"Orice zi de activitate a Parlamentului in actuala componenta e o vulnerabilitate pentru Romania". Nu e replica unui ziarist, ci a unui politician experimentat, exasperat si el de spirala populismului de dinaintea alegerilor. Un populism pe care l-am mai trait si la alte alegeri, cu consecinte dure pe termen lung. Cu PSD virf de lance, populismul risca sa ne explodeze in fata anul viitor.

Cristian PantaziFoto: Hotnews

Scutire de impozit pentru dezvoltatorii imobiliari, sporuri si cresteri de salarii in educatie, sanatate si Casa de Asigurari de Sanatate, renta viagera pentru mamele cu cel putin trei copii, legea conversiei creditelor in franci elvetieni - toate au fost votate sau sint in curs de adoptare in aceasta sesiune de toamna, care se suprapune cu precampania si campania electorala.

In plus, Parlamentul a votat si desfiintarea unui numar semnificativ de taxe, iar pentru 1 ianuarie 2017 e programata scaderea TVA cu un punct, caderea accizelor pe benzina si motorina si eliminarea taxei pe constructii speciale.

Scaderea sau eliminarea taxelor sint vesti bune pentru economie. Problema apare cind un val de scaderi si desfiintari de taxe e acompaniat de un val de cresteri de cheltuieli de la buget pe salarii si prestatii sociale. E o combinatie exploziva oriunde in lume, cu atit mai mult intr-o Romanie care nu cred ca a uitat montagne russe-ul economic din 2007-2010.

A uitat PSD prin ce a trecut Romania dupa guvernarea Tariceanu, pe care insusi PSD l-a mentinut la putere? Nu ii pasa ce cocktail lasa in urma, mai ales ca exista posibilitatea sa formeze guvernul dupa alegerile din 11 decembrie? Liviu Avram aduce aici argumente in sprijinul urmatoarei teze: Dragnea stie foarte bine ca multe dintre propunerile PSD sint neconstitutionale sau cu mari vicii de legalitate, dar scopul liderului PSD e sa-si sustina campania electorala cu masuri de mare impact la public. Ce-o fi dupa alegeri, vom vedea.

Problema e ca, actionind asa, Dragnea si PSD, dar si aliatii din ALDE sadesc din nou semintele unor mari resentimente in rindul unor categorii de votanti:

  • Daca legile populiste vor fi invalidate de Curtea Constitutionala la sesizarea guvernului sau a presedintelui, atunci Ciolos si/sau Iohannis vor fi inamicii de serviciu pentru cei nemultumiti
  • Daca legile ramin in vigoare, dar aplicarea lor va fi aminata de viitorul guvern sau parlament din motive de dezechilibre bugetare, inamicul e si el identificat
  • Daca legile intra in vigoare si deficitul bugetar va fi acoperit prin sacrificarea investitiilor, destinatarii cresterilor de venituri si prestatii sociale vor fi multumiti, dar vor pierde cei care asteptau investitiile

O spun inca o data, ca sa fie clar pentru cei care ne acuza ca vrem ca salariile bugetarilor sa ramina mici pentru totdeauna: sint absolut de acord ca salariile bugetarilor sa creasca astfel incit acestia sa poata avea un trai decent, dar cresterile trebuie sa se faca pe baze sustenabile. Ce inseamna asta? Reforma administratiei si incadrarea in tinte rezonabile de deficit.

Or, apetenta PSD pentru reforma administratiei e zero. Nici un proiect al social - democratilor nu prevede masuri de reforma. Mai mult: unul dintre marile esecuri ale guvernului Ciolos e tocmai tergiversarea de catre vicepremierul Vasile Dancu a acestei reforme. Nu intimplator, Dancu, un apropiat al lui Liviu Dragnea, a fost criticat (fie si voalat) de Dacian Ciolos in urma cu o luna pentru intirzierea reformei.

Dincolo de lipsa de sustenabilitate, acest pachet de masuri cu mare impact bugetar propus de PSD mai are o "calitate": ii transforma pe cei care i se opun in tinte vii pentru nemultumirea unei mari parti a electoratului.

Sub presiunea campaniei, dar si a unei factiuni interne anti-reformiste extrem de puternice, PNL intra si el in competitia pentru voturi si riposteaza deseori cu initative similare: legea conversiei creditelor in franci elvetieni, promisiunea dublarii salariilor medicilor din Programul de Guvernare, sustinerea legii celor 102 taxe initiata de Dragnea. Dimensiunea populismului la liberali e insa vizibil mai mica decit la PSD.

Radicalizarea electoratului prin propunerea unor astfel de masuri nesustenabile e ultimul lucru de care avem nevoie. Au aparut deja falii adinci pe axele romani vs. straini, reformisti vs. antireformisti, nationalism vs. globalizare, pro-familie traditionala vs. pro-parteneriate civile, unionisti vs. ne-unionisti etc.

Colegii Dan Tapalaga si Iulia Rosca au relatat ieri ca PSD vrea sa propuna organizarea referendumului pentru sustinerea familiei traditionale in acelasi timp cu alegerile. Si daca tehnic e extrem de greu sa se ajunga la aceasta suprapunere, fie si doar vinturarea temei in campania electorala va adinci faliile din societate si va acoperi, prin emotia produsa, orice alta tema de dezbatere.

Vedem daunele produse de populism in partea noastra de Europa, la vecinii unguri si in Polonia. Cresterea in sondaje a unor lideri populisti e o tendinta evidenta si in multe tari din vestul Europei; ba chiar si SUA sint prinse in aceasta spirala. Cred ca Romania, aflata intr-o pozitie geografica extrem de sensibila, nu-si permite sa reintre in hora populismului.