UE ar putea lua în vizor Silicon Valley pentru a finanța relansarea economică

de S.J.     HotNews.ro
Luni, 25 mai 2020, 21:09 Actualitate | Internaţional


Apple Store
Foto: Wikimedia Commons
Giganții tech ar putea fi obligați să plătească taxe mai mari în Europa în timp ce guvernele caută noi surse de venit pentru a acoperi costurile economice generate de COVID-19, relatează CNBC.

Taxarea firmelor tech ca Google, Facebook sau Amazon a fost un subiect spinos în Europa, țările nereușind să se pună de acord asupra unei taxe digitale comune în 2019 și a lăsat negocierile în seama Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

În plus, unele țări precum Franța au decis să implementeze propria taxă digitală însă acțiunile acestora au declanșat o ripostă comercială din partea Statelor Unite.

Diferitele guverne se confruntă acum cu cea mai gravă recesiune de la Marea criză economică și vor fi nevoite să găsească bani pentru a le susține economiile iar companiile tech ar putea fi luate în vizor pentru a obține venituri suplimentare pentru bugetele naționale.

„Vedem conversațiile privind o taxă asupra bunurilor/serviciilor digitale avansând cel mai rapid în Europa, unde dimensiunea ambițioasă a planului de a folosi bugetul Uniunii Europene pentru a finanța relansarea economică ar putea determina Bruxelles-ul să manifeste un interes în creștere într-o taxă potențială asupra comerțului electronic și serviciilor digitale”, a declarat pentru CNBC David Livingston, un analist al companiei de cercetare Eurasia Group.

Comisia Europeană urmează să prezinte planul de relansare economicămiercuri, 27 mai, fiind așteptat ca instituția să vizeze implementarea unor noi taxe, ca una pe carbon, pentru a genera noi surse de venit.

Dexter Thillien, un analist de la Fitch Solutions a declarat pentru CNBC că există două motive pentru care giganților tech li s-ar putea să plătească mai mult: „primul este că acestea vor fi companiile care câștigă cel mai mult în timpul pandemiei iar al doilea ține de faptul că deja au existat multe discuții privind o taxă digitală”.


Planurile internaționale pentru o taxă digitală



Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a amânat termenul de a ajunge la un plan pentru o taxă digitală de la luna iulie a anului trecut până în iulie 2020. Aceasta a anunțat mai devreme în cursul acestei luni că planul ar putea fi implementat treptat într-un proces care ar putea dura până în 2021.

Comisia Europeană a anunțat la rândul ei că va relua discuțiile la nivel european dacă OECD nu va ajunge la o înțelegere în acest an. Oficialii comisiei au declarat anterior că, în medie, companiile tech plătesc o rată reală a impozitării de 9,5%, comparativ cu 23,2% pentru afacerile tradiționale.

Giganții tech au motivat că plătesc cât sunt nevoiți să o facă iar Comisia Europeană și-a asumat rolul de a reglementa industria. De exemplu, în 2016, instituția a ordonat Irlandei să recupereze 13 miliarde de euro în taxe neplătite de la Apple, decizie contestată de companie și guvernul irlandez.

După o discuție online cu CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, de săptămâna trecută, comisarul european pentru piața internă Thierry Breton a readus în discuție ideea taxării însă Comisia a refuzat să clarifice dacă acest lucru înseamnă că se analizează schimbări la nivelul taxării.


TVA-ul sau taxele pe venit ar putea fi alte opțiuni



Graham Samuel-Gibbon, un expert în taxare internațională la firma de drept Taylor Wessing, a afirmat pentru CNBC că o taxă digitală nu ar aduce „venituri uriașe” pentru guverne întrucât doar câteva companii se află peste pragul de la care ar fi nevoite să plătească taxa.

Pe de altă parte, taxele pe consum și pe venit furnizează încasări mai mari pentru guverne, potrivit lui Gibson. Însă acesta susține că ele ar fi „mai puțin populare” printre cetățenii de rând.

Franța, Italia, Spania, Austria și Marea Britanie sunt o parte din țările care au elaborat planuri pentru o taxă digitală.

În cazul Franței, aceasta a fost prima economie importantă care a introdus o taxă digitală, fiind însă de acord să amâne încasarea primelor plăți până anul viitor pentru a permite OECD să ajungă la o înțelegere acceptată internațional.

Citește și:


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2347 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Daca nu poti inova, (Luni, 25 mai 2020, 21:21)

    Futurist Irefutabil [utilizator]

    TAXEAZA-i pe cei care o fac!
  • +3 (7 voturi)    
    Încă o dovadă că prostia nu doare (Luni, 25 mai 2020, 21:57)

    Amerlocu [utilizator]

    Așa ca să ne amuzăm, dacă ăia nu plătesc ce va face UE?! Va bloca Goagăl ca China?! :)

    Orice taxă care o pui orcui e de fapt plătită de consumatorii din țările respective. Să zicem că Goagăl va avea taxe la vaniturile din reclame în UE. Ce o să facă? O să taie cumva din profiturile mele de acționar din SUA? Nici poveste! O să mărească corespunzător prețurile reclamelor în UE unde oricum are monopol. Ăia care plătesc reclamele pe Goagăl o să taie din profiturile lor? Nici poveste! O să umfle prețurile produselor la care li se face reclamă pe Goagăl.

    Șemechria e că nimeni nu va mări părețurile doar cu costul taxei UE ci cu ceva mai mult. Asrtfel dacă UE va scoate 10 lei de la Goagăl amărâtul de contribuabil UE va plăti 15 lei. Nu era mai cinstit să-l taxeze de la bun început doirect pe consumatpr cu 10 lei?
    • +1 (1 vot)    
      or (Marţi, 26 mai 2020, 11:49)

      Gica Georgescu [anonim] i-a raspuns lui Amerlocu

      Google oricum plateste creatorii de continut online deci o parte din banii pe care ii ia pe reclame se intorc la cei care au drepturi de autor pe materialul online si sunt fiscalizati. De exemplu in Ro, ANAF ia in calcul veniturile obtinute de la youtube sau alte surse de venit online si le impoziteaza, deci sunt sume de bani care intra la bugetul national, nu este ca si cum guvernele UE nu ar ramane cu nimic din afacerea asta.
      Problema este ca UE nu mai poate de grija banilor pe care ii pastreaza Google ca si profit, deci urmareste sa impoziteze 100% sumele cheltuite pe reclame chiar daca acestea sunt reclame online si in unele situatii sunt transmise peste granita sau sunt vizualizate de utilizatori care folosesc proxy si este discutabil daca impozitarea trebuie sa o faca in totalitate administratia statului din care se face plata reclamei.
      La TVA, taxarea se face in tara care vinde produsul sau serviciul. Eu daca dau o comanda de componente din Polonia, platesc TVA in Polonia. Valabil pentru toate comenzile online.
      Eu cred ca la baza acestei initiative sta fratia Germania-China si lobby-ul pe care il face China pentru a strica afacerile americanilor.
  • +2 (4 voturi)    
    absurd (Luni, 25 mai 2020, 22:10)

    Gica Georgescu [anonim]

    Cum se face ca nu se gandesc la suprataxarea importurilor din China nici in acest context?
    Se pare ca UE este mai preocupata de faptul ca are un internet liber decat de faptul ca are o balanta comerciala inclinata puternic in favoarea Chinei.
    Este mai degraba un blat intre Germania/Franta si China iar relansarea economica este folosita ca pretext pentru a reveni la taxele absurde care erau cu dedicatie impotriva companiilor americane.
  • +2 (4 voturi)    
    Asa sunt prostituatele, au nevoie de bani. (Luni, 25 mai 2020, 22:20)

    Alex735 [utilizator]

    De unde? Putin relevant...
  • +2 (4 voturi)    
    cand singurul tau plan (Luni, 25 mai 2020, 22:28)

    hanu [utilizator]

    e "taxe mai mari"... mai bine lasa-te de ce faci...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by