Gheorghe Moroşan, care a ucis doi muncitori din Onești în apartamentul pe care el îl pierduse în instanță, a fost transferat, miercuri, de la Spitalul municipal Oneşti la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, după ce starea de sănătate a acestuia s-a deteriorat.

Gh MorosanFoto: Captura

El a fost transferat în jurul orei 17.00.

"Întrucât starea pacientului s-a deteriorat, a început să facă febră, s-a decis trimiterea acestuia în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru efectuarea unui computer tomograf şi internarea într-un spital de rang superior. A fost internat în Secţia anestezie terapie-intensivă prin intermediul Secţiei de chirurgie. La internare, pacientul este conştient, cooperant, respiră spontan, echilibrat hemodinamic. S-a efectuat computer tomograf la cap, torace şi abdomen şi se aşteaptă rezultatul la analizele de sânge efectuate pentru stabilirea unei conduite terapeutice ulterioare'', a precizat directorul medical de la SJU Bacău, Adina Lupu.

Miercuri dimineaţă, directorul medical al Spitalului municipal Oneşti, dr. Ana Maria Băncescu, a declarat că Gheorghe Moroşan a fost detubat şi este stabil din punct de vedere medical, dar că urmează să fie transferat într-un alt spital.

"Pacientul, momentan, este stabil, dar există posibilitatea de a apărea complicaţii post-operatorii. Vă daţi seama, au fost nouă orificii, au fost leziuni produse de aceste bile de cauciuc, care se pot infecta. Are nevoie de investigaţii suplimentare, are nevoie de un CT abdominal, el trebuie investigat în continuare şi susţinut post-operator. (...) Are leziuni superficiale, dar multe. După extragerea bilelor de cauciuc, medicii chirurgi au constatat că nu au fost atinse organe vitale", spunea medicul Ana Maria Băncescu.

Bărbatul le-ar fi spus medicilor, înainte să fie operat, că este cardiac şi se află sub tratament. De asemenea, el i-a informat că nu a fost în evidenţa vreunui medic psihiatru şi nu a luat niciodată vreun tratament psihiatric.

În Spitalul din Oneşti, autorul dublei crime a fost păzit în permanenţă de patru poliţişti.

Gheorghe Moroşan urmează să fie audiat de procuror în dosarul deschis pentru omor calificat, atunci când starea de sănătate îi va permite.

Bărbatul de 68 de ani a sechestrat, luni, doi muncitori într-un apartament din Oneşti şi ulterior i-a înjunghiat. Atunci, forţele de ordine au intrat în apartament şi l-au împuşcat pe agresor.

Una dintre victime a fost declarată decedată la faţa locului, iar a doua a murit la spital. Agresorul a fost internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Apartamentul în care s-au comis crimele fusese al agresorului, iar acum se afla în proprietatea Chimcomplex în urma unei executări silite.

Autorul dublei crime are patru condamnări la activ, în anii 1987, 1991, 1992 şi 2010, ultima fiind în Italia pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

Citește și:

VIDEO Bărbatul care a sechestrat și omorât doi muncitori la Onești a amenințat încă în 2018 că își va face "dreptate cu armă de foc" / Detalii despre cei doi oameni uciși

Filmul crimelor de la Onești, prezentat de Poliție: Agresorul a sunat de 3 ori la 112 / Negociatorul a fost chemat de urgență de acasă și a ținut situația sub control până când una dintre victime a încercat să îl atace pe agresor