În iunie 2017 NATO derula în România exercițiul Noble Jump, un test de viteză în care trupele de reacție rapidă ale alianței să intervină în ajutorul unui stat membru atacat de o armată ostilă. Peste 4.000 de militari și 500 de mijloace tehnice, majoritatea blindate, au fost dislocate în cateva zile de pe tot continentul european la poligonul de la Cincu, acolo unde au și dus o „bătălie” să respingă forțele inamice invadatoare.
---
„Știm cu toții că acolo era vorba despre Rusia”, spune Terry Jamison, un reprezentant al companiei americane Boeing, în cadrul unei prezentări la conferința internațională "Combat Helicopter” ce are loc în aceste zile chiar la București.
Oficialul Boeing a făcut o prezentare despre elicopterele de atac AH-64E Apache din dotarea Armatei SUA, prezente la ambele exerciții militare din România de anul trecut, dar și la alte manevre similare din Polonia. Concluzia? Primele 48 de ore de conflict sunt esențiale, iar un stat aliat trebuie să poată să facă față cât mai mult pe cont propriu până când întăririle vor veni.
„Contează acele prime 48 de ore de conflict. E nevoie de ceva timp până pot ajunge ajutoarele, astfel încât inițial lupta o derulează pe cont propriu statul atacat”, a mai precizat reprezentantul Boeing.
„Pentru primele 48 de ore, datorită tipurilor de atac ale Rusiei, dacă ești legat de o bază fixă, de o pistă, de un aerodrom, ești scos din luptă din primele două zile. Astfel, singura parte de aviație pe care te bazezi sunt elicopterele care se pot se pot dispersa în zone diferite pe parcursul atacurilor de început”, a detaliat Jamison.
Al doilea lucru care s-a evidențiat pe parcursul exercițiilor a fost rolul elicopterelor de luptă în a angaja unitățile blindate ale inamicilor.
„Elicopterele de atac sunt practic singurele arme antitanc aflate la dispoziția comandanților care nu sunt limitate de teren. Care se pot deplasa rapid în zone cheie de pe front pentru a limita și descuraja avansul rusesc”, a spus Jamison.
„Elicopterele sunt cele care susțin luptătorii de la sol, iar cu cele de atac poți să angajezi tancurile și alte vehicule armate, iar cu elicopterele multirol poți duce pe front trupe, poți să le susții din aer și le poți extrage din luptă”, a detaliat oficialul Bell.
România negociază de aproape doi ani cu Bell achiziția de elicoptere de atac pentru forțele terestre, elicoptere care ar trebui să fie asamblate chiar în țară la IAR Brașov. Modelele luate în vedere sunt AH-1Z Viper (elicopter dedicat pentru atac) și UH-1Y Venom (un elicopter multirol) - două tipuri de aeronave gândite să opereze împreună, care au aproape 85% dintre piese comune, sunt printre cele mai moderne la ora actuală și se află în prezent ambele doar în dotarea pușcașilor marini SUA (US Marine Corps).
„Pentru pușcașii marini aceste elicoptere sunt esențiale pentru că sunt gândite pentru operațiuni expediționare, au o amprentă logistică foarte mică, sunt ușor de detașat și de transportat”, susține colonelul Matthew Mowery din cadrul US Marine Corps, prezent și el la conferința de la București.
„AH-1Z și UH-1Y operează împreună sau singure și pot duce la capăt aproape toate tipurile de misiuni, de la asalt, de escortă, pentru susținerea trupelor, luptă anti-tanc. Ambele au tactici și proceduri comune, iar în utilizarea lor în cadrul pușcașilor marini nu de puține ori ajungem cu ele să îndeplinim mai multe tipuri de misiuni simultan”, a mai detaliat colonelul american.

Cele două elicoptere folosite de pușcașii marini SUA
„Când ești singur pe câmpul de luptă și trebuie să te descurci singur, indiferent de amenințare. Pușcașii marini sunt mereu primii în luptă și durează ceva timp până restul trupelor de susținere să ajungă și ele”, a continuat Gleason.
„AH-1Z Viper e un 'tank-killer', asta este principalul său scop. E dotat cu rachete ghidate Hellfire, iar în viitorul apropiat va fi dotat cu rachete JAGM [n.r. AGM-179, Joint Air-to-Ground Missile], noua rechetă dezvoltată de SUA pentru a înlocui actuala Hellfire”, a detaliat pentru HotNews.ro reprezentantul Bell.

