Doi dintre polițiștii acuzați de moartea lui George Floyd susțin că erau începători
Filmarea arestării care a provocat moartea afro-americanului îl arată pe Derek Chauvin stând cu genunchiul pe gâtul lui Floyd pentru aproape nouă minute în timp ce acesta spunea în mod repetat că nu poate să respire.
Doi ofițeri, J. Alexander Kueng și Thomas Lane îl țineau pe Floyd de spate și picioare în timp ce un al treilea, Tou Thao, stătea în preajma capului afro-americanului.
Kueng, în vârstă de 27 de ani și Lane, 37, au apărut în fața unei instanțe joi în încercarea de a obține scăderea cauțiunii stabilite la 1 milion, respectiv 750.000 de dolari. Ambii bărbați sunt acuzați de complicitate la omor de gradul doi și complicitate la omor din culpă.
Potrivit postului de știri local WCCO, avocatul lui Kueng a declarat că acesta se afla în doar al treilea său schimb ca ofițer de poliție în timp ce avocatul lui Lane a afirmat că acesta era în a patra zi ca polițist.
Însă potrivit unor documente făcute anterior publice de poliție aceștia ar fi fost făcuți ofițeri cu drepturi depline în decembrie, relatează AFP.
Cei patru inculpați nu au anunțat momentan cum pledează dar dacă vor fi găsiți vinovați de acuzațiile care li se aduc ar putea primi până la 40 de ani de închisoare fiecare.
Pe același subiect:

Scandalurile care au marcat la tot pasul scurtul mandat al lui Vlad Voiculescu
VIDEO Demonstrație cu un elicopter de atac la București. Elicopterul multirol pe care Airbus îl propune Armatei române: „E ca un briceag elvețian, bun la toate”
Scurt ghid de făcut Bugetul franjuri: 10 excepții fiscale care au sărăcit Educația și Sănătatea, tolerate de toți- de la PSD la PNL și USR-PLUS
Ce metode au folosit Franța și Germania pentru a vaccina cât mai multe persoane vulnerabile și cum s-ar aplica și în România
Nici viața de vegetarian nu e ușoară...fasolea, uleiul, pâinea și brânzeturile sunt în topul scumpirilor comunicate de INS
Imposibil sa nu-ti dai seama cand se face un abuz, chiar daca esti incepator. Ce, la scoala aia de politie nu au invatat baza? In ce conditii imobilizezi asa un om? Doar daca e violent il imobilizezi, dar nicidecum cu genunchiul pe gat.
Nu au nici cea mai mica scuza!