Reactiile pe scena politica nu au intarziat sa apara imediat dupadecizia CCR, care cu unanimitate de voturi, a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca reprezentata de ICCJ si autoritatea legiuitoare - Senat, declansat prin refuzul Camerei Superioare a Parlamentului de a lua act de incetarea de drept a calitatii de senator a lui Mircea Diaconu prin ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti prin care se constata starea de incompatibilitate a acestuia.

Astfel Victor Ponta catalogheaza aceasta situatie "drept o mare nedreptate ce i se intampla lui Mircea Diaconu", in timp ce opozantii USL au replicat cerand demisiile lui Crin Antonescu si ale lui Victor Ponta acuzand modul in care au gestionat cazul "Mircea Diaconu". Mihai Razvan Ungureanu a declarat ca: "ARD cere demisia lui Crin Antonescu pentru modul in care Senatul a gestionat cazul Diaconu" iar Raluca Turcan a sustinut la randul ei ca : "Mircea Diaconu a primit astazi o palma din partea justitiei. Victor Ponta, care a girat politic aceasta situatie, ar trebui sa isi inainteze demisia".

Parlamentarii USL amana din nou aplicarea deciziei CCR in cazul lui Mircea Diaconu

Vicepresedintele Senatului Petru Filip (PSD) a declarat, miercuri ca nu stie cand va fi pusa in aplicare hotararea avand in vedere faptul ca este campanie electorala. In schimb, vicepresedintele PNL, Eugen Nicolaescu catalogheaza decizia CCR drept una suspecta, precizand ca Mircea Diaconu a avut aprobarea Senatului sa detina cele doua functii.

De asemenea, deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat, in cadrul unei conferinte de presa ca asteapta motivarea Curtii Constitutionale in cazul senatorului liberal Mircea Diaconu.

"Deci va trebui sa existe o hotarare a Senatului sau a Camerei Deputatilor pentru a constata ca mandatul unui parlamentar este revocat. E o procedura regulamentara si constitutionala peste care nu se poate trece. Pana la o hotarare a Senatului, mandatul d-lui senator (n.r. Diaconu) nu poate fi revocat", a declarat Gorghiu.