Mișcarea "Vestelor Galbene" a organizat sâmbătă noi proteste în Franța, pentru a opta săptămână la rând, însă numărul manifestanților este în declin, deși majoritatea francezilor se pronunță în favoarea continuării protestelor, informează postul Europe 1, citat de Mediafax.

Protest al Vestelor GalbeneFoto: Captura YouTube

Acțiuni de protest sunt programate să se desfășoare sâmbătă la Paris, dar și în alte orașe din Franța (Toulouse, Toulon, Bordeaux, La Rochelle, Clermont-Ferrand, Lille sau Strasbourg).

UPDATE 18.00 Poliția a folosit gaze lacrimogene după ce unii protestatari au început să arunce cu pietre și sticle spre forțele de ordine din zona Place du Châtelet din Paris.

Câteva mii de protestatari au participat la manifestații ce au avut loc în diverse puncte ale capitalei Franței, inclusiv pe Bulevardul Champs Elysées, unde, spre deosebire de săptămânile anterioare, multe magazine au rămas deschise.

Potrivit unor surse din cadrul poliției, între 3.500 și 4.000 de protestatari au participat marșul Vestelor Galbene din centrul Parisului. Incidente violente s-au produs și în zona dintre Grădinile Tuileries și Musée d'Orsay și pe malurile Senei.

Unii protestatari au cântat imnul Franței, La Marseillaise, sau au fluturat pancarte cu texte precum "Macron, demisia" sau "Abolirea privilegiilor elitelor".

Spre deosebire de situația de la protestele anterioare, stațiile de metrou din Paris au rămas deschise.

Săptămâna aceasta, autoritățile franceze au trecut la ofensivă împotriva protestatarilor care continuă să manifesteze, oficiali de la Paris calificându-i ca fiind agitatori. Mai mult, Eric Drouet, un lider al mișcării, a fost reținut temporar de autorități în legătura cu presupusa organizare de manifestații ilegale, informează agenția The Associated Press, citată de Mediafax.

Peste 3.000 de manifestanți s-au strâns în centrului orașului Caen, dar nu s-au înregistrat incidente notabile, potrivit Ouest-France.

La Beauvais, aproximativ 600 de protestatari s-au strâns în zona centrală a orașului, unii manifestanți aruncând pietre și alte obiecte spre forțele de ordine, astfel că poliția a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a dispersa acțiunea de protest ce nu fusese aprobată de autorități.

Mai mulți manifestanți au fost deja reținuți în urma unor incidente violente în Sevrey și Nancy.

Un număr de 18 protestatari, inclusiv un adolescent de 15 ani, au fost reținuți, în cursul nopții de vineri, după ce au încercat să blocheze un centru logistic al companiei Amazon din zona orașului Sevrey. Un jandarm a fost rănit în cursul confruntărilor violente între manifestanți și forțele de ordine.

Alți patru oameni au fost reținuți după ce mai mulți protestatari au încercat să blocheze accesul în sediul cotidianului L'Est Républicain din orașul Nancy. Poliția a intervenit pentru a îndepărta baricadele ridicate de protestatari.

Circa 55% din francezi sunt în favoarea continuării protestelor, potrivit unui sondaj de opinie realizat recent de Odoxa Dentsu.

Totuși, numărul manifestanților este în declin comparativ cu manifestațiile din săptămânile precedente, informează postul LCI.

Începând din noiembrie, sute de mii de persoane au participat la protestele săptămânale organizate în Franţa de Mişcarea "Vestelor Galbene", care denunţă majorarea preţurilor la carburanţi şi erodarea nivelului de trai.

Franţa a fost şocată de imaginile care au surprins protetatari cu cagule în confruntări cu forţele de ordine. Arcul de Triumf de la Paris a fost vandalizat, numeroase magazine au fost jefuite, iar mai multe mașini au fost incendiate în cursul acțiunilor de protest din săptămânile precedente.