​Coronavirus Arafat, despre situația din Italia: „Nu e motiv pentru a se panica și urca în avion. Dacă vine cineva dintr-o zonă afectată, va intra în carantină”

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 22 februarie 2020, 17:36 Actualitate | Esenţial


Raed Arafat
Foto: AGERPRES
Raed Arafat a declarat, despre situația din Italia unde sunt mai multe cazuri de coronavirus, că românii nu trebuie să intre în panică, „să se urce în avion”, însă trebuie să știe că, dacă vor veni în țară, vor intra automat în carantină timp de 14 zile, notează Mediafax.

„Ceea ce este important este ascultarea recomandărilor autorităților italiene. Nu este niciun motiv pentru a se panica și a urca în mașină sau în avion să vină în țară. Totuși, cei care decid să plece din zona respectivă către România și vor să facă acest lucru vor trebui să ne informeze. Va trebui să știm pe ce linie aeriană vine persoana respectivă, când sosește în țară, deoarece cu siguranță aici în țară vor fi aplicate anumite măsuri, se va analiza situația care există”, a afirmat Raed Arafat, sâmbătă, la Digi 24.

Acesta a adăugat că România va ține legătura cu autoritățile din Italia și va vedea ce măsuri vor lua acestea, pentru a putea fi ulterior aplicate și la noi.

„O să intrăm în legătură și cu colegii de la Protecția Civilă Italiană să vedem măsurile pe care le aplică ei să fie aplicate și la noi, din acest punct de vedere. Dacă vine cineva dintr-o zonă extrem de afectată, atunci clar că va intra în carantină de 14 zile. Acest lucru trebuie să fie înțeles, chiar dacă este asimptomatic, nu este bolnav la acest moment”, a completat Arafat.

Chestionat ce măsuri vor lua la aeroporturi autoritățile române, el a explicat că acestea vor fi cunoscute după ce vor fi discutate și stabilite la nivel european.

„La acest moment, numărul existent al cazurilor încă nu a impus să fie luate orice măsuri. Aceste măsuri, normal, se vor discuta sigur la nivel european, nu se vor discuta doar la nivelul României, pentru că Italia este conectată cu toată Europa și este foarte ușor să călătorești oriunde. Așteptăm să vedem care sunt concluziile colegilor din Italia, ce recomandă ei și după care vom vedea și noi ce măsuri luăm. Dacă cineva dorește să plece din zona care este mai afectată, care este sub recomandarea de a rămâne acasă acum și vrea să plece, va trebui să anunțe ambasada și să ne anunțe imediat pentru a asigura carantina în România pentru persoana respectivă, dacă acest lucru va fi decis de către grupul nostru de lucru. Decizia va fi foarte repede luată”, a conchis Arafat.

10 oraşe din nordul Italiei, mai exact din provincia Lombardia, sunt în carantină din cauza coronavirusului. Autorităţile locale au închis întreprinderile, magazinele şi şcolile, iar 42 de meciuri de fotbal din ligile inferioare au fost amânate.

Ultimul bilanţ sosit din Italia vorbeşte despre 45 de persoane infectate cu coronavirus, 36 în regiunea Lombardia şi 9 în Veneto. Doi italieni au fost murit din cauza virusului COVID-19.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















18976 vizualizari

  • +9 (11 voturi)    
    Masurile trebuie sa fie severe de la inceput (Sâmbătă, 22 februarie 2020, 17:59)

    animatron [utilizator]

    Tarile europene (si nu numai) au luat tarziu si foarte partial masuri de protectie fata de persoane, marfuri sau mijloace de transport ce vin din China.

    Motivele sunt cele binecunoscute si care au creat probleme grave acum in Coreea de sud: sa nu panicam populatia, sa nu stricam afacerile cu China, sa nu creeam "discriminarea antichineza", etc.

    Rezultatul vizibil e ca raspandirea acestui coronavirus se accentueaza.
    In Italia, cei doi italieni decedati sunt persoane in varsta, dar pacientul de la care pare sa fi pornit e un cercetator italian care ar fi cinat in mai multe randuri in ultimele saptamani cu o persoana venita din China. Un risc pe care si l-a asumat in mod iresponsabil, o intreaga fabrica (Unilever) e acum in carantina din cauza lui si poate ca vor fi si morti pt ca nu a vrut el sa isi "discrimineze" amicul din China.

    La multe virusuri pot exista persoane contaminate numite "purtatori sanatosi" (adica au virusul dar nu prezinta simptomele), nu stim daca e cazul pt acest coronavirus, dar e ipoteza infricosatoare.

    Un epidemiolog din Hong Kong afirma ca toate statele ar trebui sa ia masuri dupa model chinez, imediat ce apar contaminari:
    orase sub blocada militara, controlul cailor de transport, izolarea locuitorilor in casele lor, portul obligatoriu de masti, perioade de carantina pentru oricine vine din regiuni atinse de epidemie.

    Dl Arafat spune clar, cei care vin in Romania din acele zone vor intra automat in carantina.

    Ce e de speriat e ca dumnealui cere romanilor respective sa anunte ei autoritatile ca vin din regiuni cu contaminari, ceea ce presupune un mare grad de responsabilitate la oameni care deja fug de autoritati pe diverse motive (infractiuni, sejururi ilegale, contrabanda, etc).

    Dumnealui ne spune ca nici procedura nu e chiar pusa la punct, ca mai intai va discuta cu "colegii" din Europa, ceea ce confirma ca Europa nu e pregatita cum trebuie pentru a preveni/stopa declansarea unei epidemii de amploare.
  • +6 (12 voturi)    
    Nu aveți niciun motiv să răspândiți virusul (Sâmbătă, 22 februarie 2020, 18:05)

    Nyk1 [utilizator]

    Raed Arafat are dreptate, fiți raționali și rămâneți calmi, gândiți-vă că:
    1. Virusul afectează preponderent persoanele în vârstă, deci venind acasă la părinți și rude puneți în pericol sănătatea sau chiar viața acestora;
    2. Chiar dacă faceți o formă gravă cu pneumonie, aveți șanse mai mari să supraviețuiți virusului într-un spital italian decât într-unul românesc.
    • 0 (0 voturi)    
      si tinerii prabusiti in strada (Duminică, 23 februarie 2020, 16:53)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      tot batrani sunt, asa-i ?

      oricum, psihoza abia incepe
  • -2 (10 voturi)    
    Păcat (Sâmbătă, 22 februarie 2020, 18:21)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Individul a devenit o lepra slugarnică a Ciumei Rosii si, implicit, a complicilor psd, cum e tovarasul Vela, ministrul incompetent dar care apara până si criminaliii din Jandarmerie care au gazat in masa si au cotonogit ca niste animale demonstrantii din aug 2018. Pe lingăul ăsta nu-l mai scoate nimeni din minsiterul asa-zis al Sanatații (condus de Costache, varful de lance al mafiei din medicina privata si care sifoneaza banii publici si numește in functii clientela personala si „liberala”)
  • +8 (10 voturi)    
    arafat se baga ca de obicei in seama (Sâmbătă, 22 februarie 2020, 18:39)

    Francisc 1 [utilizator]

    nu arae nicio calificare in cazul de fatza!
    • +1 (1 vot)    
      are toate calificarile (Duminică, 23 februarie 2020, 16:53)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      la prosti prinde orice

      publicul rtv si a3 si b1 si realitatea n-are nevoie de mai mult
  • +11 (15 voturi)    
    Cum adica daca vine din zona afectata? (Sâmbătă, 22 februarie 2020, 19:16)

    Marionette [utilizator]

    Daca vine din Italia? Dar daca el zice ca vine din Ungaria? Daca vine chiar din zona aia? Ii intreaba cineva ceva? Este varza omul! Se vede ca statul e bun doar la incasat taxe nu poate sa-si protejeze cetatenii!
  • +3 (3 voturi)    
    Cum adica vedem ce masuri ia Italia, pentru a le (Duminică, 23 februarie 2020, 0:28)

    deval [utilizator]

    aplica apoi si noi ?! Noi suntem persoane defavorizate, sunt atatea variante de masuri ca nu putem alege numic pana nu aleg ei ? ''Profesorii'' nenorocirii sunt in China, nu in Italia, ambuscatule !!
    ''Apoi'', le punem in acord si nu le initiem : apoi !!
    Exista o circulatie consistenta intre Romania si Italia ! Noi din prima zi a anuntului Italiei trebuia sa avem un set de masuri de preventie !! De ex.minim o linie telefonica deschisa unde cei interesati sa vina sau sa plece in si din acele orase puteau primi sfaturi, informatii pe loc sau lasand un nr. de telefon !!
    Daca e pe mana astuia chestiunea, ne-am dat dracu ca asta e bun doar la numarat si adunat morti !!
  • +5 (7 voturi)    
    anunt (Duminică, 23 februarie 2020, 4:22)

    mars10 [utilizator]

    Nu cred ca cineva va anunta ca vine din zona afectata cand intra cu masina in tara. Vin toti din Ungaria sau de altundeva din Europa.
    Pe cine sa anunte? Pe vamesul din tura de la Nadlac?
    Iar de bagat in carantina ?
    La cum sunt spitalele romanesti mai rau te imbolnavesti prin ele...
  • +1 (1 vot)    
    ca la colectiv (Duminică, 23 februarie 2020, 16:50)

    ruskimushki [utilizator]

    nu panicamn
  • +1 (1 vot)    
    ca la colectiv (Duminică, 23 februarie 2020, 16:52)

    ruskimushki [utilizator]

    spitalele noastre sunt mai bune ca cele din vest

    doar ca sunt in cladiri de sec al xix-lea, bombe biologice

    mai pui populatia jumate nespalata cu fecale in curte

    mai pui spaga si minciunile de la varf, ca ale astuia

    si ai raiul pe pamant

    epoca de aur continua
  • +1 (1 vot)    
    Asta nu realizeaza (Duminică, 23 februarie 2020, 21:14)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    Ca dupa Colectiv, Siutghiol, Apuseni, nu mai are nici un fel de credibilitate ?
    • 0 (0 voturi)    
      dupa apuseni membrii familiilor (Luni, 24 februarie 2020, 1:06)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui kkciosuldelahamangia

      trebuiau sa-i gaseasca pe toti aia care "cautau" avionul si sa le scoata ochii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by