Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a spus vineri că pentru persoanele care au şi doza booster, valabilitatea certificatului Covid nu a fost stabilită încă la nivelul Comisiei Europene şi ca urmare România a stabilit o valabilitate de până la 31 decembrie 2022, urmând ca această valabilitate să fie modificată în funcţie de decizia finală a Comisiei Europene.

Adriana PistolFoto: Agerpres

”Sunt considerate acceptate la circulaţia transfrontalieră pe teritoriul UE acele certificate de vaccinare pentru persoanele care au doar dozele referitoare la schema completă. Schema primară de vaccinare - în funcţie de tipul de vaccinare - poate să constea din o doză sau două doze. Valabilitatea acestor certificate este definită la un număr de 270 zile, adică 9 luni. Altfel spus, la trecerea prin vama românească, orice persoană va trebui să prezinte unul dintre certificatele digitale europene, dacă vine din Spaţiul Economic European şi Confederaţia elveţiană care să constea fie din test PCR valabil 72 de ore, aici nu s-a modificat nimic, fie un certificat care să ateste trecerea prin boală în urmă cu maximum 180 de zile, nici aici nu a intervenit o modificare, fie un certificat de vaccinare care, dacă este vorba de persoane care au primit doar schema primară de vaccinare, trebuie să fie valabil în această perioadă de 270 de zile. Pentru cei care au şi doza booster, această valabilitate nu a fost stabilită încă la nivelul Comisiei Europene şi ca urmare noi am stabilit o valabilitate de până la 31 decembrie 2022, urmând ca această valabilitate să fie modificată în funcţie de decizia finală a Comisiei Europene”, a declarat Adriana Pistol într-o conferință de presă, potrivit News.ro.

Aceasta a precizat că, pentru cei care au şi doza booster se discută la nivelul structurilor Comisiei Europene despre o perioadă de valabilitate care ar putea să fie iunie 2023.

”Vom vedea dacă decizia finală va conţine acest termen, moment în care şi noi, ca stat membru, vom adopta acest termen”, a mai explicat Adriana Pistol.

Secretarul de stat a explicat că şi cetăţenii din România care doresc să călătorească într-un stat membru al Uniunii Europene trebuie să ştie că există posibilitatea să li se verifice la graniţă certificatul de vaccinare şi trebuie să se asigure că este valabil.

Citește și: