Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri despre impozitul pe veniturile care depăşesc salariul preşedintelui, că este vorba de aplicarea lui doar la stat, iar procentul de 16%, pentru că acesta funcţionează şi ca impozit pe legea finanţelor, potrivit News.ro.

Liderii Coaliției - Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Kelemen HunorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Şeful Executivului a mai spus că la nivelul Ministerului Finanţelor se face această analiză şi că decizia va ţine cont de datele prezentate şi a arătat că nu este nimic bătut în cuie în acest moment.

Despre discuţiile privind introducerea unui impozit între 15 şi 20%, premierul a spus:

”Este vorba de un impozit care în acest moment a fost cât se poate de bine clarificate în ceea ce priveşte depăşirea salariilor la stat peste cel al preşedintelui. În acest moment, aşa cum am discutat, doar la stat. (..) Procentul de 16% fost discutat pentru că acesta funcţionează şi impozitul pe legea finanţelor”.

Întrebat despre riscul ca o astfel de măsură să fie neconstituţională, şeful Executivului a precizat că ”orice măsură pe care o vor lua trebuie să aibă şi susţinere juridică”.

”Motiv pentru care, cei care vin şi propun un astfel de demers trebuie să vină cu toate elementele”, a spus el.

  • ”Nu este absolut nimic bătut în cuie”, a mai spus premierul, adăugând că urmează să vadă care sunt datele şi în funcţie de acestea să se ia decizia.

Surse guvernamentale au declarat miercuri, înainte de ședința de Guvern, că propunerea de la acest moment este de supraimpozitare de 16% pentru toate veniturile bugetarilor mai mari decât salariul președintelui României

  • „Supraimpozitarea cu 16% s-ar aplica nu doar în cazul celor ale căror venituri cumulate din pensie + salariu sunt mai mari decât salariul președintelui, ci și pentru cei ale căror salarii sunt mai mari decât salariul președintelui României”, au declarat sursele guvernamentale.

Supraimpozitarea ar urma să se aplice și pentru cei din ANCOM, ANRE, din CA-uri (Consilii de Administrație din companii de stat), care au salarii mai mari decât președintele.

O altă măsură agreată ar fi ca nimeni nu mai are voie să facă parte din mai mult de un Consiliu de Administrație.

Pragul de 16% este doar o primă propunere discutată la acest moment. De ce 16%?

  • „Pentru că e deja ca cifră de impozitare în momentul de față. Ministerul de Finanțe trebuie însă să vină cu propuneri bazate pe cifre. Dacă analiza Finanțelor va fi gata într-o săptămână, va fi agreată în Coaliție și apoi va fi adoptată Ordonanța.”, au precizat sursele guvernamentale.

O altă măsură care se va regăsi în ordonanță este că angajările la stat vor fi înghețate cu anumite excepții, care vor trebui însă fundamentate și adoptate de Guvern, așa cum s-a făcut și anul trecut.

Prima reacție a lui Iohannis privind supraimpozitarea românilor care câștigă mai mult ca el: „Măsuri scoase cu penseta dintr-un pachet posibil pot fi discutate”

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat marți la Buenos Aires, a reacționat, răspunzând unei întrebări, la propunerea PSD de supraimpozitare a românilor care au venituri mai mari decât ale șefului statului: „Cred că între timp ar fi un număr considerabil mai mare care au salariul mai mare decât preşedintele”, a spus Iohannis, vorbind despre „măsuri scoase cu penseta dintr-un pachet posibil”.

La finalul conferinței de presă susținute la la Buenos Aires alături de președintele Argentinei, Alberto Fernández, Klaus Iohannis a fost întrebat dacă consideră oportună și eficientă o astfel de supraimpozitare şi dacă crede că liderii coaliţiei îşi vor respecta promisiunea că nu vor exista noi creşteri de taxe şi impozite.

  • „Cred că între timp ar fi un număr considerabil mai mare care au salariul mai mare decât preşedintele, dar asta sigur este o problemă sistemică şi nu cred că poate fi rezolvată prin măsuri punctuale.
  • Trebuie să avem o discuţie aşezată, aprofundată, pentru a garanta sustenabilitatea sistemului de impozitare.
  • Aşa măsuri scoase cu penseta dintr-un pachet posibil pot fi discutate. Evident, toate trebuie să fie discutate, dar eu mă aştept de la coaliţie să vină cu o soluţie integratoare.
  • Dacă vrem să umblăm la salarii şi impozitare, ok, dar hai să o facem pe tot sistemul, să îl reaşezăm şi să căutăm ceea ce se numeşte sustenabilitate şi echitate socială”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat marţi la Buenos Aires dacă este oportună și eficientă o astfel de supraimpozitare şi dacă liderii coaliţiei îşi vor respecta promisiunea că nu vor exista creşteri de taxe şi impozite noi.

Pe cine vrea să supraimpoziteze Ciolacu

Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că la nivelul coaliţiei de guvernare sunt în discuţie două variante referitoare la veniturile mari de la stat: interzicerea cumulului pensie - salariu de la stat şi impozitarea suplimentară a venitului care depăşeşte salariul brut al preşedintelui ţării, menţionând că în opinia sa abordarea corectă este zona de impozitare.

  • „Dacă este constituţional, vom merge pe varianta legislativă pentru a nu fi cumul. (...)
  • Eu cred că abordarea corectă este zona de impozitare, pe praguri, nu pe taxe suplimentare, nu dublă impozitare şi aici va veni Ministerul de Finanţe şi o să ne prezinte cum sunt veniturile, câte persoane depăşesc salariul brut al preşedintelui ca să putem să ne facem o idee.
  • Nu putem să facem cumul de trei pensii cu componentă specială. Există şi astfel de situaţii. Nu sunt corecte. Zona de privat nu a fost discutată, este vorba de veniturile numai de la statul român”, a spus Ciolacu.

Ce spune Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a confirmat și el că în coaliție s-a discutat şi despre o propunere referitoare la impozitarea acelor salarii care sunt mai mari ca ale preşedintelui ţării, însă nu s-a luat nicio decizie în acest sens şi se aşteaptă o analiză a Ministerului de Finanţe cu privire la acest subiect.

  • „Nu comentez până ce nu vine Ministerul Finanţelor cu o măsură, este adevărat şi foarte onest vă spun că aseară (luni seara, n.r.) am discutat şi am zis care sunt posibilităţile prin care putem să rezolvăm aceste măsuri şi, sigur, s-a discutat inclusiv de o propunere, dar propunerea respectivă trebuie transpusă într-o măsură care se va concretiza în decizie după ce avem toate documentele pe masă.
  • Şi nu discutăm despre supraimpozitare, ci discutăm despre impozitarea anumitor venituri", a afirmat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă este vorba despre impozitarea bugetarilor care au salariul mai mare ca al preşedintelui, Ciucă a spus „ideea de bază aceasta a fost, a celor care au salariile mai mari ca preşedintele ţării".