Țările nu ar trebui să recurgă la renaționalizări și protecționism ca răspuns la „recesiunea globală severă” cauzată de criza coronavirus, susține cancelarul Angela Markel, potrivit Politico.

Angela MerkelFoto: dpa picture alliance / Alamy / Profimedia

„A fost clar că multilateralismul s-a confruntat cu o provocare majoră chiar și înaintea pandemiei iar această provocare nu s-a diminuat”, a declarat cancelarul german la două zile după ce a prezentat un plan franco-german de relansare economică la nivelul Uniunii Europene în valoare de 500 miliarde de euro.

Declarația lui Merkel a venit după o videoconferință cu liderii Organizației Internaționale a Muncii, Fondului Monetar Internațional, Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Băncii Mondiale și Organizației Mondială a Comerțului în care a fost discutat răspunsul economic la criza provocată de COVID-19.

„Răspunsul la pandemie cu siguranță nu trebuie să fie renaționalizările tuturor lanțurilor de aprovizionare internaționale”, a declarat cancelarul german.

Întrebată dacă a discutat cu premierul olandez Mark Rutte sau cu cancelarul austriac Sebastian Kurz de luni, când a fost anunțat planul franco-german de relansare economică pentru UE Angela Merkel a declarat că nu.

Sebastian Kurz a anunțat, marți, că țările care susțin scăderea cheltuielilor Uniunii Europene și o mai mare disciplină fiscală își vor prezenta propria propunere pentru relansarea economiei Uniunii.

„Acum suntem în faza de a aștepta propunerea Comisiei”, a mai declarat Angela Merkel.

Un purtător de cuvânt al ​Comisiei a declarat marți că aceasta nu va copia pur şi simplu propunerea franco-germană pentru planul său de relansare care va fi prezentat săptămâna viitoare, şi care va include o combinaţie de împrumuturi şi granturi în locul granturilor sugerate de autorităţile de la Paris şi Berlin.

Comisia Europeană este așteptată să își prezinte propriul plan de recuperare economică miercuri, 27 mai.