Primăria Sectorului 6 a reacționat după ce o femeie a fost omorâtă de câini în zona Lacul Morii susținând că terenul pe care a fost atacată victima este unul privat - ar fi aparținut CAP, iar împroprietăririle ar fi fost făcute de autoritățile din Chiajna.

Câini fără stăpânFoto: DreamsTime

Conform unui comunicat al Primăriei Sector 6, femeia a fost găsită de polițiști pe câmp, la 270 de metri distanță de cea mai apropiată locuință și la 300 de metri distanță de cel mai apropiat punct de digul Lacul Morii- zona neamenajată, aflată la granița cu Comuna Chiajna.

  • „Terenul a aparțiut CAP, iar împroprietăririle au fost făcute de autoritățile din Chiajna. În prezent, se află în posesia a trei persoane.
  • Primăriile de sector nu au atribuții pe partea de ecarisaj, singura instituție abilitată să monitorizeze și să strângă câinii maidanezi de pe raza administrativ-teritorială a Bucureștiului este Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Generale.
  • Chiar și așa, Poliția Locală a Sectorului 6 sprijină ASPA. Au acțiuni săptămânale împreună. Mai mult, anul trecut echipele au fost însoțite de polițiștii locali în zona Gilulești Sârbi, în cadrul campaniei de conștientizare a sterilizării animalelor.
  • Poliția Locală Sector 6 nu a primit sesizări privind existența câinilor fără stăpân în zona unde s-a petrecut tragedia. Însă, aproape zilnic polițiștii locali solicită intervenția celor de la ASPA pentru a captura câinii fără stăpân din alte zone, în special cele aflate la granița cu comunele limitrofe.
  • Anul trecut, au fost trimise 53 de notificări, iar de la începutul lui 2023 alte 36”, mai susține Primăria Sectorului 6.

Primăria condusă de Ciprian Ciucu a trimis și o imagine din satelit cu locul în care ar fi avut loc tragedia.

O femeie în vârstă de 43 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost atacată de o haită de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București. Conform unor surse judiciare, este vorba despre aceeași femeie care în luna aprilie a anului trecut a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă.

(Foto: Dreamstime.com)