MAE: 57 de români din Berlin, infectaţi cu noul coronavirus; unul este în stare critică

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 18 iunie 2020, 18:58 Actualitate | Diasporă


Pacient coronavirus Germania
Foto: Profimedia Images
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite joi că în total 57 de români din districtul Neukolln din Berlin au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus, iar unul dintre aceştia este în stare critică.

De asemenea, arată MAE, conform informaţiilor comunicate de autorităţile locale, aproximativ 370 de locuinţe se află în carantină, iar „primele concluzii indică faptul că infectările ar fi survenit ca urmare a participării la procesiuni religioase, precum şi a oficierii unor slujbe la domiciliul mai multor familii”.

Ministerul de Externe precizează că autorităţile locale au pus la dispoziţia persoanelor afectate un sistem de asistenţă pentru efectuarea cumpărăturilor necesare, iar toate persoanele afectate de plasarea în carantină vor primi documente justificative pentru relaţia cu angajatorul, precum şi despăgubiri financiare în cuantumul prevăzut de lege.

MAE mai precizează că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Berlin nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară cu privire la această situaţie. Ambasada României la Berlin continuă dialogul cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţa consulară, conform competenţelor legale şi în conformitate cu măsurile adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de Covid-19, arată sursa citată.


Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















955 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by