Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Nastase: Sunt dezamagit de acest verdict. Cunosc dosarul si stiu cat de multe presiuni politice s-au facut in constructia sa
„Personal, sunt dezamagit de acest verdict. Cunosc dosarul si stiu cat de multe presiuni politice s-au facut in constructia sa”, a declarat presedintele PSD, Victor Ponta, cu privire la sentinta data in dosarul „Trofeul Calitatii”, intr-un comunicat remis HotNews.ro.
„Sunt insa convins ca domnul Nastase va face recurs, si cu acest prilej isi va putea demonstra nevinovatia. Pana la un verdict definitiv, nu vreau sa comentez mai mult. Si cred ca nu este cazul ca noi, politicienii, sa comentam prea mult un verdict inainte ca el sa fie definitiv”, a declarat liderul social-democrat.
Magistratii Inaltei Curtii de Casatie si Justitie l-au condamnat, luni, 30 ianuarie, pe fostul premier Adrian Nastase la doi ani de inchisoare cu executare si interzicerea unor drepturi in dosarul de coruptie Trofeul Calitatii. In acest dosar, fostul premier Adrian Nastase este acuzat ca si-a finantat campania electorala din fondurile colectate in cadrul simpozionului Trofeul Calitatii, organizat de Inspectoratul de Stat in Constructii. Sentinta nu este definitiva, ea putand fi atacata cu recurs.
Adrian Nastase a declarat pentru RealitateaTV, la putin timp dupa pronuntarea sentintei, ca”judecatorii si-au facut datoria din punct de vedere politic” si ca spera ca „judecatorii care vor judeca recursul sa fie sub presiune mai mica”. Fostul premier nu a exclus varianta de a ataca decizia la CEDO.
Presedintele PNL, Crin Antonescu a declarat marti, 24 ianuarie, in cadrul emisiunii Prim-plan difuzata de TVR Info, ca Adrian Nastase ar trebui sa faca un mare pas inapoi din viata politica daca va primi o condamnare intr-unul din dosarele pe care le are, precizand ca nu l-ar sustine public pe Nastase intr-o astfel de situatie. La sfarsitul anului trecut si presedintele PSD, Victor Ponta declara ca daca Nastase va fi condamnat, PSD va respecta decizia judecatorilor si nu va mobiliza partidul in apararea fostului premier.
Citeste si:
- Ce spun politicienii despre sentinta in cazul Nastase / Csaba Asztalos (UDMR): „Este momentul in care Victor Ponta poate deveni liderul de facto al PSD”
- Adrian Nastase, despre pedeapsa cu inchisoarea: A fost o decizie murdara *Au fost zvonuri in legatura cu faptul ca judecatorul Ionut Matei a avut intalniri cu reprezentanti ai DNA
- Crin Antonescu: Decizia ICCJ este o problema a lui Adrian Nastase si a PSD
- ULTIMA ORA Adrian Nastase, condamnat la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul Trofeul Calitatii. Decizia nu e definitiva, Nastase poate face recurs
- ULTIMA ORA Adrian Nastase despre condamnarea la 2 ani de inchisoare: Judecatorii si-au facut datoria din punct de vedere politic. Obiectivul lui Traian Basescu a fost sa ma scoata din viata politica, pentru ca sunt un adversar incomod
- Crin Antonescu: Daca Adrian Nastase va fi condamnat trebuie sa faca un mare pas in spate din prim-planul scenei politice