Ministrul Bădălău se plânge că ancheta privind spargerea casei sale trenează: Am încheiat cu miliţia şi nu cred că am dat de alţi miliţieni. Probabil că hoţii sunt mai deştepţi ca poliţiştii

de MH     HotNews.ro
Vineri, 18 ianuarie 2019, 17:20 Actualitate | Esenţial


Niculae Badalau
Foto: Facebook - Niculae Badalau
Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, spune că au trecut mai mult de două luni de când i-a fost spartă casa de hoţi și că încearcă să aibă încredere în continuare în Poliție, dar i se pare că lucrurile trenează, iar familia sa este traumatizată. Senatorul PSD a mai afirmat că polițiștii trebuie să își facă treaba pentru ceea ce sunt plătiţi, pentru siguranţa cetăţeanului, pentru că au impresia că "sunt undeva nişte paznici şi că ne păzesc pe noi să nu încălcăm legea şi fac venituri din radare ascunse".

Bădălău a declarat vineri, într-o conferință de presă la Giurgiu, că au trecut mai mult de două luni de când i-a fost spartă casa, iar hoții nu au fost prinși, existând multe alte spargeri, în care nimeni nu a fost nici măcar bănuit.

"Au trecut mai mult de două luni de când mi-a fost spartă locuinţa. Eu am avut încredere şi încerc să am încredere în continuare în organele statului, dar tot mi se pare că lucrurile trenează sau probabil e o cercetare mult mai grea, probabil hoţii sunt mai deştepţi ca poliţiştii. Eu mi-am asumat şi mi-am recunoscut greşeala de a nu bate uşile în cuie, de a nu mă lega cu lanţuri, nu ştiu cum să mai spun. Eu ştiu că sunt vreo şapte spargeri în care nimeni nu a fost nici măcar bănuit, nu ştiu cum să spun, dar mă abţin pentru că e o acţiune în cercetare, un an, doi, trei cât e în cercetare e greu de spus. Am auzit şi povestea că eu mi-aş fi înscenat situaţia, lucru care mă deranjează. Eu nu cred că am ajuns în stadiul să am paranoia să-mi fur pistolul, ceasul şi verigheta singur şi să fiu atât de masochist să pierd dreptul de armă", a declarat Niculae Bădălău, citat de Agerpres.

Senatorul PSD a spus că, din discuţiile pe care le are cu primarii din judeţ, a reieşit că şi aceştia sunt nemulţumiţi cu privire modul în care Poliția acționează pentru siguranţa cetăţeanului și i-a acuzat pe polițiști că au ajuns să creadă că treaba lor este să stea la până și să câștige din radare ascunse.

"În discuţiile avute cu primarii, am înţeles că aceştia sunt extrem de nemulţumiţi faţă de siguranţa cetăţeanului (...) am încheiat cu miliţia şi nu cred că am dat de alţi miliţieni, cred că ei trebuie să-şi facă serviciile pentru ceea ce sunt plătiţi, pentru siguranţa cetăţeanului, să coopereze cu partea administrativă să vadă ce nevoi sunt, nu am văzut niciun plan de cooperare cu niciun primar nici măcar cu primarul municipiului, ei asta trebuie să facă. Ei au impresia că sunt undeva nişte paznici şi că ne păzesc pe noi să nu încălcăm legea, şi fac venituri din radare ascunse. Ei trebuie să vină lângă cetăţean şi să vadă nevoile comunităţii, să vadă care sunt problemele comunităţii, nu să ne privească pe noi de sus şi să spună: 'noi cercetăm'", a mai afirmat Niculae Bădălău.

Liderul PSD Giurgiu a adăugat că situaţia a fost traumatizantă pentru familia sa pentru că toţi erau în casă la momentul în care hoţii au intrat în locuinţă şi chiar şi acum, la mai mult de două luni de la incident, fiica lui "are o teamă de a rămâne singură acasă, deşi nu e chiar aşa de mică".

