Modificarea bacalaureatului. Monica Anisie, ministrul Educației: Deschid o consultare publică pe aceasta temă​ VIDEO INTERVIU

de Andreea Ofițeru     HotNews.ro
Luni, 18 noiembrie 2019, 10:13 Actualitate | Educatie


Monica Cristina Anisie
Foto: Hotnews
Ministrul Educației, Monica Anisie, spune într-un interviu pentru HotNews.ro că are în vedere ca în anul școlar următor să pună problema schimbării modului în care are loc bacalaureatul. Concret, ministrul Educației se gândește să modifice probele de competențe și proba scrisă la alegere a profilului, dar în urma unei consultări publice.

Anisie spune că ar putea fi o soluție introducerea notelor pentru probele de competențe. În privința ultimei probe scrise de bacalaureat, cea la alegere în funcție de profilul urmat de elev, ministrul Educației ia în calcul să le dea posibilitatea elevilor să-și aleagă una dintre materiile la care ei s-au specializat.

”Anul acesta sub nicio formă nu se poate schimba nimic la bacalaureat. În 2016 am mai avut o consultare publică pe tema aceasta. Este prevăzut în lege modul în care se organizează bacalaureatul. Ori, pentru a face o modificare pe structura bacalaureatului trebuie să fie o modificare pe lege. Au fost atunci voci care au spus că fie trebuie să scoatem acele competențe sau să le păstrăm, dar cu note. Au mai fost cândva și cu note, că în felul acesta i-am motiva pe elevi să învețe și să se pregătească mai bine și pentru acele compentențe. Au fost voci care au spus că nu sunt utile pentru elevi, prin urmare să le scoatem. Numai că există în felul acesta o consultare contradictorie, adică unii spun intr-un fel, alții spun în alt fel. Trebuie până la urmă să iau o decizie”, a precizat Monica Anisie.



Ea a spus că va deschide și acest front legat de modificări la examenul de bacalaureat, pentru că i-a fost semnalată și o problemă legată de a treia probă scrisă, la alegere.

”Cred că voi deschide și acest front, pentru că mai este o problemă legată de bacalaureat, pe care mi-au semnalat-o și în emailurile pe care le-am primit de la elevi. Este vorba de acea a treia probă scrisă, la alegere, în funcție de profil pentru liceele tehnologice, pentru liceele vocaționale. Ar trebui să le dăm posibilitatea să-și aleagă una dintre materiile la care ei s-au specializat. Îmi doresc să deschid și acest front pentru anul școlar următor. Nu pentru anul acesta. Anul acesta nu se poate face nicio modificare și nici nu sunt adepta modificărilor din timpul anului școlar pentru că mi-am dorit întotdeauna să conturăm niște decizii pentru viitor, nu în timpul anului școlar să facem lucrul acesta”, a mai spus Monica Anisie.

Interviul integral cu Monica Anisie poate fi citit aici: Educația, în viziunea noului ministru, Monica Anisie: Când luăm o decizie, să ne punem întrebarea ce este mai bun pentru elev/ Copiii trebuie să aibă timp și de joacă, să citească o carte, să facă un sport INTERVIU INTEGRAL

Ministrul Educației a promis că va răspunde la fiecare întrebare pusă de cititorii HotNews la articolul de mai jos.

Citiți și:


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















24507 vizualizari

  • +6 (8 voturi)    
    Buna ziua (Luni, 18 noiembrie 2019, 10:22)

    Sentry56 [utilizator]

    Buna ziua dnă ministru.
    Câteva intrebari si sper sa aveti amabilitatea sa imi raspundeti:

    1. Temele. Cum aveti de gand, concret, sa ameliorati aceasta problema. Exista situatii nenumarate in care un copil de clasa a 5-a are de scris la o sungura materie, matematica mai exact, 8-10 pagini pe zi. Nu va spun ca vineri totul se dubleaza, nu inteleg de ce, pe motiv ca urmeaza weekendul. Se intampla in judetul Cluj. Argumentele par a fi legate de programa foarte incarcata, de subiectele doarte dificile si foarte complicate, de presiunea evaluarilor nationale si de punctele obtinute de profesori in urma rezultatelor elevilor.

    2. Elevii cu CES cu certificat. Dnă ministru, desi exista norme in acest sens, temele, testelele, lectiile si bineinteles, notele sunt exact aceleași ca la ceilalti elevi. Nu exista nicio diferenta. Cum credeti ca se poate rezolva aceasta chestiune? Concret.

    3. Dotări. Ce solutii aveti in vedere?
    Pe la noi, fondul clasei, al acolii, nu mai exista de ani buni. In acelasi timp, iti crapa obrazul de rusine cand stii ca diriginta aduce de acasa de la imprimanta la topuri de hartie si de la prelungitor la perdele.

    4. Ce materii veti scoate din orar?
    Sper ca nu "desen" - educatie plastica. Cel putin sper ca nu veti face ca dna Andronescu ai veti taia o jumatate de ora din singura ora existenta...

    Va multumesc.
  • +3 (3 voturi)    
    Cum e cu gropile ecologice? (Luni, 18 noiembrie 2019, 10:33)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Vor mai muri elevi inecati in gropile latrinelor din scoli? Cum e cu sistemul BINE intretinut de meditatii? Cât va mai dura? Cum va veti lupta cu indolenta, nepasarea, incultra majoritatii corpului didactic? Cand credeti ca dorinta elevilor buni de a scapa din sistemul mizerabil al invatamantului romanesc pentru a studia in strainatate va disparea?
    • +2 (2 voturi)    
      Vezi la primarie (Luni, 18 noiembrie 2019, 14:06)

      vladf [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Vezi tu, ministerul nu este responsabil de partea administrativa a scolii, poate in unele cazuri sa refuze sa aloce profesori pt o unitate de invatamant care chiar este sub orice limita de siguranta/igiena.

      Pentru cat de cald, murdar, daca ai turturi su gheta in curtea scolii se ocupa primaria locala.
      Tot ce tine de scoala mai putin de materie si profesori, mergi tu frumos la primarul pe care l-ai ales si cere-i sa faca ceva in acest sens.
      Cand o sa-ti zica ca nu sunt bani, intreaba-l cati angajati are primaria si ce fac acesti angajati, mai pe scurt unde se duc banii primariei.
      Cand o sa se planga ca are cheltuieli multe, vezi cat de scumpe sunt aceste cheltuieli, pt. ca pe acolo se scurg banii.
  • +4 (4 voturi)    
    evaluare clasa a8a (Luni, 18 noiembrie 2019, 10:47)

    rodica30 [utilizator]

    Copiii care sunt in clasele a 5-a, a 6-a si a 7-a nu au idee ce intra in ofoliul educational al elevului mentionat in actuala lege si nici cum vor da examen pentru admitere la liceu. Ne puteti spune ce anume aveti in plan pentru acesti elevi?
    • +2 (2 voturi)    
      Continuitate (Luni, 18 noiembrie 2019, 14:14)

      vladf [utilizator] i-a raspuns lui rodica30

      Vezi tu, doamna ministru este de cateva saptamani ministru, poate sa propuna cateva modificari pt. anul viitor de invatamant (aplicabile dupa vacanta de vara). Cand trebuiesc puse in practica o sa avem o alta doamna sau domn ministru.
      Cam asta este necazul acestei tari, nimeni nu o conduce mai mult de 2-3 ani si nimeni nu este de vina pt nimic.
      Cand o sa lasi un guvern 4-8 ani poti la final sa intrebi acel guvern ce a facut si sa-l critici, cand lasi un guvern cate 1-2 ani, pana vin urmatoarele alegeri deja au fost 2-3 ministrii responsabili pt. o problema, mai pe scurt prinde orbul soate-i ochii.
      In concluzie, fa o alegre la parlamentare si inchide televizorul 4 ani, dupa acesti 4 ani, cand se apropie urmatoarele alegeri, deschide televizorul, vezi ce au facut sau nu au facut astia pe care i-ai ales, daca au facut bine ii votezi iarasi, daca nu ii alegi pe altii.
      Toate aceste discutii si comentarii din tribuna, fara sa stii macar cum se simte iarba de pe teren se numesc cmentarii, unii "fac" fotbal altii politica, tot acelasi circ de 2 lei.
  • +6 (6 voturi)    
    fraudele (Luni, 18 noiembrie 2019, 10:49)

    carmen_i [utilizator]

    Cum veti rezolva situatia plagiatelor si a altor tipuri de fraude din invatamantul universitar?

    Ma refer mai ales la situatiile in care Consiliile de etica au musamalizat plagiate grosolane sau alte fraude, pretinzand ca nu exista, desi erau foarte vizibile. Veti avea curajul necesar sa actionati chiar si in cazul persoanelor sus-puse?
    Unde puteam sa ne plangem de astfel de musamalizari?
  • -1 (3 voturi)    
    OMG!!!!! (Luni, 18 noiembrie 2019, 12:25)

    Gelu007 [utilizator]

    Mai oameni bunii, voi cititi articolele inainte sa postati? Doamna Anisie vorbeste de consultare publica pe tema BACALAUREATULUI, nu pe teme generale, nu pe fondul clasei sau plagiate. Ce naiba e asa de greu de inteles. Celelalte probleme isi au locul alta data, aici e vorba despre cum ar trebui sa fie structurat bacalaureatul in viitor.
  • +5 (5 voturi)    
    MENTALITATE (Luni, 18 noiembrie 2019, 13:30)

    BlueX [utilizator]

    Daca trebuie schimbat ceva in primul rand trebuie schimbata MENTALITATEA PROFESORULUI
    - profesorii de muzica sa inteleaga ca predau cultura muzicala si nu ca toti oamenii sunt dotati ca sa fie notati dupa cum canta
    - propfesorii de desen sa inteleaga ca nu toti au trasaturi artistice, sunt oameni discromati, sau care tehnic nu pot desena ceva frumos, sa predea arta ca si informatie
    - profesorii de materii gen mate si fizica mai ales, sa inteleaga ca un copil nu este un robot care invata formule si le aplica... sa fie invatat de ce, pentru ce, care e scopul unei actiuni - daca nu are un scop, daca nu va sti pentru ce invata nu evoluam

    schimbati sistemul... din acesta actual vechi de 50 de ani de a face engros exercitii... in a gandi si a sti sa faca ceva.. in a gandi ce sa faca si pentru ce
  • +1 (3 voturi)    
    nerabdare (Luni, 18 noiembrie 2019, 16:24)

    Chitibusarul [utilizator]

    Nici nu s-a asezat bine pe scaun si a inceput sa faca modificari!
    Toti ministeriabilii de la educatie au facut modificari fara sa vada ca in fapt calitatea invatamantului romanesc a luat-o de mult pe tobogan, mai ales din cauza "experimentelor" continue la care a fost supus!
    Mai odihniti-va fratilor si lasati copii sa invete, iar profesorii sa isi invete temele pe care le au de predat si nu le mai schimbati dupa directia vantului politic!
  • +1 (1 vot)    
    Instalare camere audio si video in clase, in timpu (Marţi, 19 noiembrie 2019, 9:32)

    Ddan2 [utilizator]

    una ziua, Doamna Ministru ! Va felicitam pentru misiunea pe care o aveti, pentru felul Dvs., de a fi, pentru sperantele pe care ni le insuflati ! Desi sunteti la inceputul portofoliului, trebuie sa stiti si unele probleme cu care ne confruntam, in invatamant. De multe stiti, nu ma indoiesc de aceasta. Mai sunt si altele care amintesc de ...epoca de ...aur, precum era supranumita epoca de trista amintire. Oare este normal si legal sa se instaleze, ( sub conducerea PSD), camere de supraveghere video si audio in salile de clasa, sa se supravegheze profesorii, in timpul orelor ? Nu cumva este un atentat la sanatatea psihica a profesorului, prin instalarea unei stari de stres permanent si o lezare a intimitatii ? Va rugam sa ne ajutati ! Va multumim mult ! Multe realizari si impliniri va dorim ! Cu multa consideratie !
    • +1 (1 vot)    
      Instalare camere (Marţi, 19 noiembrie 2019, 11:35)

      yoa [utilizator] i-a raspuns lui Ddan2

      Parintii solicita instalarea camerelor tocmai pentru a-si apara copiii de abuzurile profesorilor. Note date fara ascultat, bulling etc... Evident si profesorul daca are probleme cu elevii poate apela la inregistrari. De ce ne temem de ce facem?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by