Moscova a introdus, ca represalii, cote pentru numărul de membri ai personalului instituţiilor diplomatice şi consulare ale României în Rusia, a informat Ministerul rus de Externe într-un comunicat postat joi pe site-ul său.

MAE rus: Purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova și ministrul Serghei LavrovFoto: Alexander Shcherbak / Sputnik / Profimedia

„În data de 3 august, însărcinatul cu afaceri al României în Federaţia Rusă, Cosmin Constantin Ioniţă, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă din partea ministerului privind introducerea de cote pentru numărul de personal al instituţiilor diplomatice şi consulare ale României în Rusia, ca răspuns simetric la limitele impuse Ambasadei Rusiei la Bucureşti şi Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa”, a precizat instituţia diplomatică a Federaţiei Ruse, conform agenţiei oficiale de presă RIA Novosti, citată de Agerpres.

„Luând în considerare politica neprietenoasă dusă cu consecvenţă de autorităţile române faţă de Federaţia Rusă, îndreptată inclusiv spre crearea unor obstacole artificiale şi prin nimic justificate în calea funcţionării reprezentanţei diplomatice şi a instituţiei consulare ale Rusiei în România, MAE (rus) îşi rezervă dreptul de a lua măsuri suplimentare de răspuns, adecvate situaţiei create ca rezultat al acţiunilor Bucureştiului”, se subliniază în comunicatul Ministerului de Externe rus.

La 8 iunie, Ministerul de Externe al României a informat asupra deciziei autorităţilor de la Bucureşti de a reduce personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă.

Mai bine de jumătate din personalul Ambasadei ruse, nevoit să părăsească România

Astfel, numărul total de posturi diplomatice şi tehnico-administrative ale Federaţiei Ruse din România a fost redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5%, precizează MAE.

Ulterior, MAE a transmis că 40 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti, împreună cu membrii de familie, urmează să părăsească teritoriul României la bordul unei aeronave civile aparţinând unei companii aeriene ruseşti.

Măsura a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 al Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 Aprilie 1961 („În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal, având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauză”) şi reflectă nivelul actual al relaţiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, se arăta în comunicatul difuzat de MAE român.

UPDATE:

Reacția Bucureștiului la decizia Moscovei: „Întreaga responsabilitate pentru reducerea de angajaţi ai ambasadei aparţine exclusiv părţii ruse”

Întreaga responsabilitate pentru adoptarea măsurilor recente de reducere a numărului de agenţi diplomatici şi funcţionari tehnico-administrativ în relaţia bilaterală aparţine exclusiv părţii ruse, în condiţiile continuării războiului ilegal de agresiune în Ucraina şi a creşterii riscurilor de securitate în regiunea Mării Negre, arată Ministerul de Externe într-un comunicat transmis joi.

MAE informează că însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei României la Moscova a fost convocat, joi, la MAE rus. În cadrul întrevederii, partea rusă a informat în legătură cu introducerea de cote identice privind numărul personalului diplomatic şi tehnico-administrativ al României în statul de reşedinţă, în corespondenţă cu decizia autorităţilor române din data de 8 iunie, prin care a fost limitat numărul personalului Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Măsura nu afectează personalul diplomatic şi administrativ al României aflat la post în Rusia, mai arată MAE român.

_________________________

Citește pe acest subiect: