Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a dat asigurări, luni, în oraşul tulcean Isaccea, că sistemul SCOMAR, sistem computerizat de supraveghere la ţărmul Mării Negre, funcţionează şi nu poate fi oprit, însă a admis că există posibilitatea ca acesta să nu funcţioneze uneori la capacitate maximă.

Carmen DanFoto: mai.gov.ro

"Sistemul SCOMAR nu poate fi oprit. Există poate situaţii în care nu funcţionează la capacitate maximă. Este un sistem care funcţionează non-stop de 10 ani, însă intervenim de fiecare dată pentru a reintra în fluxul normal de funcţiune. Eu nu am avut informaţii că acest sistem ar fi căzut sau ar fi funcţionat la capacitate redusă", a declarat ministrul Carmen Dan, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că rezultatele anchetei dispuse Controlului Intern al Poliţiei de Frontieră vor fi făcute publice.

Informaţiile privind funcţionarea la capacitate redusă a sistemului SCOMAR au apărut după ce, acum o săptămână, în urma unei furtuni pe Marea Neagră, o ambarcaţiune care avea la bord peste o tonă de droguri de mare risc a fost găsită răsturnată pe malul mării, între localităţile Sfântu Gheorghe şi Sulina.

La rândul său, directorul Gărzii de Coastă, comisarul şef Laurenţiu Cicu, a declarat că SCOMAR asigură supravegherea permanentă a frontierei de stat.

"Putem discuta despre condiţii meteo care au dus punctual la imposibilitatea detecţiei, cum se întâmplă astăzi, la Constanţa, unde a fost ceaţă, iar detecţia nu s-a putut face decât în proximitatea ţărmului Mării Negre. Astea sunt sistemele, asta e tehnologia. Vom analiza punctual situaţia", a menţionat Cicu.

El a precizat de asemenea că în urmă cu o săptămână la Garda de Coastă a avut loc un control pentru "a revizui tot ceea ce înseamnă staţiile de senzori şi radarele".

"Lucrurile sunt în regulă, iar de aici întrebarea pe care mi-o pun de două săptămâni, de unde au apărut această speculaţie cu sistemul SCOMAR oprit. Nu există aşa ceva", a punctat comisarul şef Cicu.

În ultimele trei zile, alte peste 150 de kilograme de droguri au fost găsite pe litoralul constănţean, în dreptul mai multor localităţi, o razie de amploare a lucrătorilor MAI aflându-se în desfăşurare.

Potrivit datelor făcute publice de autorităţi, ultimele pachete cu droguri au fost descoperite luni dimineaţa.

Premierul României, Viorica Dăncilă, şi ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, au participat luni, 8 aprilie a.c. la operaţionalizarea noului sediu al Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea al Gărzii de Coastă.

Construcţia s-a realizat în cadrul proiectului "Construire sediu nou sector PF Isaccea, judeţul Tulcea", obiectivul urmărit fiind "asigurarea şi menţinerea unui nivel ridicat al controlului şi supravegherii frontierei de stat a României cu Ucraina". Valoarea investiţiei a fost de aproximativ 10.000.000 lei fără TVA, provenită din fonduri europene nerambursabile "Fondul pentru Securitatea Internă" (7.619.384 lei) şi bugetul de stat (2.539.769 lei).

Lucrările au început în luna iulie 2017 şi s-au finalizat în cursul lunii martie 2019. Sectorul Poliţiei de Frontieră Isaccea, structură teritorială din cadrul Gărzii de Coastă, a fost înfiinţat în anul 2.000 având în responsabilitate o distanţa de circa 40 km la graniţa cu Ucraina.

Citește și: