Suntem, din perspectiva minții noastre, aceiași culegători și vânători ca acum zeci de mii de ani - ceea ce s-a schimbat sunt „terenul de cultivat” și cel de „vânătoare”. Altfel spus, cultura, consideră sociologul Radu Umbreș. Acesta a fost invitatul jurnalistului Vlad Petreanu în cel de-al treilea episod al seriei „Cum trăim împreună”, dedicat vieții în comunitate, campanie sprijinită de Dumbrava Vlăsiei.

Dumbrava Vlăsiei​Foto: Dumbrava Vlăsiei

Orașul, care oferă perspective, anonimat, oportunități și confort poate astfel fi considerat o realizare a „culturii” și judecat în opoziție cu „natura”, iar pe această relație dintre natură și cultură s-a clădit civilizația umană, așa cum o știm, mai consideră Umbreș. Ambele nevoi - de natură și de cultură - sunt inerente umanității, iar comunitatea modernă poate fi înțeleasă și organizată chiar în această ecuație, în care omul modern își dorește deopotrivă contactul cu natura și cu cultura, cu Celălalt.

Urmăriți aici dialogul dintre Vlad Petreanu și Radu Umbreș.

„Cum trăim împreună” este o serie de dialoguri întreținute de jurnalistul Vlad Petreanu cu voci pertinente din sfera publică. Proiectul este inițiat de parcul rezidențial Dumbrava Vlăsiei și prilejuit de lansarea concursului de proiecte arhitectonice „Imagine Dumbrava Vlăsiei. Un aer liber”, în care participanții sunt chemați să-și exprime viziunea asupra unui centru comunitar pentru locuitorii din Dumbravă.

„Imagine Dumbrava Vlăsiei. Un aer liber” este o provocare arhitecturală care urmărește să răspundă unei nevoi acute, în care spațiile urbane sunt suficient de importante pentru comunități, din perspectivă emoțională și funcțională, cât să necesite o abordare pe măsură, deloc superficială.

Proiectul în sine este o temă de reflecție asupra noastră, ca indivizi într-o comunitate, și asupra modului în care interactionăm și folosim spațiile publice - ne căutăm sau ne respingem?

Opriți bormașinile, lăsați cuvintele!

Vezi mai jos celelalte articole din cadrul proiectului:

Proiect susținut de Dumbrava Vlăsiei​