Uniunea Europeană nu ar trebui să fie ”idiotul util” al pandemiei Covid-19, exportând vaccinuri în timp ce alte țări le țin doar pentru ele, a declarat miercuri un oficial francez, sprijinind intenția Bruxelles-ului de a înăspri regulile din domeniu, transmite Reuters.

Vaccinuri anti-covid in Uniunea EuropeanaFoto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images

”Europa nu ar trebui să fie un fel de idiot util în această bătălie contra virusului”, a spus un consilier prezidențial francez înainte de summitul UE ce se va desfășura online joi.

Comisia Europeană va mări puterile UE privind posibila blocare a exportului de vaccinuri către Marea Britanie și alte țări cu rate mult mai mari de vaccinare, dorind să rezolve și situațiile în care companiile nu livrează cât s-au angajat prin contract, au spus oficiali UE.

Reglementările sunt menite să aducă reciprocitate și proporționalitate în comerțul cu vaccinuri, astfel încât blocul comunitar să nu exporte mai mult decât importă.

Franța va sprijini noul sistem din UE, a spus oficialul francez, explicând că ”am exportat o mulțime de vaccinuri, am jucat după reguli. Nu se poate spune același lucru despre unii dintre partenerii noștri”.

Uniunea Europeană a aprobat exportul a 43 de milioane de doze de vaccinuri contra Covid-19 de la sfârșitul lunii ianuarie (când a introdus mecanisme de control în acest sens, după conflicul cu AstraZeneca) și până acum.

După implementarea sistemului de control, Bruxelles-ul a aprobat 380 de solicitări de export către 33 de destinații diferite și a blocat una singură, un transport spre Australia.

Aproximativ 29 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca contra Covid-19 au fost descoperite în weekend la o unitate de producție din Italia, a declarat miercuri un oficial francez, citat de Reuters. Stocul este unul enorm, dacă ținem cont că AstraZeneca a predat UE doar 16,6 milioane de doze de vaccin.

Capitalismul și lăcomia au fost motivul pentru care Marea Britanie este una dintre țările fruntașe când vine vorba de vaccinarea împotriva COVID-19, a declarat marți premierul Boris Johnson în spatele ușilor închise.