AH-1Z Viper, the „tank killer”

Elementele comune din cabina celor două elicoptere
---
„În momentul de față Marina SUA e singura care folosește ambele platforme împreună. România e prima țară care a cerut să facă la fel”, declara pentru HotNews.ro, Mitch Snyder, CEO-ul companiei americane.


UH-1Y Venom - Foto și specificații


---
Citește și:
privitor la cele 48 ore in care armata romana trebuie sa reziste, mi se par fanteziste. Cand eram in armata stiam toti ca URSS avea planuri de cucerire a Romaniei in max 24 ore.
Rasul plansului, daca si astea sunt la fel, mai bine isi vad de treaba si nu mai cumpara nimic. Intretinerea unui elicopter, fie el si cel mai prost, costa enorm.
S-au v-a servit o vanatoreasca.
" În plus, potrivit acestuia, AH-1Z Viper mai are un mare avantaj pe care alte elicoptere nu îl au: o capabilitate aer-aer adevărată.
„Poate lupta contra țintelor din aer și asigura superioritate aeriană în zona de luptă. AIM-9 Sidewinder, aceeași rachetă care e operată de pe avioanele de vânătoare precum F-16, are câte un punct dedicat de acroșare pe elicopterul nostru de luptă, de-o parte și de alta. Iar în viitorul foarte apropiat Viper va putea lansa și versiunea AIM-9X, cea mai nouă variantă pentru care nu e nevoie să fi aliniat spre țintă, ci e de ajuns ca pilotul să ia ținta în vizor doar întorcând capul, iar racheta va știi singură să o ia spre țintă, indiferent cum e orientat elicopterul”, a detaliat oficialul Bell.
De asta e musai sa fie escortate de avioane NATO de vanatoare.
Pentru asta trebuie să treci de Carpați. Si chiar de nu ar fi munții numai logistica necesară deplasării tancurilor și tot nu ar reuși (trebuie alimentate, muniție, aduși soldați ....).
Aviația ar putea avansa și distruge puncte strategice dar cu avioanele nu controlezi teritoriul, trebuie infanterie. Chiar și la tancuri îți trebuie infanterie să le apere de un nea Ghiță cu aruncătorul de rachete (tancurile nu au vizibilitatea prea bună).
E mult mai ieftin, financiar si politic pentru Rusia, sa stea sa priveasca ce face PSD-ul, cum distruge toate institutiile Romaniei.
Intre timp, vanzatorii de armament fac avere in Romania.
Daca n-ati fi o natie de vite, daca ati merge la vot, poate am avea o sansa.
Dar momentan, Romania e feuda PSD, fiindca sunteti prea prosti sa votati.
Asa ca nu da vina pe absenteismul de la vot, nu este el singura problema.
ai ramas cu aceasi mentalitate de centatean care voteaza sa primeasca si el ceva.
n-ai primit nimic si acum explici tu ca votul nu e bun de nimic.
atat poti.
Asistatii social l-au votat tot pe Iliescu. Schimbarea a fost votata de intelectuali in primul rand, dar si de marea masa care a vrut sa se schimbe ceva, orice, numai sa se schimbe.
Pe vemea aceea se cautau solutii si modele colective, adica hai sa facem ceva sa ne fie bine la toti.
Mai tarziu s-a venit cu solutii individualiste, gen hai sa fac ceva sa imi fie mie bine, restul e treaba lor.
Ei bine, din punct de vdere economic, votarea Conventiei in 1996 a fost un fiasco chiar mai mare decat votarea PDSR cu 4 ani inainte.
Ma intreb daca erai nascut pe vreme aceea.
dar ce am zis eu vizavi de mentalitate ai eschivat sa comentezi. un pic de insute si atat.
sa stii ca nu erai singurul care vota in 96.
referitor la insultele tale, sa stii ca toate cuvintele tale nu inseamna nimic pentru mine
Mars la scoala, in alte tari ai fi fost judecat pentru insulte aduse poporului.
Dacă aţi fi un om puternic nu ati avea nevoie de justificări.
Dacă aţi fi un tip cultivat şi bine educat, nu aţi avea nevoie să agresaţi, inutil, comentatori oneşti (ca "bancher", de ex.) care-şi expun, cu drepturi egale, părerile lor. Insultele sunt doar în imaginarul dumitale pline de propriile angoase existenţiale aparent nedigerate.
Sunteţi "un oarecare" printre noi toţi aceşti "comentatori" "oarecare"…Există mai multe feluri de a vă face remarcat (daca asta aţi vrut, sau asta vreţi). Nu cred că aţi ales metoda cea mai bună.
Zdrobiţi "adversarul" cu dovezi, cu argumente, nu cu presupuneri tendenţioase.
O "revoluţie" inventată urmată de un haos moral si educaţional, lipsit de reperele sănătoase ale respectului, au dus la apariţia unui gregarităţi ignorante, "liberată", în sfârşit, din chingile bunei cuviinţe.
TUTUIALA GENERALIZATA (ce ne dă impresia "modernităţii" unei "egalităţi" inexistente), INVECTIVUL (ca "argument" al lipsurilor stringente la nivel de logică, ca să nu vorbim de retorica şchioapă), ANONIMATUL (ce ne dă "libertatea" scriitoricească" de a ne trata narcisismul bolnav, în cel mai bun caz, de singurătate), iată doar câteva criterii ce caracterizează arhetipul românului "modernizat" cu forta si de forţa învălmăşiei societale actuale.
Îmi permit să scriu toate acestea mizând pe serenitatea dumitale afişată, atunci când este invocat faptul că " toate cuvintele tale nu inseamna nimic pentru mine" (mă întreb însă…retoric : atunci de ce mai comentaţi ?...).
Aşa că nu veţi avea motive să vă strofocaţi pentru câteva voroave sincere şi muştruluitoare.
Oricum, el, comentariul, se adresează altei categorii de cititori…
desi ai elaborat mult text aici, te-ai indepartat de la orice subiect de conversatie.
te simti mai bine acum?
lipsa de argumente si lipsa de subiect. ce ai obtinut? admiratie lui bancher? un cetatean onest care considera ca trebuie sa fiu judecat pt insulte aduse poporului?
voi ce in ce fel de tara vreti sa traiti oameni buni?
Da, spitalele alea regionale le mai construim? Ca om avea nevoie cand or fi ranit.
aici incertitudinea nu este DACA, ci doar CAND!
"primele 48 de ore sunt esențiale " - care patruzeci si opt de oare?!? 24 sunt mai mult decat suficiente!
In 1993, Lebedeev se lauda ca "daca vrea, in patru ore poate fi la Bcuuresti"!
Eu spuneam ca este o exagerare - nu, nu va intampina opozitie, dar starea drumurilor romanesti nu permite blindatelor sa crucle asa de repede ...
Cateva ore, este o exagerare, dar o zi si o noapate, este pe deplin suficient, cand o sa ajunga ajutorul militar al aliatilor, se va gasi in fata faptului implinit!!!
Lăsând la o parte gluma câte blindate poți aduce cu avionul? Te bazezi pe faptul că ai supremație aeriană și nimeni nu te deranjează. Nu le poți duce prea adânc în rândul liniilor inamice deoarece cum am spus mai sus îți trebuie logistică, combustibili și muniție.
În plus avioanele aliate pot ajunge mai rapid decât forțele terestre. Pentru o țară de mărimea și geografia României îți trebuie câteva săptămâni bune să o ocupi (nu distrus) dacă toată lumea stă la plajă.
Americanilor le-a trebuit o lună să ocupe Irakul care are o suprafață de două ori mai mare dar e neted ca-n palmă cu excepția unor munți la granița țării. În România Carpații sunt in mijlocul țării.
io de atunci am hotarat sa nu mai votez la niciun fel.
ca asa e bine !
Rusia insa va ataca in primul val cu rachete si aviatie. Poate chiar cu drone si rachete de croaziera.
Elicopeterele si avioanele noastre vor fi facute terci la sol. Nu avem protectie aeriana de nici un fel
Singurele rachete antiaeriene sunt cele rusesti de acum 50 de ani. Probabil ca sunt aderate pericole. Chiar pentru cei care le manuiesc.
2. de unde sa vina forte masive ale NATO in 48 ore?