CITEȘTE ȘI: UPDATE La spargerea dată în casa lui Bădălău a fost furată și o armă. Senatorul PSD a fost amendat cu 5.000 de lei și a rămas fără permisul de port armă















1652 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    Militieni zici? (Vineri, 18 ianuarie 2019, 17:25)

    Amad [utilizator]

    Daca si tu recunosti asta, e clar.
  • +4 (4 voturi)    
    Păi nu sunt (Vineri, 18 ianuarie 2019, 17:29)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Hotii sunt la fel de prosti ca politistii. O demonstreaza membrii Guvernului insisi,
  • +6 (6 voturi)    
    organele statulu (Vineri, 18 ianuarie 2019, 17:37)

    DrIon [utilizator]

    Are dreptate ca nu putem avea incredere in felul cum isi fac datoria organele statului.
    Din pacate uita ca si el este un organ al statului!
    • +2 (2 voturi)    
      Mai mult organ.... (Vineri, 18 ianuarie 2019, 18:52)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui DrIon

      Decât al statului.
  • +7 (7 voturi)    
    Pila care nu păzește vila. (Vineri, 18 ianuarie 2019, 17:42)

    BackinB [utilizator]

    Dat fiind că ați băgat pile în tot ce înseamnă aparat de stat, inclusiv in ”miliție”, nu tre să te aștepți ca pila aia care ar trebui să păzească pe toată lumea te-ar păzi pe tine mai abitir. Nu știe cum să facă asta, d-aia.
  • +4 (6 voturi)    
    Cat au putut sa fure din casa? (Vineri, 18 ianuarie 2019, 17:51)

    tarabost [utilizator]

    La ce portofoliu ocupa si cate scrupule are, acopera paguba in 10 minute de "lucru", si daca e atent, cu risc minim. Desigur, ar putea fi vorba si de "valori sentimentale", dar e greu de crezut, - pentru asta trebuie educatie si buna-crestere. Vaietele sunt "de ochii lumii"... si impotriva lui Carmen si Tudorel.
  • +4 (4 voturi)    
    Ai dreptate,voi,pesedeii... (Vineri, 18 ianuarie 2019, 20:28)

    gigiN [utilizator]

    ...sunteti mai hoti decat hotii !!!
  • +4 (4 voturi)    
    Bai nesimtitule , nu ti-e rusine? (Vineri, 18 ianuarie 2019, 22:26)

    kokos [utilizator]

    Dupa ce ati eliberat toti criminalii , violatorii , talharii si hotii din puscarii , acum te plangi ca politia nu-i prinde din nou? Pai nu mai bine nu I-ati fi eliberat si acum politistii nu mai aveau ce prinde?Ai scapat ieftin numai cu furt din casa , meritai si sa-ti dea in cap!
  • +2 (2 voturi)    
    Are dreptate! (Vineri, 18 ianuarie 2019, 22:36)

    remicristian [utilizator]

    El stie inca de cind fura griu cu camionul de la Comcerealul unde socrul era sef cu sta treaba cu politia fosta militie!
    Poate ca ar fi bine sa il aresteze intii pe el si sa-l intrebe cum de fura firmele lui de constructii din executarea de lucrari de proasta caliate de canalizare , apa, drumuri in Jud. Giurgiu si chiar si in Voluntari. Soaseau Pipera la un an de la finalizare este numai valuri si canale iesite prost montate. Au pus canale cu sutele pe km. Probabil ca un canal era bine facturat asa ca au pus sa fie, nu se stie cind e nevoie de el!
    Un derbedeu si un golan agramat cu aere de mafiot a ajuns ministru si acum ne scuipa in cap sau asa crede el!
  • +2 (2 voturi)    
    scenariu (Sâmbătă, 19 ianuarie 2019, 6:48)

    ceoteldrum [utilizator]

    eu cred ca tu ti ai spart propria casa.in perioada aia te ai dat cu pucistii si nu te a ladat dragnea la borcanu cu miere.asa i ca militienii ti au gasit amprente prin casa?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version