Cursurile se vor desfășura exclusiv online în școlile din București, iar purtarea măștii va fi obligatorie în toate spațiile publice, începând de marți, ora 0:00, a anunțat purtătorul de cuvânt al prefecturii, după ședința Comitetului Municipiului București pentru situații de urgență.

Coronavirus in RomaniaFoto: Andrei PUNGOVSCHI / AFP / Profimedia

„A fost interzisă activitatea în cinematografe, în săli de spectacole. (...) A fost interzisă activitatea în interiorul restaurantelor, păstrată pe terase, în exterior, iar pentru cei din interiorul hotelurilor, pensiunilor - doar pentru clienţii cazaţi în aceste unităţi. A fost interzisă activitatea operatorilor economici licenţiaţi pentru jocurile de noroc”, a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii București.

Hotărârea CMBSU vizează instituţiile de învăţământ de stat şi private din Capitală.

"Pentru faptul că s-a calculat această rată a incidenţei calculată pe ultimele 14 zile, ieri a fost 3,02, astăzi 3,19, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a venit cu un set de propuneri care au fost puse în discuţie şi supuse aprobării Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. În aplicarea hotărârii de Guvern nr. 856 pe 2020, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât că, începând cu ora 0,00, data de 20 octombrie 2020, să fie suspendată activitatea didactică pentru toate instituţiile şi unităţile de învăţământ, inclusiv creşe şi universităţi, ne referim la activitatea didactică desfăşurată faţă în faţă. A fost interzisă activitatea în cinematografe, în săli de spectacole evident. S-a instituit obligaţia purtării măştii în toate spaţiile publice, ne referim şi la copiii care au împlinit vârsta de 5 ani. Masca va fi purtată corespunzător, fiind acoperite nasul şi gura", a afirmat purtătorul de cuvânt.

Deciziile CMBSU încep să-şi producă efectele juridice de marţi, de la ora 0,00.

Indicele de infectare cu coronavirus în București a trecut de 3 începând de duminică. În aceste condiții intră în vigoare, prin decizii ale comitetelor locale de situație de urgență o serie de restricții. Acestea vor fi evaluate la 14 zile.