VIDEO Anisie, după bâlbele Prefecturii: Creşele şi afterschool-urile rămân deschise / Hotărârea care prevedea închiderea lor a fost revocată / Ministrul Educației i-ar fi transmis prefectului din timp care sunt prevederile legale

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 20 octombrie 2020, 0:32 Actualitate | Educatie


Monica Anisie
Foto: Facebook
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat luni seară că creșele și afterschool-urile rămân deschise în Capitală, după ce hotârârea Comitetului pentru Situații de Urgență a municipiului București care pevedea că acestea și universitățile vor fi închise a fost revocată. Anisie a subliniat că se aștepta ca azi să se ia o decizie clară, pentru că i-a comunicat prefectului Bucureștiului, Gheorghe Cojanu, care sunt prevederile legale.



Monica Anisie a precizat că a solicitat încă de săptămâna trecută o întâlnire la Prefectura Bucureşti, pentru a se asigura că vor fi luate toate măsurile în aşa fel încât în cadrul unităţilor de învăţământ să nu existe probleme în momentul în care rata infectărilor cu noul coronavirus ar fi ajuns la pragul de 3 la mia de locuitori şi împreună cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a fost realizat un plan de măsuri pentru trecerea în sistem online.

"Trebuie să spunem în mod clar ce se întâmplă începând cu data de 20 octombrie cu unităţile de învăţământ din municipiul Bucureşti. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este incredibil, la nivelul municipiului Bucureşti şi mă refer aici la situaţia creată la nivelul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. (...) În toată această perioadă, de la data de 13 octombrie şi până ieri, când DSP Bucureşti a anunţat depăşirea acestei rate, am fost într-o comunicare directă cu Inspectoratul Şcolar. Am discutat şi cu domnul prefect, i-am comunicat care sunt prevederile legale în vigoare şi mă aşteptam ca astăzi să ia o decizie clară. A existat o hotărâre a comitetului, pe care înţeleg că domnul prefect a revocat-o, între timp şi anume o hotărâre care prevedea faptul că se vor închide creşele, unităţile de învăţământ preuniversitar şi universităţile. Am atras atenţia IŞMB că în cuprinsul acestei hotărâri există nişte erori. Creşele şi afterschool-urile rămân deschise, vor fi suspendate activităţile didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar. Pentru universităţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, Senatul universităţii decide cu privire la suspendarea cursurilor, nu CMBSU", a explicat ministrul Educației, Monica Anisie, la Realitatea Plus, potrivit Agerpres.



”Activitatea din creșe nu este considerată o activitate de învățămînt, ci una socială, iar after school-ul nu este supus legislatiei Educației, ci Muncii și își pot desfășura activitatea”, a explicat Mariana Țipișcă, purtător de cuvânt al Prefecturii Capitalei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7404 vizualizari

  • +3 (19 voturi)    
    da! (Marţi, 20 octombrie 2020, 0:35)

    cucuveauamov [utilizator]

    a meritat sa iesim in strada pentru a o aduce pe Anisie & co la putere! mai iesim si data viitoare!
    • 0 (10 voturi)    
      Ei, na! (Marţi, 20 octombrie 2020, 8:38)

      _Un stelist_ [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Păi tu ai ieșit în stradă pentru psd, ce naiba tot scrii aici, comunistoidule???
    • +2 (6 voturi)    
      sa ajunga una ca Anisie sa iti explice...ce rusine (Marţi, 20 octombrie 2020, 9:51)

      Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      sa ajunga una ca Anisie sa iti explice orice e cea mai mare umilinta
  • +5 (9 voturi)    
    Adica putem duce copii la after? (Marţi, 20 octombrie 2020, 6:56)

    mircea112 [utilizator]

    La covid ii place la scoala dar la after nu-i place?
  • +3 (7 voturi)    
    Madam, (Marţi, 20 octombrie 2020, 7:58)

    Zero_Kelvin [utilizator]

    Cu parere de rau, dar sunteti muci !
  • 0 (8 voturi)    
    Prefectul era PeeeSeeeDiiist (Marţi, 20 octombrie 2020, 8:42)

    Emma Heart [utilizator]

    Unica explicatie :))))
  • 0 (10 voturi)    
    Rezumat (Marţi, 20 octombrie 2020, 8:48)

    Ephemeris [utilizator]

    1. sa NU se inchida scolile, producem analfabeti
    2. sa se inchida scolile (oricum producem analfabeti)
    3. sa se inchida si cresele si afterschoolurile (aia sunt marii mafioti, dom'ne, de asta nu le inchid)
    4. de ce sa se inchida cresele si afterschoolurile (adica "eu cu cine las copilul"?)
    5. sa nu se poarte masca peste tot (ex.ce fac sportivii, cei care fac jogging?)
    6. de ce nu s-a introdus masca peste tot mai de mult, e prea tarziu
    7. Orban, Iohannis, Arafat, Tataru, PNL...
    8. Orban, Iohannis, Arafat, Tataru, PNL (din nou)...
    9. Anisie
    10. Anisie din nou
    Concluzie: sa tot fii decident in perioada asta extraordinar de simpla. Dar cel mai bine e sa fii comentator pe forumuri. Nu te costa nimic sa te dai rotund.
    PS Mai lauzi putin si partidele care nu sunt la putere, care ar face EXACT acelasi lucru, daca nu MAI RAU
    • +1 (5 voturi)    
      Ai perfecta dreptate (Marţi, 20 octombrie 2020, 9:48)

      Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui Ephemeris

      DAR uiti un lucru: oamenii au tot dreptul sa comenteze pe forumuri si sa fie nemultumiti. Nu ii trage nimeni la raspundere pentru asta si nu exista urmari oficiale ale actiunilor lor, in plus nu sunt platiti pentru a scrie un comentariu.

      IN TIMP CE

      Oamenii politici sunt platiti gras de la buget pentru a crea aceste balbaieli, isi dau cu stangul in dreptul iar balbaielile lor tie iti devin litera de lege. E mai clar acum?
      • +2 (4 voturi)    
        Partial de acord insa... (Marţi, 20 octombrie 2020, 10:20)

        Ephemeris [utilizator] i-a raspuns lui Futurist Irefutabil

        spui ca "nu sunt platiti pentru a scrie un comentariu" Eu nu as fi asa de sigur, mai ales de cei pe care ii ironizam/citam in comentariul meu.
        • -1 (1 vot)    
          Total de acord cu precizarea (Marţi, 20 octombrie 2020, 12:56)

          Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui Ephemeris

          Insa comentariile lor nu te afecteaza pe tine. Deciziile balbaite insa te afecteaza direct.
  • +6 (8 voturi)    
    Sunt de toata jenă ăștia cu Anisie asta (Marţi, 20 octombrie 2020, 9:53)

    salvatore [utilizator]

    ... și cu Prefectul ulii și cu tot Cabinetul Lucovid. La aștia nu stie stânga ce face dreapta, sunt pur și simplu incapabili, incompetenți și drept urmare trebuie sa dispară URGENT.
  • 0 (2 voturi)    
    after school-ul e pe bani (Marţi, 20 octombrie 2020, 12:09)

    mmmircea [utilizator]

    unele business-uri se inchid, altele fac lobby, si uite ca raman deschise. Anisie a batut-o pe Viorica Vasilica, e numarul 1 in cautarea google pentru inteligenta Romaniei, si nu se lasa, candideaza si la senat. Aveti ocazia sa o votati, sau mai bine...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by