Premiera: Doua universitati din categorii diferite si din orase diferite au decis sa fuzioneze. Universitatea de Nord din Baia Mare (centrata pe educatie - III) va intra in componenta Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca (de cercetare avansata si educatie - I), a declarat pentru HotNews.ro rectorul din Baia Mare, Dan Calin Peter. Motivul acestei fuziuni: "evident ca sunt si probleme financiare", a spus rectorul, precizand ca decat "sa luptam pe baricade si sa murim ca ilustri necunoscuti", mai bine "ne integram intr-o universitate cunoscuta din categoria de cercetare avansata si educatie". In acest moment, mai multe universitati din tara sunt in discutii avansate pentru fuziune.

Prima decizie privind fuziunea a fost luata in sedinta de senat a Universitatii de Nord din Baia Mare, vineri, 30 septembrie. Raspunsul Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca a venit in data de 3 octombrie, cand membrii conducerii au decis in sedinta de senat sa fuzioneze. "De luni vom incepe negocierile si vom pune la punct contractul de fuziune, dupa care ne vom duce la Minister sa perfectam actele", a explicat rectorul Universitatii de Nord din Baia Mare, Dan Calin Peter.

Perioada tranzitorie, pana la finalizarea procedurilor de fuziune, va dura intregul an. "In primul rand trebuie sa ne punem la punct toate regulamentele. In momentul in care ne unim si devenim parte integranta a Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, evident ca trebuie sa ne adaptam programele si regulamentele la ale lor", a precizat Dan Calin Peter.

In ce priveste motivele pentru care cele doua senate au decis ca universitatile sa fuzioneze, rectorul Universitatii de Nord din Baia Mare a declarat:

  • "Sunt 'n' avantaje.
  • In primul rand exista un trend si exista si o directiva a Uniunii Europene care spune ca in Europa ar trebui sa fie cam o universitate la un milion de locuitori.
  • Numarul de universitati din Romania, la ora actuala, este de 90 de universitati acreditate, dintre care 56 de stat si 34 private.
  • Numarul asta este prea mare, deci in viitor nu vor putea rezista si in primul rand din cauza finantarii, care in urma clasificarii universitatilor se va diferentia.
  • Si atunci, sunt doua solutii: sa stam sa luptam pe baricade si sa murim ca ilustri necunoscuti sau sa ne integram intr-o universitate cunoscuta din categoria de cercetare avansata si educatie, in care sa ne aducem contributia, sa ne ridicam nivelul calitativ si sa fim la nivelul lor.
  • Evident ca sunt si probleme financiare in spate".

Intrebat daca nu exista riscul ca, la clasificarea de anul viitor, noua institutie formata prin fuziunea celor doua universitati sa fie clasificata in a doua categorie valorica - de educatie si cercetare stiintifica - rectorul a declarat: "noi speram sa mentinem institutia in continuare in categoria in care a fost clasificata".

"Sigur ca si noi avem tot felul de programe accesate si lumea se va stradui in continuare. In clasificarea asta, ponderea cea mai mare a avut-o cercetarea stiintifica. Atunci, avem si noi reviste ISI, deci nu suntem chiar... Suntem la marginea tarii, dar nu la marginea educatiei. Si atunci lumea se va stradui si noi speram sa mentinem institutia in continuare in categoria in care a fost clasificata", a precizat Dan Calin Peter.

Universitatea Politehnica din Timisoara fuzioneaza cu Universitatea de Medicina si Farmacie din Timisoara

Amintim ca senatele Universitatii Politehnica din Timisoara si al Universitatii de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din Timisoara au votat pe 23 iunie pentru fuzionarea celor doua universitati. Aceasta a fost prima decizie de fuzionare a doua universitati din Romania.

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat atunci pentru HotNews.ro ca rectorii si senatele universitatilor "au inteles momentul de schimbare majora pe care il parcurgem si ii asigur ca ma voi implica personal in succesul acestei fuziuni si in sprijinirea logistica, financiara si legislativa a acestui proces". Potrivit lui Funeriu, cele doua universitati din Timisoara "se inscriu in trendul european", iar un exemplu de mare succes in fuziunea universitatilor a fost dat de universitatea din Strasbourg "si il voi invita personal pe rectorul Beretz, cel care a realizat fuziunea celor trei universitati din Strasbourg, sa fie alaturi de noi in acest proces".

Pe 4 octombrie, autoritatile din Targu Mures au propus unirea celor trei universitati de stat din oras. Primarul municipiului Targu Mures, Dorin Florea, si prefectul judetului, Marius Pascan, au adus in discutie ideea realizarii Universitatii Targu Mures, institutia urmand sa fie formata din Universitatea de Medicina si Farmacie, cea de Arta si Universitatea Petru Maior, transmite Agerpres. Primarul municipiului a declarat ca decizia ramane la latitudinea conducerii celor trei universitati, dar si la cea a liderilor politici.

Rezultatele clasificarii universitatilor: O finantare de baza majorata cu 20% pentru universitatile din prima categorie

Dupa anuntarea rezultatelor clasificarii universitatilor, ministrul Educatiei a declarat ca universitatile de cercetare avansata si educatie (categoria I) primesc in acest an universitar un numar total de locuri la master si doctorat cu aproximativ 20% mai mare decat in anii precedenti (ceea ce inseamna, in total, ca acestei categorii i-au fost alocate aproximativ 84% dintre locurile la doctorat). Ceea ce se traduce printr-un "buget mult marit", a precizat Daniel Funeriu.

Surse universitare au declarat pentru HotNews.ro ca universitatile de cercetare avansata si educatie primesc o finantare de baza majorata cu 15-20%. De asemenea, universitatile care fuzioneaza primesc "o finantare suplimentara substantiala".

Ce spune Legea Educatiei Nationale privitor la fuzionarea universitatilor

Art. 194. - (1) Pentru promovarea calitatii si cresterea eficientei sistemului de invatamant superior, pentru cresterea vizibilitatii internationale si pentru concentrarea resurselor, universitatile de stat si particulare pot:

a) sa se constituie in consortii universitare, potrivit legii;

b) sa fuzioneze intr-o singura institutie de invatamant superior cu personalitate juridica

(2) Universitatile acreditate la data intrarii in vigoare a prezentei legi pot demara proceduri pentru constituirea de consortii sau pentru fuzionare prin comasare sau absorbtie.

Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului aloca preferential resurse financiare consortiilor sau universitatilor fuzionate, conform unei metodologii adoptate in acest sens prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului, la propunerea CNFIS.

(3) Fuziunea prin comasare sau absorbtie a institutiilor de invatamant superior de stat se face, de regula, in jurul institutiilor din categoria universitatilor de cercetare avansata si educatie si tinand cont de proximitatea geografica.

(4) Evaluarea programelor de studii si a institutiilor de invatamant superior se face periodic, la initiativa Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului sau a universitatilor. Rezultatele evaluarii sunt publice, pentru informarea beneficiarilor de educatie si pentru transparenta institutionala.

Citeste si: