Bărbatul care a ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti a sunat de trei ori la 112, prima dată la ora 11.47 și inclusiv în intervalul de timp în care polițiștii se aflau la fața locului, și a amenințat că îi va ucide pe cei doi muncitori pe care îi ținea legați în locuință, potrivit reprezentanților Poliției, care au prezentat marți filmul evenimentelor. Ei susțin că agresorul fusese adus într-o "situaţie sub control" în urma negocierilor purtate timp de mai multe ore, însă la ora 16.55 "s-a produs un declic" după ce una dintre victime a încercat să scape și l-a atacat pe agresor.

PolitiaFoto: Facebook

Conform informaţiilor furnizate de către comisarul şef Anton Cristian Gheorghe, director adjunct al Direcţiei Investigaţii Criminale din IGPR, şi chestorul de poliţie Alexandru Scurtu, directorul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS) al IGPR, poliţiştii din Oneşti au ajuns la faţa locului la 5 minute de la momentul la care agresorul a sunat prima dată la 112.

Timp de două ore, a încercat să discute cu el adjunctul şefului Poliţiei Oneşti, care îl cunoștea, iar la ora 13.53 la fața locului au ajuns negociatorul și trupe de intervenţie. Oficialii Poliției au susținut că negociatorul a fost chemat de urgenţă de acasă, fiind în timpul liber, iar celălalt negociator de la IPJ Bacău era în concediu medical.

Oficialii din Poliție au susținut că negociatorul a reușit să țină situaţia sub control, dar la ora 16.55, "s-a produs un declic" deoarece "una dintre victime a încercat să îl atace pe agresor", moment în care acesta a început să îi lovească pe cei doi. Din apartament s-au auzit ţipete, ceea ce a declanşat şi intervenţia în forţă a trupelor de intervenţie, care a fost însă îngreunată de modul în care era blocată uşa apartamentului, au mai susținut reprezentanții Poliției.

Ei au mai precizat că soţia autorului se afla în apartamentul de deasupra celui în care erau ţinuţi ostatici cei doi muncitori şi îl încuraja pe bărbat în demersul său: "Soţia lui i-a transmis că face bine ceea ce face, motiv pentru care, din câte cunosc, este prezentată cu propunere de arestare preventivă. Ea stătea deasupra apartamentului în care avea loc incidentul. Era la nişte prieteni, în mod constant, mai ales soţia mergea acolo".

Principalele declarații:

  • Echipa IGPR verifică modul de intervenție a polițiștilor
  • Suntem determinați să clarificăm toate aspectele
  • La finalizarea verificărilor vom întocmi un raport, cei vinovați de acestă tragedie vor răspunde legal

Comisar-şef Anton Cristian Gheorghe, director adjunct al Direcţiei Investigaţii Criminale din IGPR:

  • Primul apel la 112 a fost făcut chiar de agresor la ora 11.47, atunci când a sesizat că are o problemă din cauza unui litigiu, ameninţând că o să folosească un cuţit
  • Apelul a fost transferat de STS la Poliţie, însă, la momentul preluării apelului, acesta s-a întrerupt. Cu toate acestea, operatoarea de la Poliţie a transferat apelul către colegii din teren
  • În urma informaţiilor primite, primul echipaj a ajuns la faţa locului la ora 11.52, respectiv la 5 minute după sesizare
  • La ora 11.55, în urma raportării efectuată de primii poliţişti ajunşi la faţa locului, s-a dispus constituirea unei grupe operative formată din 17 poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău, Serviciului de Ordine Publică, un negociator, precum şi o echipă de intervenţie din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Bacău
  • La faţa locului au venit şi un procuror şi adjunctul şefului Poliţiei municipiului Oneşti
  • "Adjunctul şefului Poliţiei Oneşti a iniţiat primele discuţii cu bărbatul în cauză, având în vedere că îl cunoştea, căutând soluţii de calmare a acestuia până la sosirea negociatorului de la IPJ Bacău
  • Pe parcurs, adjunctul şefului Poliţiei Oneşti a încercat detensionarea situaţiei prin convingerea autorului că îi va pune la dispoziţie o hotărâre definitivă a instanţei pe care cel în cauză o solicita. Ulterior, la faţa locului a ajuns şi şeful Poliţiei municipiului Oneşti.
  • Negociatorul de la IPJ Bacău şi poliţiştii SAS au ajuns la faţa locului la 13.53.
  • Negociatorul a fost chemat de urgenţă la serviciu, acesta fiind liber. Celălalt negociator este în concediu medical
  • La 14.01 a fost solicitat sprijinul ISU Bacău, la faţa locului ajungând o autoscară şi un echipaj medical SAJ. Ulterior, a venit şi un echipaj SMURD
  • La ora 14.38, agresorul a reapelat 112 şi a sesizat că are în locuinţă două persoane legate şi a solicitat să i se restituie actul de proprietate al apartamentului sau suma de 300.000 euro. A spus că în cazul în care aude vreo mişcare în scara blocului sau prin faţa blocului trece la executarea celor două persoane
  • Operatorul de la 112 a solicitat să vorbească cu una dintre cele două persoane sechestrate, iar telefonul mobil a fost preluat de către una dintre persoanele sechestrate, un bărbat, care a precizat că a fost sechestrat în apartament şi a fost ameninţat că va fi ucis dacă se aude vreo mişcare pe stradă sau la uşă
  • Acest apel s-a derulat pe parcursul a circa 5 minute şi 41 secunde
  • În continuare, în paralel cu aceste activităţi, poliţiştii au discutat şi cu soţia autorului, care însă a declarat că îşi susţine soţul în toate demersurile sale. Deci nu am avut un partener în familia acestuia
  • La ora 16.39, agresorul a apelat din nou 112, cerând să i se facă legătura cu persoane mai importante din sistemul de stat, întrucât nu are nevoie de poliţie. Acest apel s-a derulat pe parcursul a circa 12 minute şi 45 de secunde, timp în care operatorul de la 112 a încercat să îl calmeze pe cel cu care vorbea

Chestor Alexandru Scurtu, directorul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS):

  • Accentul se pune pe negociere și asalt. Rezultatul negocierii depinde de multe variabile și nu poate fi cuantificat în timp, nu poți spune că o negociere este lungă sau scurtă
  • Prima echipă a ajuns la fața locului la ora 13.53. Conducerea IPJ Bacău a decis că este oportună deplasarea unei echipe SAS
  • Deși era în timpul liber, negociatorul s-a prezentat într-un timp foarte scurt
  • La 14.02 negociatorul a inițiat primul contact cu agresorul

Agent-șef Ștefănuț Moraru - negociatorul:

  • Am urmărit detensionarea situației
  • În jurul orei 16.55 s-a produs un declic, chiar dacă situaţia era sub control, exista o comunicare între agresor şi negociator
  • Am observat mişcarea siluetelor agresorului şi a unui ostatic, în balconul apartamentului, şi am auzit zgomote şi ţipete din interior, fapt care ne-au adus indicii clare că în interior s-a produs o agresiune
  • Sunt negociator din 2017. Am mai avut cazuri de intervenții și de fiecare dată misiunea a fost îndeplinită cu succes
  • Fiecare caz diferă

Șeful SIAS:

  • Colegul meu reuşise să îl stabilizeze, reuşise să coopereze. La 16,55 s-a produs ceva, un declic
  • Din informaţiile avute, una dintre victime a încercat să îl atace pe agresor, moment în care acesta şi-a schimbat comportamentul şi a devenit foarte violent, lovind în stânga şi în dreapta
  • Prima echipă care a ajuns la 13.53 era poziţionată la etajul doi al blocului, echipată cu echipament de protecţie balistică, armament şi dispozitiv de distrugere a sistemelor de închidere
  • De ce a durat deschiderea uşii mai mult? Pentru că, dincolo de sistemele de închidere a uşii, respectiv cele două yale, avea şi o scară proptită între uşă şi peretele opozabil uşii, fapt care a îngreunat deschiderea căii de acces
  • Imediat după deschiderea unei fante în această uşă s-a folosit, iniţial, armament neletal, respectiv cartuşe de cauciuc, care au lovit mâna agresorului şi l-au făcut să scape arma cu care acţionase, şi apoi s-a tras cu Glock 17 patru cartuşe calibrul 9,19 mm
  • Toate acestea s-au făcut pentru a reuşi reţinerea şi salvarea victimelor. Intervenţia forţelor de ordine s-a realizat imediat ce zgomotul şi strigătele din apartamentul vizat au făcut să se înţeleagă că deja agresorul a trecut la fapte
  • Nu s-a ezitat niciun moment. Nu a fost uşor să spargem uşa
  • Pe tot parcursul timpului scurs s-a derulat procesul de negociere, sens în care s-a constatat o relaxare. Din păcate, aceasta nu a putut fi fructificată mai departe din cauza intervenţiei victimei care, se pare, că l-a lovit cu piciorul pe bărbatul în cauză, declanşând reacţia violentă a acestuia
  • Forțele de ordine au intervenit imediat ce s-a tras concluzia, din zgomote, că agresorul a trecut la fapte
  • Pe durata negocierii s-a constatat o relaxare, dar din cauza intervenției uneia dintre victime, care l-a lovit cu piciorul pe agresor, acesta a devenit violent
  • Coordonarea acțiunii a fost asigurată la fața locului de șeful Poliției Onești

Întrebări:

  • Gloanțele de cauciuc și niciuna din munițiile folosite nu au atins victima
  • În prima afază au ajuns 2 polițiști, în final la fața locului au fost 27 de polițiști
  • Inițial, adjunctul șefului Poliției Onești a încercat rezolvarea pe cale amiabilă, încercând să facă rost despre decizia instanței pe care agresorul o cerea
  • Agresorul are 4 condamnări anterioare. Ultima, din 2010, în Italia, pentru conducere sub influența alcoolului
  • NU ne-a atestat un comportament violent, verificările făcute în cercul lui nu spuneau că va interveni un astfel de declic
  • La un moment dat fusese adus într-un punct favorabil, acceptase să intre în contact cu noi, să vadă documentele
  • Nu am avut indicii, am făcut și verificări la medici, dacă era în evidențe cu boli. Nimic nu ne-a indicat că s-ar putea comporta așa
  • De unde îl cunoștea adjunctul Poliției? Locuiau la 2-3 blocuri distanță. A fost un tampon care atunci a diminaut creșterea ostilității agresorului
  • Cu siguranță ne ne-am fi aflat aici dacă polițiștii de la Bacău și-ar fi făcut treaba ca la carte
  • Vă asigur că cei care au greșit vor plăti