”Cetățenii onești nu trebuie să se teamă, suntem o țară sigură în ce privește ordinea publică”, a afirmat vineri ministrul de interne, Marcel Vela.

HotNews.roFoto: Hotnews

Declarația vine la câteva zile după ce liderul clanului interlop Duduianu a fost ucis și la o zi după ce deputatul Adriana Săftoiu a tras un semnal de alarmă cu privire la complicitatea care există între unii polițiști și rețele de traficanți de persoane.

”Orice cetățean care încalcă legea va suporta rigorile ei, iar cetățenii cinstiți vor fi protejați”, a declarat Vela.

În fiecare zi de vineri vă vom prezenta toate acțiunile care au loc în timpul săptămânii pentru ca cetățenii să fie la curent cu acțiunile MAI în combaterea criminalității, a spus Vela, adăugând că ”acest fenomen criminogen se manifestă prin forme agresive și trebuie să fiți la curent cu activitatea noastră”.

”Suntem cu ochii pe voi”, le-a transmis ministrul infractorilor la finalul conferinței de presă la care au participat și secretarul de stat Bogdan Despescu și șeful Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Alexandru Scurtu.

Florin Mototolea, zis ”Emi Pian”, liderul clanului Duduianu a murit în dimineața zilei de marți la Spitalul Universitar din București, unde ajunsese cu răni grave după o altercație ce a avut loc în cartierul Giulești Sârbi din Sectorul 6.