Este ceva greu de înţeles în povestea care l-a făcut pe premierul desemnat Giuseppe Conte să renunţe la mandat. O sfidare faţă de respectul instituţional care i se datorează preşedintelui ţării, bunului simţ politic, temerilor în creştere faţă de riscurile economice şi financiare la care ţara poate fi supusă. Faptul că a fost aruncat totul în aer după 84 de zile îndelungate de negocieri, revenirea la alegeri în toamnă şi prelungirea crizei italiene are sensul unei mari înfrângeri, potrivit Rador, care citeză un editorial din Corriere della Sera.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cei doi câştigători din 4 martie, Mişcarea 5 Stele şi Liga, nu pot acuza pe nimeni decât pe ei înşişi pentru faliment. Au avut tot timpul să stipuleze un "contract" plin de prevederi despre care nu se cunoşteau sursele de finanţare, şi Salvini şi Di Maio să se certe cu privire la cine ar trebui să obţină mandatul. Să scoată asul din mânecă, pe Giuseppe Conte: un candidat necunoscut la funcţia de premier, fără experienţă politică şi administrativă, reducând astfel figura preşedintelui Consiliului de Miniştri la un "executant" al acordului, lipsit de sarcinile de conducere şi de coordonare a acţiunii de guvernare pe care i le acordă Constituţia.

O escaladare care a culminat cu indicarea numelui ministrului de Finanţe, cel mai delicat având în vedere datoria publică enormă a Italiei, care a fost stimabilul profesor Paolo Savona, susţinătorul posibilităţii de a ieşi din Euro, un subiect care nu a fost niciodată prezentat cetăţenilor în campania electorală. Toate acestea în timp ce spread-ul în rândul titlurilor de stat italiene şi germane creştea de la 130 la 215 puncte.

Preşedintele Mattarella, exercitând puterile prevăzute în Constituţie, le-a cerut celor două partide să indice o figură mai potrivită care să reprezinte italienii în delicatele meciuri economice pe care vor trebui să le înfrunte. O personalitate care, mai presus de toate, a eliminat suspiciunea că Italia nu dorea să-și onoreze datoriile și care vizează prăbușirea întregii construcții europene. O alegere folositoare, de asemenea, pentru a contracara campania mediatică vulgară și nedreaptă împotriva țării noastre, pentru a arăta că avem tot dreptul să afirmăm că Europa trebuie să schimbe pagina.

Nu este pentru prima dată când un şef de stat le cere partidelor schimbarea unui ministru, însă niciodată nu s-a întâmplat ceea ce are loc în aceste zile. O sfidare arogantă, care are ca scop să umilească cea mai înaltă figură a Republicii Italiene în numele unei investituri populare care ar da dreptul la orice, chiar şi dispreţului instituţional, chiar şi contrapunerii feroce şi neînţelepte. De ce, de exemplu, nu putea fi ales drept ministru de finanţe Giancarlo Giogetti, din Ligă? Senzaţia este că, în loc să gândească serios cu privire la formarea guvernului, Matteo Salvini, dar şi Luigi Di Maio, sunt ocupaţi să pregătească o nouă campanie electorală, să creeze ocazia de a se dezice de un acord fragil şi riscant, plin de promisiuni imposibile.

Mai bine să facă ceea ce se pricep, să agite oamenii şi să stârnească campanii pe internet, cu un nou obiectiv: propunerea de destituire a preşedintelui ţării. Zilele care urmează vor fi foarte grele. Toate partidele ar trebui să recupereze un minim de simț al răspunderii. Există probleme economice urgente de înfruntat şi o lege electorală de modificat pentru a evita ca alegerile anticipate să reproducă situaţia paralizantă din 4 martie.

În fond, le-o datorează tuturor italienilor care asistă, epuizaţi.

editorial Corriere della Sera (preluare Rador)