Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţia de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Renate WeberFoto: Agerpres

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de instituţie și citat de Agerpres, delegarea unor atribuţii de legiferare către autorităţi administrative având ca finalitate restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale încalcă principiul separaţiei puterilor, precum şi prevederile constituţionale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

„Avocatul Poporului consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilităţii legii prin definirea defectuoasă a 'stării de alertă', care, neavând consacrare constituţională, presupune o circumstanţiere detaliată, la nivel infraconstituţional, a cazurilor în care se poate declara. În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exerciţiului unor drepturi, deşi art. 53 din Constituţie prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege. În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilităţii extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuşi dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituţie”, explică Avocatul Poporului.

Potrivit sursei citate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile articolului 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autorităţile administraţiei publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.

Întreaga motivaţie pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăseşte pe site-ul instituţiei, la secţiunea Contencios Constituţional - Excepţii de neconstituţionalitate - 2020.

Citește și:

Avocatul Poporului atacă la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență privind starea de urgență. Weber contestă prerogativele președintelui

CCR discută miercuri sesizările Avocatului Poporului în legătură cu OUG privind starea de urgenţă

Klaus Iohannis: Starea de urgență încetează în 14 mai și va fi înlocuită de starea de alertă

Ce înseamnă starea de alertă care va fi instituită în România după 15 mai

Zegrean: Toate restricțiile care vor fi menținute în starea de alertă trebuie stabilite printr-o lege. Nu pot fi restrânse libertățile fundamentale fără un act normativ adoptat de Parlament