La exact noua luni de la inchiderea licitatiilor, Departamentul pentru Infrastructura (DPIIS) condus de Dan Sova a anuntat, joi, firmele castigatoare ce vor construi in total 72 de kilometri de autostrada pe loturile 2,3 si 4 din Autostrada Lugoj-Deva. Desi au trebuit 9 luni ca Guvernul sa atribuie contractele de autostrada finantate 85% nerambursabil de catre Uniunea Europeana, Departamentul condus de Dan Sova nu a precizat, in comunicatul de atribuire al contractelor trimis joi, care sunt si sumele pentru lucrari pe care le-au propus si cu care au castigat firmele mai sus prezentate. Vezi in articol o HARTA INTERACTIVA cu cele trei tronsoane de autostrada si cu ce autostrazi in constructie sau deja realizate se vor lega.

Autostrada in RomaniaFoto: Hotnews

"Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine (DPIIS) condus de ministrul delegat Dan Sova a anuntat joi dimineata ca, la noua luni de la inchiderea licitatiei, a fost finalizata procedura si s-au desemnat castigatorii pentru constructia tronsoanelor de autostrada de pe Coridorul IV Paneuropean, respectiv tronsonul Lugoj-Deva, loturile 2, 3 si 4", se arata intr-un comunicat remis HotNEws.ro.

Astfel, pentru lotul 2 din Lugoj - Deva cu o lungime de 28,6 kilometri a fost desemnat urmatorul castigator:

  • Asocierea JV SALINI SPA - SECOL SpA

La inchiderea licitatiei, pentru acest lot au fost depuse 18 oferte. Vezi care au fost, aici.

Pentru lotul 3 Lugoj - Deva cu o lungime de 21,14 km a fost desemnat urmatorul castigator:

  • Asocierea TELOXIM CON SRL - COMSA SA - ALDESA CONSTRUCCIONES SA - ARCADIS EUROMETUDES SA

La inchiderea licitatiei, pentru acest lot au fost depuse 16 oferte. Vezi care au fost, aici.

Pentru lotul 4 Lugoj-Deva cu o lungime de 22,14 km a fost desenat urmatorul castigator:

  • Asocierea Tehnostrade SRL - Spedition UMB SRL.

La inchiderea licitatiei, pentru acest lot au fost depuse 16 oferte. Vezi care au fost, aici.

Noua luni de intarziere pentru desemnearea castigatorilor

Anuntul de astazi, desemnarea castigatorilor vine la exact noua luni de la momentul in care licitatia a fost inchisa si ofertele finale au fost depuse (23 august 2012). De atunci si pana acum s-a schimbat guvernul, iar autostrazile care la acel moment erau in subordinea Ministerului Transporturilor condus de liberalul Ovidiu Silaghi, au trecut in guvernul Ponta 2 in subordinea lui Dan Sova, ministru delegat pentru proiectele de infrastructura.

Oficialii, in frunte cu premierul Ponta sau ministrul Dan Sova, dar si sefii CNADNR au motivat mereu intarzierea prin complexitatea ofertelor, dar au si dat vina pe alte structuri ale statului sau pe diverse contestatii. Un alt motiv, insa, pentru intarzierea acumulata il reprezinta si finantarile extrem de mici alocate proiectelor de infrastructura.

Costurile estimative pentru fiecare tronson de autostrada

Desi au trebuit 9 luni ca Guvernul sa atribuie contractele de autostrada finantate 85% nerambursabil de catre Uniunea Europeana, Departamentul condus de Dan Sova nu a precizat, in comunicatul de atribuire al contractelor trimis joi, care sunt si sumele pentru lucrari pe care le-au propus si cu care au castigat firmele mai sus prezentate.

Singurele sume disponibile public in acest moment, sunt estimarile Companiei de Autostrazi din licitatiile incheiate in august 2012.

Astfel, Pentru loturile 2 si 3, costurile estimative sunt de 2,088 miliarde de lei fara TVA - 9,3 milioane de euro in medie pe kilometru, iar pentru lotul 4 de 1,045 miliarde de lei, fara TVA, echivalentul a 10,5 milioane de euro pe kilometru.

Finantarea tronsoanelor in cauza se va face din fonduri europene nerambursabile in proportie de 85%, restul de 15% fiind asigurat de la bugetul de stat.

Pentru toate cele trei loturi, durata contractelor va fi de 6 ani si jumatate, din care 6 luni proiectarea, 2 ani executia si 4 ani garantia.

Cu ce autostrazi se leaga cele trei loturi: Lugoj - Deva lot 1, in executie si finalizat in august 2013 / Deva-Orastie, jumatate deschisa din 2012, jumatate aproape de inaugurare

Potrivit CNADNR, prin realizarea autostrazii Lugoj - Deva se doreste deducerea numarului de accidente prin crearea unui sistem de transport rutier mai sigur si reducerea timpului de deplasare intre cele 2 localitati, prin crearea unui sistem care permite o crestere a vitezei medii de deplasare de la 60 km/ora la 120 km/ora.

Totodata, CNADNR sustine ca realizarea autostrazii va duce la reducerea impactului asupra mediului, in special prin reducerea poluarii in localitatile care sunt in prezent traversate de infrastructura rutiera existenta.

Autostrada Lugoj - Deva (lot 1) - in constructie

Autostrada Lugoj - Deva (lot 1) - in constructie

Foto: Hotnews

Lotul 1 al autostrazii Lugoj - Deva este deja in constructie cu termen de finalizare in august 2013, iar in continuare de la Deva pana la Orastie s-au deschis deja 15 km de autostrada intre Soimus si Simeria si este asteptata deschiderea, la inceputul lunii iunie, a inca 17,5 km de autostrada in continuare de la Simeria pana la Orastie.

Lotul 1 al autostrazii Lugoj - Deva are o lungime de 27,620 km, insa presupune si realizarea unui drum de legatura in lungime de 11,4 km (drumul de legatura are termen de finalizare actualizat pentru luna decembrie 2013).

Constructorul este Asocierea Tirrena Scavi SpA - Societa Italiana per Condotte d'Acqua SpA - Cossi Construzioni SpA.

Anul 2014, unul fara inaugurari de autostrazi noi. Guvernul nu a incheiat niciun contract in 2012. Primele contracte atribuite, abia la mijlocul lui 2013

Toti kilometrii de autostrada finalizati in ultimii 2 ani, precum si cei preconizati a fi gata in 2013 sunt datorita contractelor semnate de catre guvernarea trecuta in perioada 2008-2011. In 2012, Guvernul Ponta nu a semnat niciun contract pentru noi tronsoane de autostrazi, iar acest lucru se va vedea cel mai bine in anul 2014 cand e posibil sa nu se inaugureze niciun kilometru de autostrada.

Desi mai multe licitatii pentru cateva tronsoane de autostrada au fost lansate in 2012, procedurile au fost lungite si, abia azi am aflat o parte dintre castigatori.

Pe langa acesti constructori, s-a mai semnat si pentru tronsonul Gilau - Nadaselu (8,7 km), continuarea autostrazii Campia Turzii - Cluj Napoca (Gilau), al carei licitatie a fost castigata de catre asocierea UMB - Tehnostrade. Cu toate acestea, prevederile contractuale vorbesc de 6 luni pentru proiectare si 18 luni pentru executie.

In general, toate cele patru contracte (Lugoj-Deva si Gilau Nadaselu) vorbesc de 6 luni proiectarea si 24 de luni executia (exceptie la Gilau-Nadaselu - 18 luni executia), astfel incat pe tronsoanele de autostrada atribuite abia acum de autoritati, se va putea circula cel mai devreme abia din 2015.

Harta Interactiva - Autostrada Logoj - Deva, loturile 2-3-4 - 23 mai 2013

  • Da click pe harta pe segmentele de autostrada colorate diferit pentru a afla mai multe detalii
  • Da zoom pe harta pentru a vedea traseul mai indeaproape

Vezi harta mare in ArcGIS.com

Harta de baza ©OpenStreetMapcontributors, CC-BY-SA este oferita prin intermediul serviciului de cloud ArcGIS.com, serviciu oferit de ESRI.