Reprezentanţii Şcolii Spectrum din Capitală au precizat, într-un răspuns transmis la solicitarea News.ro, că au încetat colaborarea cu profesorul arestat preventiv după ce ar fi agresat o elevă şi colaborează cu instituţiile abilitate ale statului, în acest caz.

Scoala SpectrumFoto: Scoala Spectrum

Într-un mesaj video transmis News.ro, reprezentanţii unităţii private de învăţământ spus că ”este regretabil incidentul petrecut” în şcoală.

”Vă asigurăm că am colaborat deschis şi transparent cu instituţiile abilitate ale statului. Dorim să informăm, de asemenea, că am încetat colaborarea cu profesorul implicat în acest caz şi că şcoala a demarat o anchetă internă în urma căreia se vor lua toate măsurile legale care se impun. Îi asigurăm pe părinţi şi pe toţi colaboratorii noştri că siguranţa elevilor este o prioritate pentru noi şi că facem eforturi constante pentru a asigura cele mai bune condiţii pentru educaţia copiilor noştri”, precizează reprezentanţii şcolii.

Profesorul acuzat că a atins o elevă de 9 ani în zone intime a fost arestat preventiv sâmbătă. El este cercetat de poliţiştii Secţiei 13 pentru agresiune sexuală.

Poliţia Capitalei a anunţat, vineri seară, că în urma audierilor şi a altor activităţi procedurale, profesorul acuzat de un părinte că i-ar fi atins fiica în zonele intime a fost reţinut.

El are 40 de ani şi este cercetat pentru agresiune sexuală de către poliţiştii Secţiei 13 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Dosarul a fost constituit după ce o persoană a reclamat, vineri, că fiica sa minoră a fost atinsă în zonele intime de către un profesor de sport de la şcoala privată unde urmează cursurile primare.

Fetiţa agresată are 9 ani.