Pe de-o parte, premierul Victor Ponta, presedintele Senatului Crin Antonescu, adica principalii responsabili politici pentru votul din Parlament din 10 decembrie, martea neagra, presedintele Camerei Valeriu Zgonea si conspirationistii din jurul lui (vezi lista si filmul evenimentelor aici), o larga majoritate parlamentara (veziaici lista celor 240), o armata de penali aflati in inchisoare sau tremurand in liberate (Becali, Nastase, Dragnea, Fenechiu etc), baronii locali USL, cativa avocati-juristi din Comisiile parlamentare aflati in solda unor infractori, televiziunile lui Ghita si Voiculescu, mogulii in persoana, acelasi grup cunoscut de jurnalisti mancurtizati (gen Tudor, Gadea, Dumitrescu) care au inceput sa acuze iarasi toata planeta ca e infestata de basism, cativa asa zisi oengisti cu mentalitate de borfasi.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

De cealalata parte, vreo 90 de judecatori de la Inalta Curte, asociatiile de magistrati (pana si AMR), seful DNA, Laura Codruta Kovesi, seful CSM, Oana Haineala, Ambasadele SUA, Marii Britanii, Olandei, Germaniei, Frantei, seful europarlamentarilor socialisti, Hannes Swoboda (rudele politice mai educate ale pesedistilor de la Bruxelles), Comisia Europeana, nume respectabile din Grupul pentru Dialog Social (vezi aici lista), aceleasi ONG-uri atente la statul de drept (vezi aici lista), seful Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu, o mana de ziaristi de la HotNews.ro (care a pus subiectul pe agenda publica), Digi 24, B1 TV, Europa FM, RFI, Evenimentul Zilei, Adevarul, Romania Libera si Gandul, Traian Basescu si sustinatorii sai de la Miscarea Populara, Predoiu si ceva voci din PDL, cateva fete nevazute de oameni necunoscuti din diverse institutii care au vazut, s-au ingrozit si au vorbit.

Aceste tabere s-au infruntat incepand de marti, 9 decembrie, intr-o inclestare teribila intre doua lumi. Prima se lupta din vara anului trecut incoace sa legalizeze banditismul ca politica de stat in Romania. A doua spera sa salveze ce se mai poate salva. Lumea borfasilor pare sa aiba destui adepti, prea multi intr-o tara normala. Cea de-a doua lume pare a fi mereu in minoritate. Uneori, la intervale istorice mari, ceva se intampla. Complicata lume romanesca refuza sinuciderea in masa, sfideaza legea potrivit careia multimile mari le inghit inevitabil pe cele mici. Nu stiu daca se va intampla si acum, poate ca da, poate ca nu. Am simtit nevoia s-o spun asa, fara prea multa filozofie, intr-un moment negru pentru istoria democratica a Romaniei, ca sa stim cum stam si sa ramana scris.