Fostul președinte Traian Băsescu a scris luni, peFacebook,că ”slugărnicia unor şefi din poliţie face din România un stat ridicol”, după ceBrigada Rutieră i-a deschis dosar penal lui Răzvan Ștefănescu,posesorul autoturismului cu numărul ”M...PSD”, și căruia i s-a suspendat permisul. De asemenea, Băsescu le-a transmis polițiștilor că ar vrea să îi vadă cum deschid dosare penale și ”când tricolosul este pângărit”, făcând referirela arborarea unui steag negru la Primăria Sfântu Gheorghe de Ziua Imnului.

Traian BasescuFoto: Agerpres (editat)

Postarea integrală a lui Traian Băsescu

”Slugărnicia unor şefi din poliţie face din România un stat ridicol, de parcă nu ne-ar fi fost de ajuns Viorica Vasilica.

De Ziua Imnului, zilele trecute, tricolorul a fost arborat în secuime alături de un drapel negru.

Tot în secuime, adesea, primarii arborează steagul secuiesc pe primării si consilii judeţene în locul drapelului naţional.

Nu se întâmplă nimic, nici poliţiştii şi nici procurorii nu fac dosare penale, nu fac conferinţe de presă.

În schimb, toată poliţia, în frunte cu comisari, chestori şi omniprezenţi lideri sindicali, sare cu picioarele pe un tânăr (ce-i drept nici el foarte inspirat) care a dobândit legal în Suedia un număr de înmatriculare, care îi deranjează pe liderii PSD.

Măi poliţiştilor, luaţi-i numerele buclucaşe, daţi-i o amendă şi lăsaţi-l în Plata Domnului. Ce ziceţi, n-ar fi ceva mai inteligent dacă aţi proceda aşa? Sau poate pe voi abordările inteligente vă enervează?

Mi-aş dori să vă văd acţionând ferm, deschizând dosare penale şi făcând conferinţe de presă când tricolorul este pângărit”.

Citește și:

Șoferul mașinii cu numere anti-PSD a rămas fără permis și plăcuțe: Mi se pare un abuz. Cred că am fost urmărit / Brigada Rutieră: În cauză a fost deschis dosar penal

Prevederea din Convenția de la Viena, invocată de Poliție în cazul șoferului cu numere anti-PSD, a fost modificată din 2016. Poliția susține însă că „nu a fost ratificată”, deși procedura nu presupune acest lucru