Judecătorii Secției a-VII-a Civilă a Tribunalului București au admis cererea Blue Air de intrare în insolvență luni, pe 20 martie. Compania low-cost a reușit astfel să propună o listă cu administratori judiciari care îi sunt favorabili, potrivit boardingpass.ro.

Curse Blue Air anulate, pe 6 septembrie, 2022Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Compania se judeca cu foști angajați pentru drepturi financiare restante, judecătorii dispunând și conexarea unui dosar de cerere a insolvenței Blue Air din februarie 2023 a căror părți creditoare sunt Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj Napoca și o companie care asistă pasagerii pentru recuperarea compensațiilor pe care companiile aeriene le datorează acestora pentru zboruri întârziate sau anulate.

Finalizarea procesului poate dura câțiva ani.

Reamintim că operatorul aerian a trecut prin mari turbulențe în pandemie, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat compania aeriană cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie 2022- 12 septembrie.

Statul Român a devenit prin AAAS la finele anului 2022 acționar majoritar al Blue Air Aviation SA, entitate în care deține 75% din acțiuni. Restul de 25% din acțiunile acestei companii sunt împărțite între Airlines Invest SA (1,191%) și Teodor Cristian Rada (23,809%).

Comisarii ANPC au arătat că operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori

În perioada analizată, respectiv 15 iunie - 12 septembrie 2022, au fost afectaţi 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene, iar practica operatorului economic a avut caracter repetitiv.

Valoarea prejudiciilor suferite de consumatori depăşeşte suma de 19,582 milioane euro (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie), respectiv peste 96,447 milioane lei (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie 2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare.

Totodată, rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 euro (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate). Un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de aproximativ 1,925 milioane euro s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

Scurt istoric

Blue Air a anunţat, pentru prima dată în 6 septembrie, că va suspenda toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând la vremea respectivă poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului.

Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

Ulterior, la finele lunii septembrie, operatorul aerian low-cost a anunţat că nu va relua zborurile din 10 octombrie şi că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.

Citește pe acest subiect: