Un oraș din Noua Zeelandă a înlăturat statuia unui comandant naval britanic acuzat de uciderea indigenilor Maori în secolul XIX, relatează Reuters.

Statuia lui John Hamilton inlaturataFoto: Michael Bradley / AFP / Profimedia Images

Statuia comandantului naval britanic John Hamilton din orașul Hamilton, botezat după el, a fost înlăturată la o zi după ce un lider maori a amenințat că o va dărâma personal.

Primarul Paula Southgate a afirmat că un număr tot mai mare de oameni au început să considere statuia jignitoare la nivel personal și cultural.

„Nu putem să ignorăm ce se întâmplă în întreaga lume și nici nu ar trebui. Nu cred că statuia ne ajută să eliminăm diferențele dintre noi într-o perioadă în care încercăm să construim o atmosferă de toleranță și înțelegere între diferitele culturi și comunitate”, a afirmat aceasta.

Hamilton a condus un regiment în timpul Bătăliei de la Gate Pā, unde și-a pierdut viața, între guvernul colonial și triburile Maori în 1860.

De-a lungul timpului au existat numeroase cereri ale comunității Maori ca statuia să fie înlăturată, aceasta fiind vandalizată în 2018.

Însă nu toată lumea este de acord cu înlăturarea statuii.

„O țară învață din greșeli și triumfuri iar oamenii săi ar trebui să aibă înțelepciunea și maturitatea să distingă între cele două”, a afirmat viceprim-ministrul Noii Zeelande, Winston Peters.

Citește și: