​Testele noninvazive din salivă despre care a vorbit în repetate rânduri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, nu vor mai ajunge în școli în luna mai, după vacanța prelungită de primăvară, întrucât nu mai este timp pentru a fi introduse în protocoalele INSP și apoi pentru a derula procedura de achiziție, au explicat surse guvernamentale. În schimb, cei cinci secretari de stat din ministerul Educației vor merge de miercuri în teritoriu pentru a discuta cu directorii de școli și părinții despre importanța testării - cu testele antigen rapide deja existente - și a vaccinării.

Sorin Cimpeanu si Vlad VoiculescuFoto: Agerpres

Testele cu salivă, folosite în state precum Franța și Austria, au fost solicitate pentru a fi folosite în școli după vacanța de primăvară de către ministrul Educației, care a afirmat că un număr foarte mic de teste antigen rapide, cu recoltare din nas sau gât, au fost folosite în școli, din cauza reticenței părinților de a își da acordul dar și din lipsa personalului medical. Însă atât ministrul Sănătății, cât și cel al Educației au declarat că nu intră în atribuția lor achiziția acestor teste.

Ulterior, duminică, Vlad Voiculescu a precizat că aceste teste nu sunt un filtru atât de bun, iar secretarul de stat Andreea Moldovan a explicat că ele nu fac parte din protocolul Institutului Național de Sănătate Publică.

De altfel, ca urmare a acestor declarații de la ministerul Sănătății, Cîmpeanu a declarat: „Îi credem pe cei din Ministerul Sănătăţii şi nu mai punem patru condiţii, ci doar trei. Nu insistăm pentru utilizarea de teste non-invazive în şcoli. Rămânem cu trei condiţii.”

Practic, și dacă se decide achiziția acestora de către ministerul Sănătății sau altă autoritate, procedura ar dura prea mult.

Premierul Florin Cîțu a declarat luni că el este cel care a propus folosirea acestor teste și a recunoscut că ele nu sunt în metodologia INSP, dar că INSP ar trebui să le introducă. HotNews.ro a încercat să contacteze un reprezentant al INSP, însă până la această oră nu a răspuns.

„Am constituit o echipă care, începand de miercuri, vor merge în fiecare județ și vor face întâlniri cu reprezentanții școlilor pentru a promova importanța testării și vaccinării”, a declarat Sorin Cîmpeanu luni, la Antena3.

Acesta a explicat ulterior pentru HotNews.ro că în fiecare județ, secretarul de stat va fi la sediul inspectoratului de unde va lua legătura atât fizic cât și online cu toți directorii de școli, care vor fi obligați să participe, dar și cu părinți.

Întrebat despre ce testare este vorba, ministrul a răspuns: „Testare cu testele puse la dispoziție de ministerul Sănătății”, referindu-se astfel la cele rapide antigen deja disponibile.

„Mai avem nevoie de concursul Ministerului Sănătății pentru mobilizarea DSP pentru că acolo unde avem cabinete medicale se merge prin rotatie. Una din 10 școli ar putea avea medic în școală, dacă nu, este nevoie să fie anuntat DSP-ul dacă un elev prezintă simptome, până vine DSP, dacă vine, părinții se ingrijorează și vin și iau copilul acasă. Trebuie să facem mai mult”, a mai spus Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, se va confirma trendul epidemiologic descendent, iar ministerul ia în calcul deschiderea fizică a tuturor școlilor, fara scenariile verde, galben, roșu, „cândva în luna mai”.

Ministrul Educației a catalogat duminică drept „un insucces major” programul de testare în şcoli susţinut de Ministerul Sănătăţii.

„Dacă Ministerul Sănătăţii spune să se renunţe la testare, noi nu insistăm. (...) S-au distribuit 1.150.000 de teste pentru testarea în şcoli şi s-au folosit 26.000 am înţeles astăzi, deci 2,2%, în opt săptămâni. Deci este un procent infim, este un insucces major. Dacă Ministerul Sănătăţii decide să continuăm pe aceeaşi cale, noi continuăm pe aceeaşi cale, nu avem competenţa să contrazicem în domeniul sanitar Ministerul Sănătăţii”, a afirmat Cîmpeanu.

Ce spune specialistul consultat de HotNews.ro

Am cerut un punct de vedere privind aceste teste non-invazive de la Georgeta Sorescu, vicepreședinte al Ordinului Biochimistilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România, care este chimist medical specialist și doctor în științe-managementul calității pentru laboratoare medicale.

„Testele rapide efectuate corect, care trebuie sa aibă o bună sensibilitate, pot constitui o soluție viabila pentru autorități. Spun că testele rapide trebuie efectuate corect și să aibă o sensibilitate crescută pentru a elimina posibile rezultate ”fals negative”; o altă caracteristică de calitate și performanță importantă în selecția acestor teste rapide o constituie și specificitatea testelor”, a afirmat aceasta.

„Conform datelor din literatura de specialitate, (teste din salivă - n.r.) au caracteristici de performanță (sensibilitate și specificitate) comparabile cu testele rapide efectuate din produsul biologic recoltat din nas sau gât”, a explicat ea.

Întrebată dacă un copil ar putea să își administreze acest test singur, Sorescu a răspuns: „Ca mama unui băiețel de 9 ani pot să vă spun un “nu“ ferm, că nu aș avea incredere ca fiul meu să își faca singur un test rapid din salivă pentru noul coronavirus nici daca l-aș instrui eu acasă cum să procedeze. Este totusi înca un copil.”

Citește aici integral punctul de vedere al specialistului