Marea Britanie şi UE au anunţat miercuri că lucrează la o soluţie „reciproc avantajoasă” pentru a-şi soluţiona tensiunile crescute legate de aprovizionarea cu vaccinuri anti-Covid, după o înăsprire a controalelor la exporturile de doze produse în UE.

„Având în vedere interdependenţele noastre” în producţia de vaccinuri, „lucrăm la măsuri specifice (...) pe termen scurt, mediu şi lung pentru a ajunge la o situaţie reciproc avantajoasă şi pentru a creşte aprovizionarea cu vaccinuri pentru cetăţenii noştri”, indică Londra şi Bruxelles-ul într-un comunicat comun, potrivit Agerpres.
Comisia Europeană a ameninţat că va interzice exporturile către ţări precum Marea Britanie care au rate mai mari de vaccinare şi care nu exportă vaccinuri în UE. Obiectivul este de a proteja aprovizionarea cu vaccinuri pentru proprii cetăţeni ai blocului comunitar european care se confruntă cu un al treilea val al pandemiei, notează Reuters.
Citește și:
- UE a schimbat mecanismul de limitare a exportului de vaccinuri contra Covid-19. Sunt vizate țările cu rată mare de imunizare sau care țin dozele doar pentru ele
- „UE nu mai trebuie să fie idiotul util al acestei pandemii”. Bruxelles-ul pregătește noi mecanisme de limitare a exportului de vaccinuri contra Covid-19