Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, răspunde atacurilor lansate de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, în dezbaterea privind celebrarea Paștelui în același timp de către bisericile Ortodoxă și Catolică. IPS Teodosie îl califică pe Bănescu drept „un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune”: „Cred că este un accident în viața lui, în mintea lui”.

Arhiepiscopul TeodosieFoto: Agerpres

IPS Teodosie a făcut aceste declarații vineri, întrebat de jurnaliști despre atacurile purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, el susținând că Bănescu „nu se roagă și vorbește chiar împotriva bisericii”.

  • „Nu știu ce vrea să spună. Este un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune.
  • El nu se roagă, de aceea vorbește chiar împotriva bisericii, nu reprezintă biserica și îmi pare rău. Într-o vreme venea foarte des la noi, la simpozioane, și arăta foarte familiar, așa a fost și în facultate.
  • Cred că este un accident în viața lui, în mintea lui. Are a doua soție care a fost categoric împotriva religiei și atunci ce să aștepți dintr-o astfel de atmosferă de familie?
  • Dumnezeu să-l ajute, ne rugăm pentru el. Nu există anomalii. Calendarele sunt stabilite de bisericile autocefale, nu de mine. Nu vorbesc împotriva bisericii niciodată, dar vorbesc împotriva minciunii. Doamne ajută!”, a susținut IPS Teodosie, potrfivit Replicaonline.

Joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a lansat un al treilea atac la adresa arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, după ce acesta a criticat propunerea privind sărbătorirea Paștelui Ortodox la aceeași dată cu Paștele Catolic.. „Zvârcolirile cele mai înfricoșătoare au fost înregistrate, previzibil, în anticul oraș Tomis”, a spus Bănescu.

Reamintim că fostul ministru de Externe Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi de la UBB au propus ca BOR să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care de-a lungul timpului s-a poziționat prin mai multe declarații controversate, iar în timpul pandemiei a contestat măsurile anti-COVID impuse de autorități, a reacționat în discuția privind celebrarea Paștelui la aceeași dată de către întreaga creștinătate spunând că îi compătimește pe catolici, care „nu au Lumină Sfântă”.

CITEȘTE ȘI: