O nouă explozie s-a produs joi în capitala Afganistanului într-o zonă în care se află ambasade și clădiri guvernamentale, informează Reuters. Atentatul are loc la doar trei zile de la atacul de luni noaptea în care un diplomat român și-a pierdut viața și altul a fost rănit grav. De altfel, printre victimele atacului cu bombă de joi, revendicat de talibani, se numără din nou un cetățean român, de data asta un soldat. Ultimul bilanț vorbește despre 10 morți și 42 de răniți.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE 15.34: Printre victime se numără și un soldat american, transmite Reuters. "Doi membri ai forțelor Resolute Support au fost uciși în acțiune," potrivit unei declarații. Nu au fost oferite însă alte detalii.

UPDATE 12.38: Printre victimele atacului se numără și un soldat român, informație confirmată de autoritățile de la București. Atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Viorica Dăncilă au transmis mesaje de condoleanțe.

Bilanțul victimelor atacului cu bombă a ajuns la cel puțin 10 morți și 42 de răniți care au fost transportați la spitale, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului de interne, Nasrat Rahimi, citat de Reuters.

UPDATE 10.52: În continuare, nu se știe exact numărul total al victimelor și al răniților. Potrivit AFP, care citează directorul unui spital, ar fi cel puțin 5 morți și 25 de răniți, printre aceștia figurând civili și militari din forțele de securitate.

"La spitalul nostru au ajuns cinci cadavre și 25 de răniți”, a precizat pentru AFP directorul spitalului Wazir Akbar Khan, Farid Ahmad Karimi.

UPDATE 10.13: Talibanii au revendicat atacul care a avut drept țintă un convoi al forțelor străine, în centrul capitalei. Un purtător de cuvânt al forțelor talibane, Zabihullah Mujahid, a susținut că au murit 12 străini și 8 soldați afgani, iar trei vehicule au fost distruse, scrie Reuters.

Autoritățile afgane neagă însă acest bilanț. ”La acest moment putem spune că niciun străin nu a fost ucis în atac”, a transmis un oficial din ministerul de interne.

UPDATE 10.07: Atentatul sinucigaș cu bombă a fost revendicat de talibani, informează Reuters.

UPDATE 9.59: Explozia a avut loc, potrivit Al Jazeera, în cartierul Shash Darak în care se află ambasada SUA dar și sediul Serviciului Național de Informații din Afganistan, aproape de Zona Verde unde a avut loc și atentatul de luni noaptea. Potrivit sursei citate, ar fi trei morți și 30 de răniți.

În zonă s-ar afla și cartierul forțelor NATO, sediul Ministerului de Apărare din Afgansitan, dar și sediul reprezentanței CIA.

Un atacator sinucigaș a detonat o bombă în centrul Capitalei, într-o zonă în care s-ar afla ambasade și clădiri guvernamentale, a precizat un oficial, citat de Reuters. Ferestrele și ușile din clădirile aflate în apropiere s-au zguduit din cauza impactului, mai relatează Reuters.

Nu este încă clar dacă sunt victime. De asemenea, atacul nu a fost încă revendicat.

Purtătorul de cuvânt al ministrului de interne Nasrat Rahimi a confirmat explozia, precizând însă că nu se știe exact care a fost ținta. ”Ambulanțele și echipele de salvare s-au deplasat imediat la fața locului” , a mai precizat oficialul.

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit în noaptea de luni spre marți, într-un atac terorist îndreptat împotriva cetățenilor străini.

Atentatul, care a fost revendicat de talibani, a avut loc în apropierea unui vast complex din Zona Verde, care adăpostește agenții umanitare și organizații internaționale și unde își desfășura activitatea și Ambasada României la Kabul. Un tractor plin cu expozibili a fost detonat în apropierea reprezentanței după care indivizi înarmați au pătruns în complexul care adăpostește misiunile diplomatice și au deschis focul la întâmplare. Aproape întreaga noapte de luni spre marți s-au purtat lupte între talibani și agenții de securitate. Cei 5 atacatori au fost uciși.

Atacul s-a soldat cu moartea a 16 persoane și rănirea altor 119.