O statuie a fostului rege Leopold al II-lea, o figură controversată din istoria colonială a Belgiei, a fost înlăturată dintr-o piață din Anvers pentru a fi păstrată în depozitul unui muzeu local, au relatat mai multe surse pentru AFP.

Statuia cu Leopold II vandalizataFoto: Jonas Roosens / AFP / Profimedia Images

Decizia vine după ce în weekend câteva mii de persoane au protestat în Belgia în semn de solidaritate cu mișcarea Black Lives Matter și împotriva uciderii lui George Floyd de către poliția din Minneapolis.

Statuia situată în apropierea unei biserici din Ekeren, municipiul Anvers, a fost vandalizată săptămâna trecută, la fel ca alte statui reprezentându-l pe regele Leopold al II-lea.

Descendent al dinastiei de Saxa-Coburg și rege al belgienilor din 1865 până în 1909, acesta este ținut minte pentru colonizarea Congo, un teritoriu care a fost mult timp proprietatea sa personală.

În numele unei „misiuni „civilizatoare”, acesta a creat în Congo un regim de exploatare considerat de către istorici ca fiind extrem de brutal.

Potrivit unui purtător de cuvânt al primăriei din Anvers, statuia ar fi urmat să fie mutată oricum ca parte a unor planuri de renovare a pieței programate pentru 2023 dar „vandalizarea severă de săptămâna trecută” a grăbit decizia autorităților de a preda statuia unui muzeu local.