Orban face dovada sprijinului de care se bucură din partea populaţiei. O adevărată provocare pentru Uniunea Europeană, pe care acesta o foloseşte ca pe un ţap ispăşitor recurent, scrieLes Echos. Popularitatea practic fără limite a partidului “nu se datorează numai figurii lui Viktor Orban sau stângăciei opoziției”, scrieLe Temps. În ultimii ani atitudinea lui Viktor Orbán în UE a fost mereu duplicitară. Acum, după victoria sa în alegeri, atitudinea sa faţă de Uniune ar putea deveni şi mai periculoasă, scrieFrankfurter Allgemeine Zeitung. Deputați proeuropeni vor asista neputincioşi la atacurile la adresa statului de drept pe care Viktor Orban intenționează să le continue în lunile următoare, potrivitLe Monde.Viktor Orban: ”Câştig şi mă ocup de duşmani”, titreazaLa Stampa.

Viktor OrbanFoto: Agerpres/EPA

LES ECHOS:Trezire dureroasă pentru Uniunea Europeană după victoria lui Orban

Obţinând două treimi din locurile din Parlamentul ungar, Orban face dovada sprijinului de care se bucură din partea populaţiei. O adevărată provocare pentru Uniunea Europeană, pe care acesta o foloseşte ca pe un ţap ispăşitor recurent.

Triumful electoral al lui Viktor Orban, promotor al «iliberalismului» care încearcă să facă din Bruxelles un reper al "tehnocraţilor-periculoşi- rupţi de realitate", este un eşec şfichiuitor pentru proiectul european. Un eşec cu atât mai dureros cu cât, spre deosebire de scenariul italian, nu este vorba de un vot al schimbării, ci de o a doua realegere în funcţie a unui lider: contestarea se înrădăcinează în Est, potrivit RADOR.

LE TEMPS:Cecul în alb dat de unguri lui Viktor Orban

Popularitatea practic fără limite a partidului “nu se datorează numai figurii lui Viktor Orban sau stângăciei opoziției”, explica înaintea scrutinului Agoston Samuel Mraz, politolog apropiat de putere, pentru Magyar Idők, cotidian deschis pro-Orban, preluat de Courrier Internațional. Nu, căci “dacă poziționarea clară și consecvență a Budapestei la mometul crizei migratorii din vara lui 2015 i-a consolidat net statura, Fidesz a reușit mai ales să difuzeze un mesaj puternic la care societatea aderă”.

Două exemple date de Radio France Internationale sunt suficiente pentru a înțelege. “Franziska Csasar are 57 de ani, locuiește aproape de lacul Balaton. N-a văzut niciodată migranți. Doar la televiziunea publică care spune că refugiații sunt gata să invadeze țara. Așa că Franziska votează pentru Viktor Orban, care protejează Ungaria. […] Aceeași melodie la Gyöngyös, un oraș aflat la nord de Budapesta. În piață, narcisele strălucesc, primăvara la fel. Cu zâmbetul pe buze, Zsolt Sos își vinde puii de fermă și cârnații de casă. “Suntem foarte mulțumiți de acest guvern. Ne ajută cu subvenții și avem bani europeni. Și în plus, guvernul a dat bonuri cadou pensionarilor, așa că oamenii au mai mulți bani, sunt foarte mulțumiți”, spune Zsolt.

FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG:Victoria lui Orbán încurajează atitudinea de confruntare a Europei de Est

În ultimii ani atitudinea lui Viktor Orbán în UE a fost mereu duplicitară. Acum, după victoria sa în alegeri, atitudinea sa faţă de Uniune ar putea deveni şi mai periculoasă. Cuvintele dure împotriva UE fac parte de mulţi ani din repertoriul retoric standard al premierului ungar Viktor Orbán – UE este denigrată ca fiind o putere colonială care exploatează Ungaria vrând s-o inunde cu migranţi. Mobilizarea împotriva presupusului duşman extern îi garantează acordul unei părţi din electorat.

Însă avântul economic înregistrat de Ungaria sub Orbán în ultimii opt ani nu ar fi fost posibil fără UE – deoarece a fost susţinut puternic cu fonduri europene. Primul ministru ungar ştie, fireşte, acest lucru. Din aceste motive atitudinea lui Orbán din ultimii ani a fost mereu duplicitară: pe lângă o confruntare sonoră manifestată în privinţa câtorva subiecte anume există în multe probleme de fond o atitudine constructivă şi previzibilă. După victoria clară la alegerile de duminică, Orbán ar putea continua acest joc, iar relaţia cu UE ar putea rămâne destul de bună în pofida repetatelor critici la adresa Budapestei.

LE MONDE:Alegerile din Ungaria: partidul lui Viktor Orban a câștigat

Șeful guvernului a mizat totul pe denunțarea imigrației, care reprezintă un factor de insecuritate, în opinia sa. El a reiterat teoriile conspiraționiste vehiculate până acum de extrema dreaptă, afirmând că Bruxelles-ul și ONU doresc să organizeze înlocuirea populațiilor din Europa Centrală cu refugiații din Orientul Mijlociu și din Africa. Stăpânul Budapestei poate dormi liniştit acum: el va domni încă patru ani în această țară din Europa Centrală, cu 9,8 milioane de locuitori, o națiune pe care intenționează să o "salveze" și să o "apere". Confruntat cu lumea exterioară, pe care o consideră un inamic și un pericol, el se poate lăuda cu o legitimitate reînnoită.

În calitate de observatori simpli, acești deputați proeuropeni vor asista neputincioşi la atacurile la adresa statului de drept pe care Viktor Orban intenționează să le continue în lunile următoare, în ciuda procedurilor de încălcare a dreptului comunitar deschise de Bruxelles împotriva Ungariei. Zoltan Kovacs a anunțat deja închiderea "organizațiilor care se angajează în politică". Această formulare ar putea include şi mass-media deținută de miliardarul Lajos Simicska, un oligarh care a devenit un inamic personal al lui Orban, al ONG-urilor finanțate de evreul american George Soros și al Universităţii Central-Europene, o instituție prestigioasă de învățământ superior fondată de acesta din urmă.

LA STAMPA:Viktor Orban: ”Câştig şi mă ocup de duşmani”

Strategie electorală sau convingerev - puţin contează, omul puternic al Ungariei nu arată şovăieli, iar al patrulea mandat (al treilea consecutiv) pentru el nu este pus în discuţie. De aceea, priveşte deja înainte şi promite: "După victorie mă voi ocupa de inamicii mei, cu mijloace morale, politice şi legale". Privirea volitivă a premierului apare la infinit pe posterele gigantice în verde şi roşu de pe faţadele clădirilor somptuoase din Budapesta. Sunt peste tot, şi peste tot repetă promisiunea electorală făcută de Orban. Numai logo-ul partidului de ultra-dreapta Jobbik concurează în dimensiune, dar nu în cifre, potrivit RADOR.

Deutsche Welle:Victoria lui Orban, degringolada opozitiei.Timp de cateva saptamani, opozitia maghiara parea ca traieste intr-un vis - optimista si plina de speranta ca ar putea sa invinga partidul Fidesz al premierului Orban. Sondajele de opinie indicau o majoritate simpla pentru Fidesz, iar potrivit celor mai recente, peste 50% dintre alegatori si-ar fi dorit o schimbare politica. Duminica, opozitia maghiara s-a trezit la realitate: Orban si Fidesz vor putea sa-si asigure o noua majoritate de doua treimi. E cea de-a treia victorie electorala consecutiva a lui Orban si cea mai dureroasa infrangere a opozitiei din ultimii opt ani. La conferinta de presa din noaptea spre luni, liderii si candidatii de varf ai partidelor de opozitie pareau nu doar dezamagiti, ci absolut dezorientati.

Citiți și: