Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, le transmite profesorilor care protestează în fața sediului Guvernului și care amenință cu neîncheierea mediilor și greva generală dacă nu primesc majorările salariale promise, că majorarea primită acum, de 4%, este „ceea ce s-a putut în acest moment”.

Proteste sindicate profesori in fata GuvernuluiFoto: Facebook - FSLI

Întrebat ce le transmite profesorilor ieșiți să protesteze pentru creșterea insuficientă a salariilor, ministrul Câciu a spus:

"Le transmit exact ce am transmis și data trecută la conferință: am început o recuperare. Nu este ceea ce.. este ceea ce s-a putut în acest moment și se va continua recuperarea."

„Nu am renunțat la recuperări. La acest moment am alocat ceea ce se putea aloca. Ascultăm pe toată lumea și în contextul în care începem să devenim și credibili pe partea de venituri bugetare, mai ales cele fiscale, mai ales că aici este problema care este cronică în România, recuperarea va fi începând cu luna iulie sau când avem rectificarea”, a mai afirmat el, întrebat ulterior pe tema solicitărilor celor din sănătate.

În fața Guvernului protestează, de la ora 13.00, timp de trei ore, câteva zeci de sindicaliști din educație din toată țara. Protestele sunt anunțate și pentru marți și miercuri, tot de la 13.00, atât în fața Palatului Victoria cât și în fața prefecturilor.

Proteste în fața Guvernului / Sursă foto: Facebook - FSLI

Grevă generală din 3 ianuarie și neîncheierea mediilor - amenințările sindicatelor

„Există cele mai mari șanse” ca școala să nu se reia pe 3 ianuarie 2022 (pentru elevii de gimnaziu și liceu - n.r.), dacă drepturile salariale promise profesorilor nu vor fi acordate, a declarat vineri liderul Federației sindicale „Spiru Haret”, Marius Nistor. Potrivit acestuia, profesorii intenționează în continuare să înceapă greva generală și să lase mediile neîncheiate pe semestrul I.

El a acuzat că mărirea salarială de 4% - o pătrime din ceea ce era promis încă din 2020 - este o „șmecherie”.

„Nu accept să fiu prostit în față, nu vom opri acțiunile de protest anunțate. Pătrimea oferită este o pătrime din diferenta salarială 2021 față de 2022. Deci nu vorbim de o creștere salarială de 8%, ci de 4% în medie, adică o creștere medie de 50 lei. Or asta inseamnă o bătaie de joc la adresa întregului corp profesoral. Sunt categorii care nu vor primi absolut nimic”, a declarat Nistor, pentru HotNews.ro.

El a adăugat că „o să prorogăm și noi începerea școlii din 3 ianuarie”, făcând referire la faptul că alocarea a 6% din PIB pentru Educație a fost prorogată de 11 ori, și că situațiile școlare vor rămâne neîncheiate.

„Există cele mai mari șanse sa nu începem” școala pe 3 ianuarie, a spus el vineri.

Citește și:

Petiție a principalelor organizaţii din învățământ pentru alocarea a 4,7% din PIB pentru educaţie