REPORTAJ Egipt: ultimul adăpost al refugiaţilor din Siria

de Sipos Zoltan     HotNews.ro
Marţi, 24 octombrie 2017, 14:08 Actualitate | Internaţional

Little Damascus, un centru al sirienilor nu foarte departe de Cairo
Foto: Zoltán Sipos
În mahalalele aglomerate ale marilor oraşe din Egipt s-au înghesuit în jur de 200 de mii de refugiaţi, în timp ce conducerea ţării se luptă cu probleme total diferite. La nivelul foarte scăzut al calităţii serviciilor publice şi şomajul extins se adaugă devalorizarea monedei naţionale (lira egipteană), iar pe termen mai lung ţara este ameninţată, ca de sabia lui Damocles, de o explozie demografică.

Ne deplasăm pe autostrada cu patru benzi, iar într-o jumătate de oră lăsăm în spate fâşia fertilă inundabilă a Văii Nilului. Am pornit de la Cairo și ne îndreptăm spre un oraş-satelit al capitalei, aflat la 35 de km de acesta, oraş denumit: 6 Octombrie (6th of October City). Oraşul construit în anii optzeci şi locuit de 200 de mii de persoane, nu e nici interesant, nici frumos: vedem mai mult cartiere cu blocuri de locuinţe şi centre comerciale, iar nisipul deşertului pluteşte peste tot, pe marginile străzilor, printre dezvoltările imobiliare mai dosnice, în aer.

„Marele avantaj al oraşului 6th of October City este faptul că se situează aproape de Cairo, dar preţurile imobiliare sunt mai favorabile”, ne explică, întorcându-se spre noi în autobuz, Ahmed, un jurnalist local foarte agil, mereu cu zâmbetul pe buze. Cel mai probabil aceste preţuri imobiliare scăzute au determinat stabilirea unei comunităţi de 40 de mii de refugiaţi sirieni, care deja şi-a creat aici şi spaţii comunitare.

Nu există tabere cu corturi

În Egipt nu trebuie să căutăm tabere de corturi amplasate ad-hoc, din prelate şi grinzi din lemn: politica guvernului evită înfiinţarea taberelor pentru refugiaţi. Cei ajunşi în ţară se ocupă de propria cazare, cum pot – de obicei închiriază o locuinţă sau o cameră într-o mahala aglomerată, săracă de la periferiile oraşelor mari din Delta Nilului.


„Little Damascus”, un centru al sirienilor nu foarte departe de Cairo.
Foto: Sipos Zoltán

Promenada denumită „Little Damascus”, frecventată mai mult de sirieni, se întinde în apropierea unei moschei, Al-Hosari. Spaţiul comunitar a fost creat cât se poate de simplu: să ne imaginăm doar câteva blocuri de locuinţe, transformate într-un fel de spaţiu comunitar, păstrând pereţii şi zidurile construcţiilor originale.

În curtea din umbra clădirilor sunt amplasate terasele unor cafenele, în fostele locuinţe de la parter funcţionează restaurante ieftine, prăvălii, alimentare, iar în restul spaţiilor vânzătorii ambulanţi îşi oferă produsele cu mare zarvă.

La etajul întâi şi-au găsit loc cei care oferă servicii de tot felul, de la frizer la service rapid de telefoane mobile, dar aici afacerile sunt de o importanţă secundară: punctele de atracţie fiind socializările pe terase, fumatul de narghilea, jocurile de societate precum jocul de table.

Egipt este ultima speranţă a refugiaţilor

În Egipt s-au refugiat în jur de 120 de mii de sirieni, mai ales în mahalalele oraşelor mari. Dar trăiesc aici şi circa 90 de mii de sudanezi, etiopieni şi eritreeni. Mulţi sirieni au venit cu vreo 5 ani în urmă, după izbucnirea războiului civil din ţara lor natală. Un alt val de refugiaţi au pornit la drum în iulie 2016 când s-au blocat principalele rute ale refugiaţilor şi aceştia n-au mai ajuns în Turcia, Liban sau Iordania.


Terasele „Little Damascus”, în umbra blocurilor de locuinţe.
Foto: Sipos Zoltán

Însă Egipt, ţară mult mai săracă decât cele amintite, nu şi-a închis graniţele în faţa sirienilor, astfel încât în acest an Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a înregistrat 50 de mii de refugiaţi între lunile ianuarie şi iulie – în comparaţie anul trecut au fost înregistraţi 45 de mii de refugiaţi în decursul întregului an.

Datele oficiale nu reflectă mereu realitatea, desigur: procedurile durează cam o lună şi implică multă birocraţie, mulţi refugiaţi nu se înregistrează la UNHCR, cu toate că acea carte galbenă/albastră, care atestă statutul de refugiat şi care în realitate funcţionează ca şi carte de identitate, rezultă într-o serie de avantaje, nu în ultimul rând protejându-l pe posesor de problemele cu autorităţile. După înregistrare se poate depune aplicaţia pentru permisul de şedere.

Sprijin minim pentru cei cu adevărat nevoiaşi


Persoanele şi familiile nevoiaşe, înregistrate în baza de date de la UNHCR beneficiază şi de un ajutor financiar lunar – sumele plătite în lire egiptene ajung la valori între 30 şi 130 de euro, în funcţie de numărul persoanelor şi de celelalte surse financiare ale familiei. Desigur, acest sprijin înseamnă şi în cel mai bun caz doar o suplimentare ale veniturilor familiei, în caz optim se poate plăti astfel chiria sau cheltuielile şcolare ale copiilor.


Standurile unde se presează suc natural sunt foarte populare în Egipt
Foto: Sipos Zoltán

„Numărul refugiaţilor încă n-a ajuns la cote semnificative, şi nu există semne ca în viitorul apropiat ar trebui să ne aşteptăm la nişte valuri alarmante de refugiaţi”, ne asigură Aseek Al-Madaien, liderul biroului UNHCR din Alexandria, considerând că în primul rând problemele economice din ţară explică faptul că relativ puţini refugiaţi sirieni optează pentru Egipt.

În locul unor poveşti care să facă senzaţie: tragedii individuale

Republica Arabă a Egiptului, cu o populaţie de 95 de milioane de persoane, poate absorbi câteva sute de mii de refugiaţi fără probleme: aceştia „se integrează” aproape imediat în lumea mahalalelor, mai ales că – cel puţin în cazul sirienilor – diferenţele culturale sunt minime, iar egiptenii îi primesc pe sirieni cu mai multă binevoinţă decât pe cei sosiţi din ţările africane.

Deşi în Egipt nu există tabere extinse de refugiaţi, care să atragă atenţia vizitatorilor, nu ne confruntăm cu oameni înfometaţi, însetaţi, cu nevoi acute de îngrijire medicală – deci nimic din ceea ce ar putea fi prezentat pe scena internaţională drept criză umanitară, acest lucru nu înseamnă că situaţia refugiaţilor din Egipt n-ar necesita soluţii.

În locul unor catastrofe semnificative, de prezentat pe primele pagini ale ziarelor, putem fi martorii unor tragedii individuale: femei care întreţin familii numeroase din munci ocazionale, bărbaţi care-şi descarcă frustrările cauzate de şomaj şi disperare recurgând la acte de violenţă, mame care-şi caută în van copiii sau soţul pierdut în vâltoarea războiului, adolescenţi marginalizaţi, marcaţi de abuzuri de tot felul – tot atâtea poveşti personale și tragice.

Nevoi acute care contrastează cu tabu-uri sociale şi religioase, schimbări dramatice în dinamica familiilor, agresiuni verbale şi sexuale, greutăţile procesului de integrare într-o altă societate. Toate acestea sunt provocări cu care se confruntă refugiaţii care adesea nici măcar nu-şi pot explica natura şi dimensiunile problemelor.


Un bărbat se odihneşte în umbra unui camion în Alexandria.
Foto: Sipos Zoltán

Această situaţie e altfel decât sărăcia din Europa de Est

Şi toate acestea vin, desigur, doar ca „bonus”, deoarece nivelul scăzut de trai din Egipt în general, şomajul, calitatea proastă a serviciilor medicale şi a instituţiilor de învăţământ îi afectează pe toţi. Sirienii angajaţi în aşa-numita economie gri, chiar dacă au reuşit să aducă ceva bani de acasă, şi-au epuizat de mult toate rezervele financiare.

Când vorbim de nivel scăzut de trai, de situaţie economică gravă, să nu ne imaginăm orăşele sărace din Europa Centrală şi de Est: ascultând povestirile celor din ghetou-ul din Cairo, calculând salariile lor în euro, ni se deschid noi dimensiuni de abis economic în faţă.

În timp ce înaintea anului 2013 sirienii cu o situaţie financiară bună pur şi simplu au luat avionul din Damasc şi au aterizat la Cairo, acum cei care părăsesc Siria zboară în capitala Sudanului, în Khartoum şi de acolo sosesc – adesea pe rute ilegale – în Egipt.

O navetă impusă de circumstanţe

Între marele număr al trecerilor ilegale de graniţă şi politica oficială a Egiptului de a avea mereu porţile deschise există doar o discrepanţă aparentă – râde un funcţionar care lucrează în regiune şi vede constrenarea de pe feţele noastre.

Luptele sângeroase par să fie pe sfârşite în Siria, deci există deja unele regiuni care se pot considera relativ sigure, astfel încât tot mai mulţi încearcă să „facă naveta” între cele două ţări – mai ales dacă au lăsat acasă unii membri ai familiei.

Guvernul egiptean reglementează că cei înregistraţi ca şi refugiaţi, cu ştampila oficială în paşaport, nu mai pot părăsi ţara – deci nu se pot întoarce acasă dacă situaţia o cere. Astfel mulţi trec graniţa în mod ilegal pentru a-şi păstra libertatea de mişcare.


Copii se scaldă în Marea Mediterană în Alexandria. Puţini refugiaţi se aventurează să traverseze.
Foto: Sipos Zoltán

Puțini mai iau în calcul ruta maritimă spre Europa

În acelaşi timp nu există semne că refugiaţii din Egipt ar încerca să-şi continue drumul într-un număr mare spre Europa – în timp ce anul trecut oficialităţile au arestat 5 mii de persoane la graniţele din nordul Egiptului, în acest an doar 136 de persoane au încercat să treacă graniţa, după cum am aflat de la liderul UNHCR.

Toată lumea ştie deja că Europa nu-i primeşte pe imigranţi cu braţele deschise, iar în cunoştinţă de cauză foarte puţini refugiaţi riscă o traversare maritimă periculoasă.

Puţinii care se încumetă totuşi, de obicei se îmbarcă din Guvernatoratul Kafr el-Sheikh, aflat în partea de nord a ţării, dar de aici îi aşteaptă o călătorie de peste 10 zile.

După ce în septembrie o navă transportoare de 600 de refugiaţi s-a răsturnat, oficialităţile iau în serios paza graniţelor şi au o atitudine dură faţă de cei care fac contrabandă de fiinţe umane.

Cealaltă rută ar fi spre Libia, de unde refugiaţii ar putea opta pentru o călătorie mai scurtă, dar la fel de periculoasă pe mare, până la ţărmurile Italiei. Dar ca urmare a măsurilor de siguranţă mult mai stricte, adoptate la graniţele Egiptului, şi această posibilitate e tot mai riscantă.

Liniştea e doar aparentă

În loc să-şi continue drumul spre Europa, refugiaţii pe care i-am întâlnit se gândesc la o şedere mai îndelungată în Egipt – principala lor prioritate fiind în acest moment căutarea membrilor familiei care au dispărut în haosul războiului, asigurarea supravieţuirii familiei și crearea unor perspective de viitor pentru copii.

Discutând cu refugiaţi sirieni în curtea liniştită a casei care găzduieşte sediul UNHCR din Alexandria, auzim iar şi iar despre încercările grele trăite de aceştia în timpul războiului şi al refugierii din calea morţii. „Am lucrat într-o fabrică când forţele guvernamentale m-au arestat, împreună cu colegii mei: ne-au acuzat că am face parte dintr-o organizaţie de terorişti [fiind probabil consideraţi revoluţionari – nota redactorului]”, spune Aimar, un tânăr sirian [numele persoanelor intervievate au fost schimbate pentru a le proteja identitatea, pentru siguranţa lor personală – nota redactorului].

După ce a fost eliberat, Aimar a hotărât să părăsească Siria, împreună cu familia. Prima dată au mers în Liban, dar acolo n-au fost primiţi cu braţele deschise, nu s-au simţit în siguranţă şi le-a fost mult prea greu s-o scoată la capăt cu banii. Deci şi-au continuat drumul până în Egipt, unde preţurile sunt mai acceptabile şi populaţia autohtonă e mai prietenoasă cu refugiaţii. Dar familia s-a scindat: o parte a rămas în Turcia şi momentan nu există nicio speranţă pentru a reuni familia.

S-ar întoarce mai degrabă în Sudanul de Sud, dar şi asta le e imposibil

Aseek, o femeie de statură puternică din Sudanul de Sud a sosit în Egipt în 2003, înainte de valurile de refugiaţi din Siria. Soarta familiei a luat o întorsătură dramatică în 2010, atunci când fiul mai mare s-a întors în Sudan pentru a-şi căuta tatăl. Nu l-a găsit, dar nici el nu s-a mai întors: a fost ucis.

Aseek îşi întreţine de ani buni de una singură cei 6 copii, plus familia fiului ucis, din ajutorul primit de la UNHCR şi din munci ocazionale. Situaţia financiară a familiei s-a deteriorat încetul cu încetul, până să-şi dorească mai bine să se întoarcă pe plaiurile natale. Dar nici acest lucru nu e posibil: UNHCR nu are program de repatriere în Sudanul de Sud.


Aseek din Sudanul de Sud e printre puţinii refugiaţi care şi-a dat acordul să publicăm portretul ei. Refugiaţii sirieni de obicei nu se lasă fotografiaţi de aproape pentru că le este teamă de eventualele repercusiuni asupra lor ori a familiei.
Foto: Sipos Zoltán

Lipsa de perspective generează violenţe

Viaţa marcată de nevoi şi lipsuri, situaţia fără vreo perspectivă reală duce la tot mai multă agresivitate în sânul familiei: bărbaţii incapabili să-şi îndeplinească rolul de susţinător al familiei încearcă să-şi păstreze statutul din familie prin agresarea soţiei şi a copiilor – aflăm la conferinţa de presă a centrului din Cairo a UNFPA (Fondul ONU pentru Populaţie).

Sărăcia şi violenţele domestice sunt strâns legate, dar se cunoaşte şi tendinţa familiilor sărace de a-şi mărita fetele foarte devreme pentru a reduce cheltuielile familiei. Şi ceea ce este şi mai îngrijorător: există semne că refugiaţii sirieni au început să adopte obiceiul societăţii egiptene de a mutila organele genitale ale fetiţelor.

„În Egipt există convingerea generală că sexualitatea feminină se poate controla prin circumcizia fetelor şi astfel fetele se pot mărita mai uşor” – ne explică Nihal Said, analist de la UNFPA. Această practică este necunoscută în Siria, deci e clar că face parte oarecum dintr-o strategie de integrare în societatea egipteană.

„Spaţii prietenoase” ajută la restabilirea dinamicii din familie

Pentru a reduce violenţa domestică şi vulnerabilitatea femeilor, au fost amenajate unele „spaţii sigure”: unul dintre acestea fiind amenajat în Maadi, un cartier de elită, cu vile, din Cairo. Locaţia a fost aleasă, deoarece nu departe de străzile liniştite, cu copaci la marginea drumului, se găseşte o mahala cu foarte multe familii de refugiaţi sirieni.

Centrul înfiinţat şi ţinut în funcţiune de organizaţia civilă CARE este unul dintre puţinele locuri unde femeile pot vorbi liber despre problemele lor, fără prezenţa bărbaţilor din familie, în caz de nevoie sunt sfătuite de specialişti şi pot participa la diferite cursuri utile în viaţa de zi cu zi.

Deoarece chiar şi numele acestor centre ar putea trezi suspiciunea bărbaţilor, aceste spaţii sunt denumite în limba arabă într-un mod mai neutru ca şi „spaţii prietenoase”. Iar femeile siriene, care dispun de legături sociale strânse, le informează pe cunoştinţele lor cu privire la aceste centre. „Depunem eforturi pentru a crea o dinamică sănătoasă în sânul familiilor, pe cale paşnică”, spune un voluntar de la unul dintre centre.

Aya, o femeie de vârstă mijlocie, mamă a 5 copii, trăia lângă Damasc pe vremea izbucnirii conflictelor din Siria. Când din cauza lunetiştilor era mult prea periculos să mai iasă în stradă, au decis să se mute în Damasc. În capitala siriană n-au avut însă nici locuri de muncă, nici posibilitate de şcolarizare pentru copii, deci cu cinci ani în urmă au hotărât să se refugieze în Egipt.

Soţul Ayei n-a găsit însă loc de muncă în Egipt şi şi-a descărcat frustrările de regulă în acte de agresiune la adresa familiei. Aya a decis să divorţeze, crescându-şi cei trei copii minori singură (cei doi mai mari trăiesc în Europa). Trebuia să-şi caute de lucru, iar cum găteşte bine, a deschis un mic restaurant.

„Trebuia să fiu în acelaşi timp mama şi tatăl copiilor mei, ceea ce era foarte greu”, spune femeia. În centru a întâlnit multe femei, de asemenea în situaţii dificile, deci nu s-a mai simţit atât de singură, şi a reuşit să progreseze şi din punct de vedere profesional: predă la cursurile de gătit organizate de CARE.


Un vânzător ambulant face spectacol cu un pui de crocodil în „Little Damascus”.
Foto: Sipos Zoltán

Despre Sisi numai bine, sau nicio vorbă

În timp ce organizaţiile civile să străduiesc să ofere ajutor oarecum personalizat pentru a soluţiona problemele familiilor, ţara se confruntă cu probleme de cu totul altă natură.

Am observat că degeaba puneam întrebări referitoare la preşedintele egiptean, Abdel-Fattah el-Sisi, la guvern sau la armata egipteană, respondenţii au evitat subiectul sau ne-au spus nişte fraze generale fără vreo însemnătate.

Câte un funcţionar mai temerar ne-a semnalat însă la încheierea discuţiei, în mod neoficial, că situaţia actuală în ţară e de o natură aparte: n-ar fi o idee bună să se pună rău cu regimul Sisi – ceea ce pentru noi pare o poveste de efect se poate încheia în închisoare pentru sursa informaţiilor şi munca unei organizaţii civile internaţionale poate fi de asemenea sabotată uşor. „Să nu ne jucăm cu focul, ar fi periculos pentru toţi”, spune interlocutorul nostru, evitând întrebările noastre mai directe.

Fără camere pe piaţa Tahrir

Drept urmare nu ne mai miră când colegul suedez ne informează că atunci când dorea să transmită în direct din Piaţa Tahrir din Cairo, fosta scenă a revoluţiei din 2011, a fost abordat de un soldat care l-a rugat ferm să-şi sisteze activitatea.

Dincolo de desfiinţarea presei libere, a dreptului de a se aduna în public şi de a-şi rosti părerea în mod liber, un egiptean de rând este mai profund afectat de deprecierea drastică a banilor: valoarea lirei egiptene a scăzut la jumătate din noiembrie 2016, în comparaţie cu dolarul american.

La propunerea Fondului Monetar Internaţional, banca naţională a trecut la sistemul de „curs valutar actualizat” – în acest sistem valoarea monedei naţionale nu este fixă, valoarea fiind determinată de fluxul pieţei şi legile cerinţei şi ofertei de moment.

„A fost o idee bună, într-un moment cât se poate de inoportun”, spune Ahmed. Familia jurnalistului, din clasa de mijloc a societăţii, a suferit şi ea de pe urma tranziţiei care practic a însemnat că puterea de cumpărare a familiei s-a înjumătăţit brusc.

„Sigur că nu vezi nimic: te afli în partea destul de înstărită a unui oraş frumos”, spune râzând Ahmed când îi spunem că urmărind vâltoarea metropolitană din Cairo nimic nu trădează situaţia economică grea. În regiunile mai sărace însă, mai ales în sud, însăşi alimentaţia zilnică a familiilor constituie o provocare. Malnutriţia a devenit o problemă a maselor întregi din Egipt.

Explozia demografică nu poate fi prevenită

Suprapopulaţia înseamnă pentru administraţiile egiptene o problemă şi mai mare, decât situaţia economică: în timp ce Nilul poate asigura apă potabilă pentru vreo 50 de milioane de oameni, în prezent ţara are o populaţie de 92 de milioane, rata fertilităţii e de 3,5 – adică o femeie egipteană aduce pe lume 3,5 copii pe durata vieţii ei. Conform scenariului sumbru conturat de UNFPA, populaţia ţării va atinge cota de 151 milioane până în 2050.

„Sincer să fiu, eu nu văd niciun interes real din partea guvernului egiptean în ce priveşte refugiaţii, deci discuţia curentă nu se referă la problemele acute în acest sens”, spune în încheierea părţii oficiale a discuţiei un funcţionar care se ocupă de organizaţiile internaţionale de ajutor social, dar care are o perspectivă clară şi asupra activităţii guvernului.

Singura prioritate a administraţiei Sisi e să ia atitudine împotriva terorismului, să stabilizeze preţul alimentelor, respectiv să asigure progresul proiectelor de dezvoltare a infrastructurii: doar aşa se pot asigura locurile de muncă a 10 milioane de oameni şi se poate preveni ca aceste milioane să iasă în stradă de exemplu pentru a protesta împotriva guvernului.

Numărul refugiaţilor este atât de scăzut, încât problema lor este marginală pentru administraţie. Dar oficialităţile se bucură de faptul că organizaţiile civile, intervenind în interesul refugiaţilor sirieni, dezvoltă şi cele mai sărace mahalale. „Sincer să fiu, şi eu aş gândi așa în locul lor”, spune funcţionarul.

__

Sipos Zoltán este jurnalist al blogului http://erdely.atlatszo.hu/, Versiunea în limba maghiară a reportajului va apărea pe site-ul hir24.hu. Traducerea: Mihály Ilona.

Alte reportaje pe tema refugiaților:




Citeste mai multe despre   






















​VIDEO MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii HotNews.ro

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.
  • Intalnirea s-a incheiat. Urmareste VIDEO in articol

3957 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    Ha, ha (Marţi, 24 octombrie 2017, 15:34)

    ICosmin [anonim]

    ... seamana cu Romania si poporul sau nascut refugiat.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi