​Președintele turc, Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă, în cadrul summitului G20 de la Osaka, că nu există probleme privind achiziționarea sistemului de apărare anti-rachetă S-400 din Rusia, cele două țări concentrându-se momentan pe procesul de livrare, relatează Reuters.

Recep Tayyip ErdoganFoto: Agerpres/AP

Livrarea sistemelor S-400 este preconizată pentru prima jumătate a lunii iulie, a transmis președintele.

Declarațiile lui Erdogan au fost făcute înaintea întâlnirii cu președintele rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20.

Erdogan urmează să aibă o întâlnire bilaterală și cu președintele american Donald Trump, în cadrul căreia cei doi lideri vor discuta despre posibile sancțiuni.

O delegaţie rusească de zece persoane a sosit vineri în Turcia pentru a discuta amplasarea sistemelor S-400 care vor fi aduse în prima jumătate a lunii iulie.

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, a declarat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni economice dacă Turcia va duce la bun sfârșit achiziționarea sistemului de apărare anti-rachetă S-400 din Rusia.

Țările NATO nu ar trebui să se sancționeze unele pe altele, a afirmat miercuri Erdogan, în timp ce Washingtonul își manifestă exasperarea în legătură cu intenția Ankarei de a achiziționa sisteme de rachete antiaeriene rusești S-400