Cea mai mică localitate din Timiș, pe "lista roșie" din greșeală: "Cazurile de COVID-19 numărate la noi sunt la Lugoj" / "Trebuie să facem școală online, dar copiii nu au nici semnal la telefon"

de I.H.     HotNews.ro
Marţi, 8 septembrie 2020, 13:06 Actualitate | Educatie


Fara cursuri
Foto: frwl/ Wikimedia Commons
Bara este cea mai mică comună din județul Timiș, având în jur de 300 de oameni. A fost inclusă de Ministerul Sănătății pe lista "localităților roșii" din România, unde școala ar trebui să înceapă online. Autoritățile locale spun însă că totul este o greșeală, pentru că cele trei persoane cu COVID-19 carae apar în statistică sunt, de fapt, la Lugoj, unde au domiciliul, în comună având doar reședința. "Noi trebuie să facem școală online, dar copiii nu au nici semnal la telefon", a declarat pentru HotNews.ro viceprimarul comunei.
Comuna Bara are doar 300 de locuitori și este cea mai mică din județ. Sunt 7 copii care merg la școala primară din comună și alți 10 copii de grădiniță.

Comuna s-a trezit inclusă pe lista "localităților roșii" deși, potrivit autorităților locale, nu are niciun caz de COVID-19.

"A fost o greșeală, o confuzie. Sunt 3 cazuri de COVID-19, care au însă domiciliul la Lugoj și sunt acolo în carantină. La noi au doar reședință, dar ei sunt la Lugoj. Noi nu avem de fapt niciun caz în comună, a fost luată adresa de resedință, pentru că nu știu să facă diferența între domiciliu și reședință și așa ne-am trezit noi pe lista roșie", a declarat pentru HotNews.ro viceprimarul comunei, Daniel Ursu.

El spune că încă de luni, când a apărut lista, a făcut sesizări la Prefectură, la Inspectoratul Școlar Județean și la DSP, semnalând această anomalie, dar până acum nu a primit niciun răspuns.

La școala din comună sunt 7 copii de clasă primară și alți 10 de grădiniță, care ar trebui să înceapă școala online. Viceprimarul spune că la cei mici nu se pune problema și că, eventual, vor primi acasă fișe de lucru de la educatoare, iar cei mari nu au dispozitive. Unii dintre ei nu au nici semnal la telefon.

"Avem sate unde nu exista semnal pe telefon, cum să facă online? O să lucreze și copiii de la școala primară prin fișe de lucru - va merge profesorul acasă ca să le ducă. Nu are copilul semnal, nu are conexiune la internet, ce să facă?", a adăugat viceprimarul.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2634 vizualizari

  • -3 (5 voturi)    
    Dacă nu ai nici semnal la telefon. (Marţi, 8 septembrie 2020, 13:56)

    asavreau [utilizator]

    De ce mai ești bă primar?În plus,estre o nesimțire să vii cu astfel de scuze.Mă întreb dacă școala grup sanitar și dacă sa făcut o igienizare
    • +1 (1 vot)    
      da (Marţi, 8 septembrie 2020, 18:08)

      Cib Ara [anonim] i-a raspuns lui asavreau

      lasa , mai , ca nici procopiu , nici coanda ,nici davila ,nici racovita ,nici saligny , nici vuia n-o avut semnal la telefonul mobil .
      stai calm ca intelighentia nu deacolo vine.
      vine din " cea mai dulce zabava " - ca sa citez un alt amarat fara semnal la mobil - si anume cetitul cartilor
  • +2 (4 voturi)    
    isi pot asuma raspunderea (Marţi, 8 septembrie 2020, 13:57)

    ..13 [utilizator]

    Si chema la scoala si sa inceapa face to face scoala - dar o vor face???

    Dupa 30 de ani inca ne este teama sa ne contrazicem sefii cu argumente si a propune cea mai buna solutie pentru cazul nostru - de ce oare???

    Ministerul educatiei poate sa dea un semnal in acest sens sa ii incurajeze in luarea propriilor lor decizii si sa ii sustina la bine si la rau, daca se intampla ca numaru de cazuri de covd-19 sa apara...
  • -8 (12 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 8 septembrie 2020, 14:06)

    [anonim]

  • +4 (4 voturi)    
    Liste (Marţi, 8 septembrie 2020, 14:58)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Liste intocmite din birou, indolenta si nepricepere... Nu degeaba localitatile carantinate au castigat in Justitie, putorile din minister, insp si dsp fiind doar indivizi incompetenti angajati pe pile, cumetrii si relatii
  • +2 (4 voturi)    
    incompetența de la sate (Marţi, 8 septembrie 2020, 15:28)

    samuraijack [utilizator]

    Sunt țări mult mai civilizate care au zone fără semnal de telefonie mobilă, însă sunt în stare să rezolve probleme de genu acesta (de exemplu primăriile au creat hotspot-uri la nivel de localitate). Însă lumea la noi s-a obișnuit să aștepte totul de la centru, deși există surse de finanțare europene pentru asemenea cazuri. Problema cea mai mare e incompetența autorităților locale, primari și consilieri locali care sunt analfabeti funcționali, nu sunt în stare să elaboreze o cerere de proiect european pentru a-și dezvolta localitățile.

    În plus de asta, ce sens are să ți o școală deschisă pentru 7 elevi și 10 preșcolari la grădiniță? Nu ar fi mai simplu/ieftin transportul lor cu autobuze școlare la localitatea mai apropiată care are școală cu mai mulți elevi și profesori mai pregătiți? Câți profesori specializați pe materii are o asemenea școală? Ce viitor pot avea acești copii cu profesori nespecializați pe materii?

    Tocmai din cauze de genul acesta dispar satele din România.
  • 0 (0 voturi)    
    Mai multe antene GSM (Marţi, 8 septembrie 2020, 17:53)

    Victtor [utilizator]

    Oare cineva face lobby pentru instalarea unor antene ? Niste terenuri bine plasate ar fi bune in aceasta perioada profitabila.
  • +1 (1 vot)    
    Sunt eu singurul tampit? (Marţi, 8 septembrie 2020, 18:18)

    Andy500 [utilizator]

    Dar cum poti dezvolta ceva intr-o comuna cu 300 de locuitori?

    Ce e tampenia asta? Sa ai primari, consilieri, etc, platiti aiurea de la bugetul statului (ca nu poate fi vorba de autofinantare) sa NU FACA NIMIC!
    Ce dracu' poti sa faci daca ai o comuna cu 300 de oameni? Ca nu primesti finantare pentru nimic!

    Cand faceti reorganizarea administrativa, astfel incat sa nu mai existe comune sub 3000 de locuitori? Cred ca asta ar fi minimul de populatie care sa aiba sens sa aiba primar, consilieri, etc.

    Cam acelasi lucru ca si cu Parlamentul care e plin de 450 de por...parlamentarim platiti aiurea. Nu trebuie modificata Constitutia pentru a avea doar 300 de por...parlamentari!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by