Luni a fost prima zi în care elevii și copiii de grădiniță a trebuit să facă testele COVID pe bază de salivă cumpărate de guvern. Nefiind o procedură unitară, fiecare școală și-a făcut propria regulă - cele mai multe au trimis părinților testele pentru a le face copiilor acasă, iar unele au ales ca părinții să le comunice rezultatul doar dacă testul este pozitiv. În tot acest haos, pe internet au început să apară anunțuri de vânzare a kiturilor cu teste cu salivă.

Test de salivaFoto: Bruno Bebert / Bestimage / Profimedia Images

Digi24.ro semnalează că pe OLX au apărut la vânzare teste de salivă, câte două la prețul de 18 lei sau la 50 de lei.

Amintim că ministrul Educației a precizat că testarea nu este obligatorie. „Dar îmi place să cred că testarea pe bază de salivă este o modalitate prin care putem contribui la siguranța în școli,” a spus Sorin Cîmpeanu luna trecută.

Testele, făcute în general acasă de către părinți

  • Nicio școală sau grădiniță de stat din București, exceptând cele speciale, nu administrează testele de salivă în cadrul unității de învățământ

„Săptămâna trecută, vineri, erau 24 - 4 scoli speciale de stat și 20 de scoli private (dintr-un total de 649 - n.r.) care au decis să facă administrarea la școală/grădiniță,” a precizat luni reprezentantul Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru HotNews.ro.

În județul Covasna, preşcolarii şi şcolarii vor face acasă testele antigen de salivă pentru depistarea noului coronavirus, excepţie făcând două unităţi de învăţământ din Sfântu Gheorghe care au decis să fie efectuate în clase.

Un alt exemplu: Consiliile de administraţie ale tuturor unităţilor de învăţământ din judeţul Bistriţa-Năsăud au decis ca testarea elevilor şi preşcolarilor pentru COVID-19, pe bază de salivă, să se facă la domiciliu, sub supravegherea părinţilor sau a tutorilor legali, a anunţat, marţi, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ).

UPDATE Ministrul Educației a anunțat luni că doar în 216 școli se fac testele chiar în unitatea de învățământ, iar în 467 se fac în sistem mixt.

„Doar în 216 (şcoli) testarea este asigurată în unitatea de învăţământ. Sunt 467 de unităţi de învăţământ în care testarea se asigură mixt, în funcţie de nivelul educaţional se testează sau în şcoală sau la domiciliu, în toate celelalte şcoli testarea se asigură la domiciliu sub supravegherea părinţilor”, a spus el.

Procedura neunitară. Unele școli ceri dovezi din partea părinților

Cei mai mulți părinți consultați de HotNews.ro spun că școala solicită ca doar testele pozitive să fie anunțate, pe e-mail sau într-un mesaj pe whatsapp adresat dirigintelui sau învățătoarei.

„La noi se merge pe incredere - nu avem de incarcat poze / justificari ..etc…doar cei pozitivi trebuie sa anunte”, spune un părinte.

Sunt și școli care au cerut dovezi din partea părinților că acele teste sunt făcute chiar în ziua aceea.

Ce povestește luni dimineață mama unei fetițe de clasa a patra:

  • „Luni dimineata, primul lucru, trezesc copilul si ii pun punguta de hartie sa scuipe. Nici nu e bine dezmeticita. Desfac kitul. Oricum nu e ca in explicatiile primite: substanta in care se amesteca saliva e deja in rezervor, nu e separata, asa cum arata explicatiile. Nu-i nimic, doar i-am facut copilului meu la teste - e adevarat, din nas - in toata perioada asta incat sunt experta. Just noticing. Fac poza rapid si arunc totul la cos, ma spal pe maini si repede ma apuc sa ii fac micul dejun si pachetul.
  • Ma uit pe classroom sa incarc poza, ce vad: am pozat gresit, nu e suficient sa pozez doar rezultatul testului. Pe o hartie trebuie sa pun testul, tot kitul insirat, data scrisa pe hartie.
  • Ce fac? Scriu pe o hartie data si numele copilului, iau din gunoi testul si kitul care strans in intregime in punguta (doar nu m-oi apuca sa intind scuipatul din nou) si le fac poza, le incarc pe classroom.
  • Dar, de ce toata aceasta insirare de kituri, rezultate, scuipat? Ca nu exista incredere ca parintii vor face testele riguros sau de fiecare data, ca exista temerea ca vor incarca aceeasi poza. Da, e si vina noastra.”

De exemplu, multe şcoli din judeţul Arad au convenit cu părinţii să fotografieze rezultatele testelor rapide făcute elevilor cu probă de salivă, astfel încât să existe o evidenţă a folosirii acestora, în timp ce alte şcoli s-au înţeles cu părinţii să trimită la şcoală o notă scrisă semnată cu rezultatul testului pentru COVID-19, potrivit Agerpres.

Cum ajung testele acasă la copii

Procedura nu este unitară nici în ceea ce privește modul în care testele ajung acasă la elev. În unele școli ele sunt predate părinților - fie la școală, chiar la finalul orelor, afară, în diferite moduri de ambalare - mape transparente, pungute care se sigilează precum cele de IKEA, pungi alimentare obișnuite înnodate, fie sunt date unui singur părinte responsabil care le va distribui ulterior celorlalți.

În unele cazuri ele sunt oferite direct elevilor, în special dacă sunt elevi mai mari, dar acest lucru se întâmplă și în cazul celor mici.

De altfel, ministrul Educației preciza că cel mai probabil elevii sunt cei care vor primi în ziua de vineri câte două teste pentru săptămâna ce urmează, pe care să le facă lunea și joia.

Mai jos, un părinte a postat o fotografie cu modul în care a primit testul copilului - întreg kitul, pus în punguța pentru salivă:

Cam asa au primit copiii mei și nu doar ei aceste teste Vi se pare normal? În punguța pentru recoltarea salivei puse toate:

Testele, greu de realizat la preșcolari

Pe de altă parte, părinții copiilor de grădiniță se confruntă cu o altă problemă - copiii mai mici nu știu încă să scuipe pentru a realiza un test corect.

Pe grupurile de părinți, unii dintre aceștia încercau să afle cum să își învețe copiii de grădiniță de scuipe suficientă cantitate de salivă pentru efectuarea testului.

Câteva mărturii ale părinților:

  • Băiețelul meu de 2 ani are gestul de a scuipa, însă atât, fără sa scoată ceva. Noi ne-am chinuit cu pipeta.
  • Nu credeam ca o sa trebuiasca sa invat copilul la 3 ani cum sa scuipe...
  • In curand parca vad ca apare si o carte despre asta sau macar o sectiune in cele de tipul X merge la gradinita.
  • A durat doar 40 min pana a reusit sa scuipe. Doar 40!

Descarcă aici documentul cu instrucțiunea MS privind testele de salivă

Instrucțiunea include și o anexă reprezentând formularul de consimțământ pentru părinți.

Ce se întâmplă atunci când testul pe bază de salivă iese pozitiv

Rezultatul pozitiv trebuie anunțat la școală sau grădiniță iar unitatea de învățământ va raporta acest caz către DSP.

  • Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat că dacă testul de salivă arată un caz pozitiv sau dacă copilul este simptomatic și testul de salivă este negativ, urmează un test PCR obligatoriu, pentru a depista dacă într-adevăr copilul este negativ, fiind simptomatic, sau pentru a confirma testul pozitiv.

Ce prevede ordinul comun ministerul Educației- ministerul Sănătății:

După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:

”Art. 6^1

  • În situația în care, în urma testării cu test rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, conform Instrucțiunii Ministerului Sănătății nr. CAZ/4216/19.11.2021, rezultatul este pozitiv, se aplică dispozițiile protocolului privind managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, prevăzut la punctul VI din anexa la prezentul ordin.
  • Preșcolarul/elevul cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, conform alin. (1), continuă activitatea didactică în regim online și poate relua cursurile cu prezență fizică după prezentarea rezultatului certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore.
  • Preșcolarul/elevul care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore, reia cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la data rezultatului pozitiv obținut la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă.
  • Consiliul de administrație al unității de învățământ decide dacă testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă se efectuează în unitatea de învățământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal.
  • În situația în care consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește că procedura de testare cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă este efectuată în unitatea de învățământ, este necesar acordul părintelui/reprezentantului legal al preșcolarului/elevului minor, acord exprimat conform formularului elaborat de Ministerul Sănătății.
  • În situația efectuării testării cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal, rezultatul testării se comunică de îndată, în scris sau electronic, unității de învățământ, respectiv persoanei responsabile desemnate conform art. 11.

Protocolul în cazul rezultatului pozitiv la un test pe bază de salivă

VI. Protocoale, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:

”5. Protocolul privind managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă:

  • persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ vor realiza testarea preșcolarilor/elevilor în conformitate cu Instrucțiunea Ministerului Sănătății nr. CAZ/4216/19.11.2021 și vor putea fi instruite de echipe de voluntari formate din medici, studenți la facultățile de medicină, asistenți medicali și alte categorii de personal cu competențe în domeniul medical, sub coordonarea DSP/DSPMB;
  • persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ se vor informa corespunzător în ceea ce privește procedura aplicabilă colectării testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios. În situația colectării testelor cu rezultat pozitiv la nivelul unităților de învățământ, acestea se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale. Întreaga procedură va fi încheiată cu dezinfecția corectă a mâinilor;
  • în cazul preșcolarilor/elevilor cu rezultat pozitiv la un test rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă în unitatea de învățământ, se aplică prevederile pct. 4. Protocol de izolare a copiilor cu simptome specifice COVID-19;
  • în cazul preșcolarilor/elevilor cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă la domiciliu, părinții/reprezentanții legali au obligația de a comunica în scris sau electronic, unității de învățământ, respectiv persoanei responsabile desemnate conform art. 11 rezultatul testului;
  • unitatea de învățământ raportează DSP/DSPMB cazurile cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă în vederea asigurarii testarii lor prin test certificat antigen rapid sau RT-PCR;
  • unitatea de învățământ păstrează evidența preșcolarilor/elevilor testați pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă.

Vezi aici PROCEDURA PRIVIND RAPORTAREA TESTELOR RAPIDE SARS-CoV-2 NONINVAZIVE EFECTUATE DIN PROBE DE SALIVĂ În platforma http://rapter.g4d.ro, publicată de educatieprivată.ro.

Citește mai multe pe această temă: