Deputatul liberal Adriana Săftoiu trage un semnal de alarmă cu privire la complicitatea care există între unii polițiști și rețele de traficanți de persoane, invocând povestea unei tinere polițiste care reușise să adune probe împotriva capilor unei rețele, dar a fost nevoită să renunțe după ce s-a trezit cu o coroană funerară pe mașină și alte mesaje de amenințare.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Polițistă, tânără, infiltrată într-o rețea de trafic de persoane. A absolvit facultatea de psihologie şi a lucrat într-un DGASPC (păstrez anonimatul din motive lesne de înțeles). Se decide să dea examen la Academia de poliție, ia examenul, absolvă şi e angajată în sistem, hotârătă să se dedice destructurării traficului de minore. Infiltrată între traficanţi, deconspiră o întreagă rețea la nivelul județului unde lucra. Fix în ziua în care îi oferă pe tavă pe capii rețelei, la câteva ore, acasă fiind, aude alarma mașinii. Se uită pe geam. Pe mașină - o coroană funerară. În cutia poștală, mesaj: Renunță acum, dacă nu vrei să ne ocupăm de copilul tău”, a relatat deputatul, pe pagina sa de Facebook.

Săftoiu spune că foarte puțini știau că este infiltrată în rețea și unde locuiește, deducând că cei care au amenințat-o sunt chiar polițiști.

”Doar câteva persoane știau că e infitrată. Extrem de puține. La fel de puține știau unde locuiește. Şi totuși, la câteva ore după ce respectivii sunt reținuți, este amenințată. A renunțat și s-a retras. Și-a dat seama că nu de traficanți trebuie să se ferească, ci chiar de unii colegi. Am ascultat și am tăcut. Dar las aici încă o mărturie despre ceea ce nu vrem să vedem”, a mai scris deputatul.