Tudorel Toader a scris miercuri peFacebookcă nu este nicio eroare referitoare la ordonanța de clasare din dosarul de candidatură a lui A. Lazăr și subliniază că în sfârșit află ”justificarea” prezenței ordonanței la dosar. Asta, după ceprocurorul general a spus că ministrul Justiției a exploatat o eroare de grefă din martie 2016, când o grefieră a fotocopiat o ordonanță emisă de procurorul Cristian Lazăr.

Tudorel ToaderFoto: Agerpres

”Simple precizări ! Nu a fost și nu este nici o eroare referitoare la ordonanța de clasare din dosarul de candidatură a lui A. Lazăr. Întrebarea mea era urmatoarea - cum se justifică o astfel de ordonanță în dosar. În sfârșit aflăm și "justificarea"- a greșit grefiera care a multiplicat lucrările acestuia. Reamintesc și faptul că tot o " greșeală" a fost și pe data de 20 martie 2018, atunci când grefiera a multiplicat Protocolul secret din 2009, l-a trimis la MJ fără ultimele doua pagini care se lipiseră la exemplarul trimis la CSM!”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Ministrul Justiției a susținut miercuri că s-a găsit în dosarul de numire a lui lui Lazăr o ordonanță de clasare pentru un dosar deschis în 2013 pe numele lui Klaus Iohannis.