21.10: Ministerul Sănătății anunță că în cursul zilei de luni, 12 copii și 8 adulți au fost internați în spital, aceștia fiind în stare bună, cu o evoluție favorabilă.
15:07 3 copii care locuiau în acest bloc sunt internați la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara cu probleme digestive, iar starea lor este echilibrată, a declarat pentru HotNews.ro Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Louis Țurcanu din Timișoara. Alți doi copii au fost externați.
Totul a început sâmbătă, când Ambulanța a fost chemată să intervină pe strada Mioriței 8 din Timișoara în cazul unui bebeluș de 10 zile care prezenta vărsături și diaree. Acesta a murit la scurst timp.
Câteva ore mai târziu, în același bloc ambulanța a fost solicitată din nou, în cazul unui copil de trei ani cu aceleași simptome, care a murit și el la scurt timp. Și mama acestuia, o femeie de 29 de ani, a murit în această dimineață, potrivit tion.ro.
"Toate solicitările au fost cu simptomatologie digestivă, grețuri, vărsături, cefalee. Sâmbătă au ajuns doi copii la «Louis Țurcanu», la intervale orare diferite. Au avut loc mai multe intervenții ale ambulanței, pentru opt persoane, pe strada Mioriței, nr. 8”, a declarat doctorul Florin Crișan, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Timiș.
Tion.ro scrie că la această oră la Prefectura Timiș are loc un Comitet pentru Situații de Urgență, iar Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș face verificări la fața locului.
"Sunt în desfășurare verificări la această oră. Ne-am autosesizat, am solicitat și sprijinul poliției când ne-am deplasat la această adresă. Am recoltat probe de apă, iar la acest moment este în desfășurare controlul. La acest moment, fiind în desfășurare controlul, așteptăm să ajungă și administratorul blocului și al firmei care a efectuat dezinsecția. Se pare că a avut loc o dezinsecție și să vedem cu ce substanțe au stropit”, a declarat Cornelia Malac, directorul Direcției de Sănătate Publică Timiș.
Arafat: Se fac verificări dacă este vorba despre substanțe toxice
De asemenea, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus că semnalul de alarmă a fost tras de medicii a două spitale la care au ajuns victimele.
"Toți (victimele - n.r.) provin de la un singur bloc și pentru asta medicii au tras un semnal de alarmă. Se fac verificări dacă este vorba despre substanțe toxice. Trebuie analizat cu ce au intrat în contact, dacă s-a făcut acolo dezinsecție, deratizare”, a declarat Raed Arafat, la Digi 24.
El a adăugat că 30-35 de locatari au fost preluați de 2 microbuze și de două ambulanțe care au fost duși la spital pentru analize.
Arafat a mai spus că la acest moment imobilul este evacuat, iar deocamdată nu se pune problema ca oamenii să se întoarcă acolo.
Sunt curios daca autorizatiile sunt obtinute pe bune sau daca au avut ceva autorizatii.
Chiar in conditii optime de functionare, in gazele de ardere prin condensatie ramin si monoxizi.
Daca insa este ceata sau umezeala mare, sau centrala este puternica si are un tiraj mare, echilibrul chimic se strica si in gazele de evacuare ramin in cantitate mare monoxizi, hidrogen si baze (radicalii hiroxil).
Punerea acestor cosuri sub ferestre si nu pe acoperis face ca gazele toxice sa se acumuleze in locuintele de deasupra.
Este incredibil ca statul nu a reglementat cu nimic aceasta situatie si lasa cetatenii sa se lupte intre ei.
Este evident ca in instanta se poate obtine obligarea vecinului nesimtit sa-si ridice cosul pe casa, ca tulburare a posesiei, vatamare, etc., dar asta inseamna ani de procese, bani si, intre timp, imbolnavirea populatiei.
Oricum, faptul ca UE ar fi impus montarea doar a acestui tip de centrale a fost un Fake News pentru care cineva ar trebui sa raspunda.
Aceste centrale nu pot avea evacuarea pe hornuri, deci montarea lor ar fi trebuit sa fie limitata doar pentru ultimul etaj.
Statul protejeaza si garanteaza doar afacerile, nu si viata si sanatatea cetatenilor, chiar daca aceste sunt mentionate in Constitutie ca drepturi fundamentale.
