În cea mai mare parte a fermelor din Germania sunt condiţii civilizate de muncă, dar sunt şi o serie de lucruri care trebuie corectate şi îmbunătăţite, a declarat joi seara, la Realitatea Plus, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Am avut discuţii atât cu români care muncesc sezonier în Germania cât şi cu angajatorii lor, cu asociaţiile de fermieri care sunt foarte active pentru stabilirea unui standard de muncă optim la nivelul tuturor angajaţilor, dar şi cu miniştrii Agriculturii şi Muncii. Toate aceste întâlniri mi-au arătat că, în cea mai mare parte, în fermele din Germania sunt condiţii civilizate de muncă, dar sigur că sunt şi o serie de lucruri care trebuie să fie corectate şi îmbunătăţite. Dincolo de condiţiile de muncă, am cerut îm mod expres ca românilor să le fie asigurat un minim de protecţie medicală în această perioadă de pandemie. Şi nu în ultimul rând, am avut discuţii aplicate solicitând, şi cred că aţi văzut declaraţiile ministrului Muncii de astăzi, ale domnului ministru Heil (ministrul german al Muncii şi Afacerilor Sociale, Hubertus Heil - n.r.), care au arătat efectele imediate ale discuţiilor pe care l-am avut atât în privinţa intensificării controalelor în ferme şi în general în activităţile în care lucrează muncitori sezonieri, inclusiv în domeniul industriei cărnii”, a afirmat Violeta Alexandru, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că deja au fost luate câteva măsuri ferme pentru cei care lucrează în industria de producere şi prelucrare a cărnii, în sensul că de la 1 ianuarie se elimină posibilitatea de a lucra prin subcontractori. Se va asigura un sistem electronic de evidenţă a orelor de muncă, astfel încât să se elimine orice neînţelegere pe acest subiect.

De asemenea, se va prevedea pentru angajatori obligativitatea de a se menţiona şi a informa autorităţile cu privire la condiţiile de asigurare a transportului şi a cazării, respectiv a condiţiilor de muncă.

Ministrul Muncii a mai afirmat că s-a întâlnit cu români care i-au spus că sunt mulţumiţi şi a văzut că unii stau în condiţii bune, dar consideră că „în unele locuri e loc de mai bine”.

„Am văzut şi români care mi-au spus că şi-au primit salariile la timp, că nu a existat nicio situaţie în care să întâmpine o problemă şi să nu fie ascultaţi de angajatori”, a mai spus Violeta Alexandru.

Inspecţia Muncii din România, împreună cu instituţiile germane omoloage vor continua să facă verificări în teren, atât în România, la firmele de plasare de forţă de muncă, cât şi în Germania, cu scopul de a preveni situaţii precum cea semnalată de lucrătorii sezonieri din ferma din Bornheim, a anunţat joi Inspecţia Muncii.

Inspectorul general de stat, Mihai Nicolae Ucă, a fost, în perioada 18 - 20 mai 2020, în vizită de lucru în Germania, alături de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, pentru a verifica condiţiile de muncă ale cetăţenilor români care muncesc ca lucrători sezonieri în agricultură.

MAE: Românii de la ferma din Bornheim și-au primit salariile. Acum sunt ajutați să-și găsească alt job

Pe de altă parte, Ministerul de Externe anunță că românii de la ferma din Bornheim, Germania, și-au primit salariile, oamenii urmând să fie ajutați de Asociația Fermierilor Germani să-și găsească un alt loc de muncă în același domeniu, fiind identifiicate deja 120 de astfel de job-uri disponibile, scrie Mediafax.

Românii care munceau la ferma din Bornheim au reclamat, recent, că nu și-au primit salariile, motiv pentru care ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a mers personal în Germania pentru a soluționa problema.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis joi seară un comunicat de presă, în care anunță că „toți cetățenii români care și-au desfășurat activitatea la ferma din Bornheim au primit drepturile salariale care li se cuveneau”.

MAE menționează că, atât Ambasada României la Berlin, cât și Consulatul General al României la Bonn au efectuat demersuri pe lângă autoritățile germane „pentru soluționarea cât mai rapidă a situației cetățenilor români”.

De asemenea, reprezentanții diplomatici arată că au contactat Asociația Fermierilor Germani pentru sprijin în vederea identificării unor locuri de muncă în cadrul altor ferme pentru persoanele care doresc continuarea activității în domeniul agricol, fiind identificate un număr de 120 locuri de muncă pentru românii care lucrau la acea fermă și care au rămas fără job.

„Totodată, ca urmare a vizitei efectuate de un reprezentant al Consulatului General al României la Bonn la ferma în cauză la data de 20 mai, părțile implicate au convenit întocmirea unei situații cu cetățenii români care doresc să își continue activitatea în domeniul agricol și sunt de acord să fie relocați la alte ferme”, arată sursa citată.

MAE menționează că, în prezent, la ferma din Bornheim se află 42 de cetățeni români, dintre care 22 au solicitat sprijin în vederea repatrierii, 15 și-au manifestat dorința de a rămâne în Republica Federală Germania și de a își continua activitatea la o altă întreprindere, iar alți cinci nu au comunicat o decizie cu privire la intențiile viitoare.

„Consulatul General al României la Bonn întreprinde toate demersurile necesare pentru identificarea celei mai potrivite opțiuni de repatriere a cetățenilor români care au exprimat solicitări în acest sens”, arată oficialii ministerului.

În context, MAE precizează că, în cursul zilei de joi, un grup de 11 cetățeni români care își desfășurau activitatea la o altă fermă de pe teritoriul Republicii Federale Germania au părăsit teritoriul acestui stat către România, cu sprijinul Consulatului General al României la Bonn și a comunității românești din zonă.

CITEȘTE ȘI: