Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai, şi-a botezat sâmbătă fiul, Mihai, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, lăcaş de cult ridicat special pentru încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, în anul 1922, ca suverani ai României Mari.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Este un moment foarte important în viaţa fiului nostru", a afirmat fostul principe, potrivit Agerpres.

Referindu-se la locul ales pentru oficierea botezului fiului său, Catedrala din Alba Iulia, el a spus că "este foarte important" să ţină astfel legătura cu istoria şi cu familia sa.

În ceea ce priveşte numele ales, fostul principe a afirmat că acesta este unul "de suflet". "Bineînţeles, ne-a plăcut numele. Este şi în amintirea bunicului meu. E şi un nume de sfânt mare. Este foarte important pentru noi. Plus că şi eu sunt Mihai şi mai am un văr care este Mihai. Este un nume de familie. (...) E o tradiţie", a explicat fostul principe.

El şi soţia sa mai au o fetiţă, Maria-Alexandra.

Fostul prinicipe a anunțat în decembrie că el și soția sa, Alina-Maria Binder, așteaptă cel de-al doilea copil.