In exemplul dat, statul protejeaza afacreile cu centrale si instaltii, furnizorii de gaze, producatorii de energie, orice, numai interesul, viata si sanatatea cetatenilor nu.
Statul si-a pierdut ratiunea de a fi, acela de a reglementa spre binele comun si intersul general.
Bine ca ne reglementeaza - spre binele nostru, evident - becurile, fumatul, accesul la medicamente, dar permit, chiar obliga expunerea populatiei la conditii garantat nocive, chiar letale in timp.
Statul devine astfel criminal.
Oricum, nu as fi imbolnavit pe nimeni, as fi montat un cos pina pe acoperis, nu e deloc scump, toti cetatenii l-ar fi putut monta, mai ales la comun, doar ca nu l-a cerut nicio autoritate.
In toate celelalte tari UE, chiar si in Ungaria (!), e interzis sa scoti cosul de la centrala sub geamul cuiva.
Doar noi suntem stat nepazit de nimeni.
centralele cu condensare suflă gazele deja arse pe un schimbător de căldură și condensează apa rezultată prin arderea hidrocarburilor ca să recupereze căldura latentă de vaporizare. nu au nici o schimbare a principiului de funcționare față de centralele fără condensare, afară de faptu că mai au o etapă în plus la ce fac cu gazele arse.
n-au nici o treabă cu nici o ardere parțială, cu nici o aiureală, monoxid de azot, azotit de monoxigen și alte aberații. Toate arderile de pe fața pământului sînt polistadiale, nu se oxidează nici o substanță direct din starea inițială în oxizi compleți, trec prin mai multe stadii dar asta se face viteză mare. Orcum la centrale fiind arderi continue ( nu intermitente, ca la motoare ) combustia e aproape completă în orice condiții.
dacă aveți d-voastră un vecin nesimțit cu centrală veche și vă miroase nu înseamnă că toate centralele sînt, vai, oribile.
aș zice că o jumătate de oră petrecută recapitulând chimia de clasa 10-a e de mare ajutor în a evita fantezia literară de mai sus dar nu e nici un manual de la nicio materie care să te învețe să fii om și să nu vorbești prostii fără legătură cu ce s-a întâmplat cu oamenii despre care e vorba în articol.
Te temi doar sa nu fii civilizat cu forta, adica sa nu mai ai dreptul de a-i gaza pe ceilalti.
Sa te lamuresc: in instanta oricum nu-l ai.
Exemplul meu poate ca nu are legatura directa cu cazul de la Timisoara,
dar are in comun cu acesta obligatia statului de a reglementa astfel incit sa se garanteze sanatatea si siguranta cetatenilor si de a nu permite ca cineva sa lezeze viata altuia.
La bloc dau cu otrăvuri și firmele și locatarii,
trebuie să-ți ții respirația, până ieși din scara blocului, dar tot rămâi cu usturimi în gât și de ochi.
La țară, pe lângă sate sunt gropi de gunoi ale primăriilor, care ard non-stop și degajă un fum înțepător, posibil cu ce primesc pe ascuns, substanțe interzise de aruncat, de depozitat. Alții fac focul în curte cu gunoi, frunze, crengi. La sobe mulți folosesc pt aprindere plastic!!!
Garda de mediu NU APĂRĂ CETĂȚENII!
Nu vede nimic...
15:07 3 copii care locuiau în acest bloc sunt internați la Spitalul de Copii
https://www.researchgate.net/publication/5864301_Neurotoxicity_of_pesticides_A_brief_review
Are cineva idee firmele prepara substantele sau astea sunt aprobate in registrul de biocide?
Nr. 3608BIO/18/05.21 Raid® Spray gandaci si furnici cu eucalipt Cypermethrin 0,1%
Solutia folosita: cipermetrină - concentrație 6,85%
Nr. 18BIO/18/12.24 SUPERTOX SC G&M 2000 SRL, Romania "- Tetramethrin 5
Cypermethrin 3,2 Piperonyl butoxide
21,2"
Toate sunt biocide și aprobările sunt în registrul național de biocide.
Inclusiv concentrațiile. Unele au avize UE. Altele nu :)
Romania..romani..tragi wc‘ul.