„Nu cred că sunt lucruri imputabile Ministerului Apărării Naţionale”, a spus ministrul Apărării Angel Tîlvăr, referindu-se la anularea mega-contractului pentru corvete, după peste 4 ani de când a anunțat câștigătorul licitației - constructorul francez Naval Group, și la peste 7 ani de când PSD-ul condus de Liviu Dragnea anula acordarea contractului unui șantier naval din România. „Eu îmi doresc, dacă e posibil, să cumpăr absolut orice din România, ca beneficiar”, spune acum Tîlvăr, ministru PSD.

Corveta Gowind 2500 vs Corveta Sigma 10514Foto: Colaj foto
  • CONTEXT: Pe 8 august MApN anunța că anulează licitația pentru corvete, câștigată de francezii de la Naval Group în 2019 și cu care timp de patru ani nu s-a putut semna contractul de circa 1,2 miliarde de euro. Potrivit Armatei, compania franceză nu a semnat acordul-cadru, și nu au fost identificate fonduri necesare (+ 50 milioane euro) declarării ca fiind câștigător a companiei de pe locul următor la licitație, adică Damen, companie care construiește și nave militare la șantierul naval Galați și care, până de curând, conducea administrativ și Șantierul Naval Mangalia.

„Vreau să vă spun că până la momentul în care aceste corvete urmau să fie livrate, România nu a adus lipsă de planuri de apărare care să includă Marea Neagră, deci ele intrau în arhitectura de apărare, având propriul rol, dar România avea pregătite variante care să suplinească”, a spus ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, într-un interviu pentru Agerpres.

  • „În ceea ce priveşte lecţiile învăţate..., categoric ne-am fi dorit aceste capabilităţi, altfel nu ne-am fi exprimat dorinţa să le avem, dar nu cred că sunt lucruri imputabile Ministerului Apărării Naţionale. Noi eram beneficiari. A fost acolo un acord între o entitate economică, o firmă şi o altă firmă din România. Nu au reuşit să se pună de acord, n-au reuşit să-şi îndeplinească propriile angajamente, motiv pentru care, după ce am rugat din nou Forţele Navale să facă (solicitare - n.r.) înspre comisia care în mod procedural există în astfel de situaţii, nu ne-a rămas altceva de făcut decât să constatăm că nu au reuşit să îşi satisfacă propriile angajamente şi să anulăm această achiziţie. Deci, repet, nu este un lucru imputabil Ministerului Apărării Naţionale. În acelaşi timp, colegii mei din Forţele Navale evaluează şi alte posibilităţi care să vină să complinească ceea ce ne dorim din punct de vedere operaţional de la capabilităţile respective”, a spus Tîlvăr.

Tâlvăr: „Eu îmi doresc, dacă e posibil, să cumpăr absolut orice din România”

Întrebat despre achizițiile de armament care se fac direct G2G (Guvern-la-Guvern), ministrul Apărării a spus că pentru România e important ca aceste achiziții să aibă și o componentă de offset pentru a impulsiona industria militară națională.

  • „Eu îmi doresc, dacă e posibil, să cumpăr absolut orice din România, ca beneficiar”, a spus Tîlvăr, ministrul Apărării din partea PSD.

Aici trebuie amintit că în 2016 Guvernul PSD condus de facto de Liviu Dragnea anula practic o încredințare directă către Damen pentru construirea în România a celor patru corvete multifuncționale.

Dacă achiziția directă din 2015 ar fi fost lăsată să meargă înainte, în 2020 România ar fi putut primi deja prima corvetă, iar acum ar fi avut deja toate navele în dotare.

Între timp, Damen proiectează și construiește parțial în România patru noi fregate pentru Belgia și Olanda...

HotNews.ro a scris în ultimii ani despre contractul pentru corvete care nu s-a semnat încă și despre culisele negocierilor.

Istoria contractului pentru corvete

În 2018 România lansa o licitație pentru achiziția a patru corvete noi construite în România și modernizarea celor două fregate Tip 22 din dotarea Forțelor Navale. Condițiile esențiale? Toate navele să fie construite în România, prima navă în termen de 3 ani de la semnarea contractului, iar toate navele să fie gata până în șapte ani.

În 2019, MApN acorda contractul asocierii Naval Group - Șantierul Naval Constanța care a venit cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro, cu doar 50 de milioane de euro în fața grupului Damen, care are în România două șantiere navale la Galați și Mangalia, șantiere unde produce nave pentru export, inclusiv militare.

  • Naval Group a oferit nava Gowind 2500 cu propulsie hibridă diesel-electrică CODLAD. În oferta de referință nava venea configurată cu soluții de înarmare europene cu rachete MBDA: rachete anti-aer VL Mica și rachete anti-navă Exocet. Preț ofertat: 1,2 miliarde de euro.
  • Damen a oferit corveta Sigma 10514 cu propulsie hibridă diesel-electrică CODOE cu soluții de înarmare americane: rachete anti-navă Harpoon de la Boeing, rachete de apărare anti-aeriană de la Raytheon, sonar de la General Dynamics și sistem tactic Thales. Preț ofertat: 1,25 miliarde de euro.

La acel moment victoria Naval Group a fost surprinzătoare, mai ales prin prisma prețului considerat destul de mic în industrie, având în vedere că modelul Gowind este considerat nu doar foarte modern, ci și destul de scump. Asta mai ales în condițiile în care Naval Group nu deține un șantier naval în România, precum competitorii săi (al treilea competitor în cursă - Fincantieri - deține șantierele navale de la Brăila și Tulcea).

După ce prin instanțele de judecată au fost tranșate și respinse mai multe contestații ale Damen, MApN s-a văzut în 2021 în situația în care putea să semneze practic contractul cu Naval Group, însă compania franceză nu ar mai fi fost la fel de dispusă să parafeze înțelegerea.

Anul trecut, potrivit unor surse din piață consultate de HotNews.ro, prețul ofertat foarte strâns și fără marjă de manevră, creșterea prețurilor la materialele de construcție din ultimii ani, calendarul foarte strâns de livrare a navelor, obligația de a le construi pe toate în țară și clauzele contractuale foarte dure ar fi făcut ca semnarea contractului să nu mai aibă loc.

În plus, conform acelorași surse, și în interiorul asocierii Naval Group cu șantierul Naval Constanța ar fi apărut disensiuni în ceea ce privește realizarea investițiilor în șantierul de la Constanța pentru a putea fi demarată construcția de nave militare moderne. Totodată, potrivit altor surse, au existat disensiuni și pe problema cine să suporte penalitățile destul de aspre stipulate în contract, în cazul în care termenele nu sunt respectate.

N-am reușit să facem corvete cu Naval Group, dar cumpărăm direct de la ei submarine de 2 miliarde de euro

Deși contractul pentru corvete n-a putut fi semnat cu Naval Group, MApN a decis că va face alte afaceri cu francezii: mai exact a anunțat că inițiază un proiect de aproape 2 miliarde de euro pentru achiziționarea de la Naval Group a două submarine din clasa Scorpene.

  • Un contract de achiziție atribuit prin negociere fără publicarea prealabila a unui anunt de participare de către o autoritate contractanta din Ministerul Apararii Nationale operatorului economic Naval Group:
  • Obiectul - două nave tip submarin, din clasa Scorpene, torpile și contramăsuri, suport logistic initial, mentenanță și echipamente de testare, echipamente criptografice și cu regim special, asistenta de specialitate, serviciul de instruire a personalului la toate niveluri necesare, implicit folosirea in lupta, echipamente de instruire, precum și baze de date specifice.
  • Valoarea estimată - 2.000.000.000 euro (fără TVA).
  • Programul de înzestrare se va derula pe o perioada estimata de 8 ani in scopul obtinerii pentru Forțele Navale Romane a unor capabilități eficiente in cercetarea pentru recunoaștere și culegere de informatii la nivel operativ - strategic concomitent cu executarea acțiunilor de lupta împotriva navelor de suprafață și submarinelor inamice pentru distrugerea/ neutralizarea/ descurajarea fortelor navale inamice, independent sau in cooperare cu alte forte, in apele teritoriale, cat și in cele internationale sau in zone litorale ostile, in zone cu un grad ridicat de risc, departe de bazele navale proprii.